Prin Muntii Leaota.

E da, a venit si vremea acestui masiv muntos. Pai, treaba sta cam asa. Din pacate pt el (sau poate ca nu 🙂 ), acest masiv sta in umbra muntilor care au grija sa-l incoanjoare, Bucegi si Piatra Craiului, astfel fiind ceva mai salbatic. Acest lucru se intampla din diverse motive. Ca e mai putin frumos si spectaculos, ca e mai greu accesibil, ca e prost marcat, ca sunt prea putine cabane si refugii…, motivele sunt multe. Problema la mine sta cam asa, tocmai asta a reusit sa ma atraga la acest masiv, salbaticia lui.

Povestea acestei ture a inceput de anul trecut cand intr-o tura, discutand cu o anumita persoana, am aflat despre cheile Ghimbavului, cheile Dambovitei si alte minunatii care se afla in acest masiv. Normal ca-n acea zi mi-am promis sa-i fac o vizita :). Intre timp, persoana respetiva mi-a devenit prieten si astfel ne-am trezit in acest ultim weekend ca e momentul sa ne plimbam oasele prin Leaota. El s-a ocupat cu planificarea si planul suna cam asa. Plecare vineri din Bucuresti cu trenul de 16:45 pana-n Sinaia unde ajungeam la ora 18:30. Mai departe, sa urcam repede la cota 2000 de unde sa coboram la Bolboci. Sambata dimineata sa plecam de la Bolboci pe cruce rosie(CR) pana la cabana Bratei. De la aceasta cabana urma partea nemarcata a traseului si anume. Trebuia sa continuam pe un drum forestier pana in dreptul culmii Jugureanu. Mai departe aceasta culme urma urcata pana-n platou de unde trebuia sa coboram pe Cumparata Crucii pana la cantonul Andolia. Aici la canton urma sa ne hotaram cum continuam. Planul a fost urmat intocmai. Ne-am intalnit in gara, eu, el si inca o cunostinta dea lui. Acea ora si ceva a trecut imediat in urma impresiilor schimbate cu o fata din Brasov care locuia in Franta si venise sa-si petreaca concediul la parinti. Uite asa am ajuns cu bine in Sinaia si am inceput sa ne facem traseul. Am urcat pe banda rosie(BR), am trecut pe la cota 1400 unde am facut si o mica oprire, dupa care continuand tot mai sus. Cunostinta prietenului meu, datorita faptului c-a venit cu un rucsac pt bicicleta(adica foarte usor), mai tot timpul o lua inainte. In acest mod, aproape de platou cand se iese de pe drumul forestier, el a reusit sa piarda marcajul. Noi nestiind asta, ne-am continuat drumul coborand usor pana aproape de zona unde se lucreaza masiv de ceva timp(nu stiu ce). Aici am zis sa-l sunam ca deja era intuneric si omul nostru nu mai dadea nici un semn de viata. A fost sunat si astfel am aflat ca el dupa ce a realizat ca a gresit traseul, s-a intors la cota 1400 🙂 si mai departe inapoi in Sinaia ca nu mai avea nici un chef sa urce. Astfel din trei am ramas doi care ne-am continuat drumul. Continuat pe intuneric bezna 🙂 , ceea ce ma face sa spun ca a fost o experienta foarte interesanta. Mai ales in platou unde stalpii cu marcajul reuseam uneori sa-i gasim ceva mai greu. Ba mai mult, tot in platou, la un moment dat ne-am trezit incercuiti de aproximativ 8 caini amenintatori, carora la lumina frontalelor le sticleau ochii, dar surprinzator nu au fost atat de periculosi pe cat pareau. Unii dintre ei s-au rezumat la cateva maraituri si latraturi usoare. No bun, si uite asa ne-am continuat coborarea pe intuneric pana la drumul asfaltat, care eu personal o consider cea mai urata parte a plimbarii pe timp de noapte(urasc asfaltul la munte 🙂 ) si am ajuns la Bolboci pe la ora 23 unde am mancat ceva pe hol ca sa nu-i trezim pe ceilalti, dupa care ne-am bagat la somn. Sambata ne-am trezit la 06:00 si am pornit spre obiectivul principal. Am mers pe cruce rosie(CR) pana la cabana Bratei, ceea ce a insemnat o urcare pe drum forestier si 10 min de carare pana-n culmea muntelui Zanoaga, de unde a urmat o coborare prin padure si spre final prin vegetatie bogata pana la cabana. Cand am ajuns in culme am avut si ceva probleme de orientare pt ca marcajul e cam slabut. Mai exact, pt cine intereseaza, cand se iese din padure pe urcare se face stanga sau spre nord timp de 5 min dupa care se coboara iar in padurea care se afla de partea cealalta a coamei in directia NV. Noi am continuat putin pe coama si ne-am trezit incercuiti de cativa caini foarte amenintatori ai unui cioban care a venit in fuga mare sa ne scape de ei, si care ne-a si aratat pe unde continua traseul. La coborarea prin padure, la fel marcajul pe alocuri este cam slab, dar cu putina atentie si experienta in astfel de situatii te poti descurca. Dupa 2 ore si 30 de min am ajuns la cabana Bratei, cabana care nu stiu daca e deschisa turistilor. Noi am cerut doar informatii in privinta traseului si am primit din partea unei doamne pt ca era singura persoana acolo. Printre altele ne-am intins pe iarba din fata cabanei si ne-am luat binemeritatul mic dejun. Dupa 30 min de pauza ne-am continuat traseul. Am purces pe drumul asfaltat care margineste raul Bratei si pe care trebuia sa mergem pana la un V unde raul Bratei tine in dreapta si spre stanga avem Valea Neagra, iar drumul se desparte si el tot intr-un V. Noi am avut ceva noroc, dupa nici 500 m ne-am trezit cu un camionagiu care urma sa fie incarcat cu lemne ca trece pe drum si binenteles ca ne ia cu el. A mers exact pana acolo unde ne doream si noi, in acel V :). Aici am coborat si am inceput sa cautam o zona pe unde sa urcam culmea Jugureanu care trebuia sa ne scoata in creasta muntilor Leaota. Ne-am tot uitat dupa o carare, ceva, dar nimic, asa ca pana la urma ne-am hotarat la o zona care parea ceva mai prielnica. Am trecut raul Bratei care avea un debit destul de serios si era si rece ca naiba, dupa care am inceput urcusul printr-o vegetatie foarte deasa si fara sa exagerez, pe alocuri de peste un metru jumatate care a reusit sa-mi aduca usturime si mancarime pe ambele brate. Si acum ma mai intreb daca sunt alergic la ceva sau de vina sunt doar urzicile care se ascundeau prin desis :). Tot in acea zona ne-am delectat cu multe afine gustoase. E, si dupa mai bine de o ora in care am inotat prin desis si salbaticit prin padure am reusit sa ajungem in creasta Leaotei unde un cioban foarte de treaba ne-a indrumat pe calea pt a cobora pe Cumparata Crucii. La fel, daca ai ceva experienta montana e destul de greu sa nu gasesti coborarea mai ales ca din creasta se vede si stana Cumparata pe langa care trebuie trecut. Noi dupa alte 5 min de discutii si cu ciobanul de la aceasta stana am continuat coborarea pe o carare facuta de ei si animalele lor pana am ajuns la confluenta dintre raurile Cumparata Mica si Cumparata Mare. Am uitat sa specific, cainii de la stana asta sunt foarte de treaba, chiar aveau chef de joaca. Si tot la capitolul uitare, din creasta Leaotei am avut una dintre cele mai frumoase privelisti asupra Bucegiului Vestic cu ale lui Strungi, Coltii Tapului, Batrana… .Asaaa, dupa ce-am ajuns la confluenta dintre cele doua Cumparate ne-am continuat traseul pe malul apei pana la un alt drum forestier. La coborare, aceasta portiune a fost si cea mai anevoioasa pt c-a trebuit sa schimbam malul de cateva ori si pe alocuri vegetatia a fost putin cam mare. Mai departe am continuat pe drumul forestier si am ajuns la cantonul Andoliei pe la ora 16:30. Aceasta zona mai poarta denumirea de Intre Ape pt ca aici se formeaza raul Ghimbav din alte trei, si anume Andolia, Cumparata si Valea Popii. Tot aici exista si o cabana dar nu mai tin minte denumirea, oricum poarta era incuiata chiar daca iesea fum pe horn. Aici am mai facut si noi o pauza serioasa pe malul apei dupa care ne-am continuat drumul cu o Dacie papuc pana-n Dragoslavele. Nici acesta si nici cel cu camionul nu a vrut sa ne ia nici un ban.

In concluzie, tura a fost super si ma bucur nespus ca am reusit sa descopar putin din acest masiv salbatic. Abia astept sa-l mai calc si cu alte ocazii pt ca unele obiective (Cheile Ghimbavului si Dambovitei) din diverse motive (ora, vremea care anunta ploaie, mancarimea si usturimea mea, o durere persistenta a unui tendon de la genunchi) n-am reusit sa le facem.

Asa cum v-am obisnuit, am placerea de a prezenta si cateva poze.

Raul Bratei pe unde l-am traversat.

Raul Bratei pe unde l-am traversat.

Spre cota 1400

Sinaia vazut de la 1400

La cota 1400 cand nu e nimeni

Sinaia vazut de la 1700

In platou

In platou pe intuneric

Cabana Bratei

Raul Bratei

Raul Bratei

Camionul norocos

Valea Bratei vazuta din desisul de pe Jugareanu

Lasam Brateiul in urma inotand prin buruieni.

Padurea de pe Jugureanu

Vestul Bucegiului

Raul Cumparata

Pe creasta Leaotei de unde se pot observa atat Iezer, Fagaras si Piatra Craiului cat si Bucegiul in spate.

Cantonul Andoliei

Muntele Prislopului

Piatra Dragoslavelor(Vartoapele)

In dacie 🙂

Weekend-ul Fagarasului

Cu doua articole in urma am scris ce-am facut in ziua de sambata. Intre timp n-am avut timp sa ma mai ocup si abia azi mi-am gasit timp sa scriu si despre ziua de duminica.

Sambata seara ne-am intalnit la Balea lac cu totii, dupa care ne-am retras la salvamont pt binemeritata odihna. Duminica ne-am trezit la 06:00 si am plecat spre Sambata de Sus. Am mers cu masina pana aproape de finalul drumului forestier, de fapt am mers pana la capatul drumului dar ne-am trezit cu un panou de parcare interzisa lasat de lucratorii care nu mai tin minte ce lucrau acolo si ne-am intors 100m inapoi. Dupa ce-am lasat masina, asta insemnand cam ora 08:00, am purces si noi ca oamenii la drum. In aproximativ 30 de min de mers prin padure am ajuns la cabana Sambata. De la aceasta cabana noi ne-am continuat drumul pe triunghi rosu(TR). La 5 min de cabana, dupa o lina urcare am ajuns la salvamont si mai departe la stana Sambata. De la stana traseul a continuat peste raul Sambata si o urcare pe care cei mai multi o numesc (urcarea prostului 🙂 ). Dupa aceasta urcare am ajuns intr-o caldare (nu stiu sigur denumirea) de unde aveam o fantastica panorama a Ferestrei Mari a Sambetei cu vf-urile Coltul Balaceni pe stanga si Slanina in dreapta. Mai departe a urmat o alta urcare de aproximativ 30, 40 min mai pieptisa asa printr-o zona de grohotis, dar pe o carare care serpuia si ne-am trezit in Fereastra Mare a Sambetei unde ne-am intersectat cu banda rosie(BR). Din acest punct, noi am facut stanga pe BR inconjurand toata valea glaciara a Bandei, pana la Fundul Bandei unde a trebuit sa ne despartim de traseul marcat care continua undeva in stanga spre Curmatura Zarnei. De la aceasta despartire, in nici 15 min am ajuns pe vf-ul Dara care pana in ziua precedenta avea o momaie, dar acum, datorita unor oameni binevoitori avea o placuta. Am facut si noi cateva poze, am mai pus cativa bolovani care sa sustina stalpul si in 5 min am ajuns pe Hartopu Darei. De pe acest vf. am avut privelisti pe care le pun in top 10 printre cele mai frumoase pe care le-am vazut eu. In acele clipe am simtit cat de ghinionist sunt ca nu pot zbura. Am uitat sa precizez ca pe acesta portiune, de la Fereastra Mare si pana aici, am trecut peste vf-ul Iezer de unde ai o panorama foarte frumoasa asupra lacului Urlea. De intors, ne-am intors pe acelasi traseu pana aproape de Fereastra Mare unde colegii mei au preferat, datorita cetii, sa continue pe acelasi traseu, iar eu o coborare pe punct rosu(PR) care pleaca de langa vf-ul Cheia Bandei. A fost o coborare foarte interesanta pt ca a trebuit sa o fac pe ceata, din aceasta cauza nu pot spune prea multe. E cam la fel de abrupta ca si urcarea prin Fereastra Mare, e bine marcata si peisajele sunt sigur ca sunt frumoase, in plus de asta, la finalul traseului ajungi sa te intersectezi in caldarea a carei nume nu o stiu, cu TR pe care am urcat in Fereastra Mare. De aici am continuat frumusel pana la cabana, unde mi-am asteptat colegii servind o ciorbita de fasole foarte buna la pretul de 6 RON. Alte preturi nu mai tin minte pt ca eram flamand 🙂 dar cazarea era 25 RON.

Acum si cateva poze care sa va faca pofta de ceva iesiri.

Raul Sambata

Cabana Sambata cu Fereastra Mare a Sambetei si vf-urile Coltul Balaceni, Slanina si Galasescu Mic.

Coltul Balaceni

Acel trapez sunt Moldoveanu si Vistea. In plan mai apropiat Hartopul Ursului, Galbenele si Galasescu Mare

Lacul Urlea

Circul Glaciar Hartopul Leaotei cu lacurile Geamanul de Sus si de Jos, Mioarelor si Taberei

Defilare pe podium 🙂

La benzinarie in drum spre Sambata

Cascadele Vanturis.

Stiam ca cea mai buna perioada in care cascadele te pot impresiona cu adevarat este a doua jumatate a lunii mai si prima jumatate a lunii iunie, asta datorita debitului mare al apei. De 2 ani mi-am tot propus sa vad aceste cascade ale Vanturisului, cat si canionul Horoabelor. Din pacate, anul trecut din diverse motive nu am putut sa strabat aceste trasee in perioada in care mie mi-ar fi placut. Asa deci si prin urmare, anul asta mi-am facut timp cat si curaj pt a organiza o tura in care am inclus ambele obiective.

Sa organizezi o tura pe un traseu nemarcat, mai mult, un traseu care isi schimba dificultatea in functie de debitul apei, nu este lucru usor, mai ales cand nu cunosti acel traseu. In primul rand trebuie sa te interesezi foarte bine despre dificultatea traseului. Din pacate, persoanele care te pot ajuta cu informatii cat mai apropiate de realitate sunt foarte putine comparativ cu cele care reusesc mai mult sa te bage in ceata. Pe aceasta cale le multumesc celor doua persoane care chiar au reusit sa ma ajute sa duc la bun sfarsit aceasta tura. In primul rand Adrian pe care l-am cunoscut prin blog-ul http://buceginatura2000.wordpress.com/ . Acest om are multa experienta montana, si cunoaste Bucegii asa cum cei mai multi oameni cunosc aleile parcului in care se plimba saptamanal. Pe el l-am batut la cap cel mai mult (noroc ca a fost inventat mail-ul si telefon-ul 🙂 ).  Si Mihai care la randul lui are o vasta experienta montana atat in muntii nostri cat si in altii din afara granitelor tarii nostre. Pe Mihai l-am cunoscut tot datorita blogului sau http://mihaicernat.com/ , cautand informatii :). Am zis ca nu este un lucru usor pt ca pe langa faptul ca trebuie sa te interesezi foarte bine despre traseu, pe urma urmeaza si partea in care trebuie sa-ti alegi cu grija participantii cu care vrei sa mergi. La mine a fost si mai greu dorindu-mi un grup de 12 persoane, si care persoane nu pot spune ca le cunosteam pe toate bine. Pe 2, 3 ii vazusem intr-o singura tura, alti 6, 7 ii stiam din 3 ture, erau si 2 pe care nu ii cunosteam deloc dar care primisera recomandari de la alt participant. Ideea e ca din 12 doar de 2 eram foarte sigur de posibilitatile lor, pe ceilalti chiar daca in acele putine ture am incercat sa le citesc cat mai bine posibilitatile, nu pot spune ca eram chiar sigur de ce dificultati erau in stare sa depaseasca. Concluzia este ca bucuria unei astfel de ture incepe cu mult inaintea datei in care se pleaca. Cel putin eu asa gandesc, nu conteaza dificultatile de la inceput atata timp cat sunt fericit la sfarsit.

 

O zicala din popor spune, „vorba lunga saracia omului” si pe mine deja ma dor degetele :), asa ca e cazul sa trec la partea cea mai interesanta pt cei care au de gand sa strabata aceleasi meleaguri. 

 

Programul si traseul propus de mine era urmatorul :

Sambata plecam dimineata din Bucuresti pana-n Sinaia, apoi urcare in platou pe Izvorul Dorului de unde urma sa coboram la Padina.

Duminica plecam tot de dimineata de la Padina si urma ca in functie de starea si cheful participantilor sa urcam la Omu pe unul din traseele urmatoare, Horoabelor, Doamnele, Ialomitei si de la Omu sa coboram pe Cerbului in Busteni.

 

Bunnn, pai ne-am strans cu totii (cele 2 persoane pe care nu le cunosteam n-au mai venit) in gara de Nord si am plecat cu acel vestit reggio de la ora 06:23, cu care am ajuns in Sinaia pe la ora 09:00. Mai departe am facut 30 min pana la Taverna Sarbului de unde am urmat drumul Calea Codrului. Acest drum incepe imediat dupa bariera pe care nu ai cum sa nu o vezi de la Taverna Sarbului. Pe Calea Codrului am mers aproximativ 50 min pana ne-am intersectat cu drumul forestier Vanturis. Pe acest drum am facut aproximativ 15, 20 min pana la locul unde afluentul Izvorasul se varsa in Izvorul Dorului. E usor sa-ti dai seama care e unu si care e celalalt (cel cu apa mai multa e Izvorul Dorului  🙂 ). Daca in multe descrieri si recomandari trebuia sa tinem acelasi drum forestier pana-n poiana Vanturis trecand chiar peste doua poduri de piatra, noi am preferat sa mergem pe firul apei trecand pe dedesubtul acelor poduri (podurile sunt intr-o stare jalnica, nu recomand nimanui sa mearga cu masina in zona respectiva). Ce sa mai, a fost super sa mergi pe firul apei, trebuie sa sari de pe o stanca pe alta, trebuie sa cauti mereu alternative ca sa nu te uzi prea rau, pe alocuri trebuie chiar sa mergi cativa metri pe mal…. Momentan eu nu stiu timpii in care am ajuns pe diferite puncte ale traseului, asta din cauza faptului ca eram prea surescitat datorita traseului si celorlalti participanti care aveau chef de joaca :). Probabil cam dupa 1 ora (ma interesez exact si anunt mai tarziu) am ajuns in dreptul poienii Vanturis care e la o aruncatura de bat de firul apei. In poiana respectiva, la umbra unui pom unde se gaseste o masuta si o bancuta, ne-am luat o binemeritata si mica pauza de 15 min. In aceasta poiana am observat si primii nori care incepeau sa acopere cerul, parca au si picurat 2, 3 stropi chiar daca pana atunci am avut doar soare. Stropii au fost un avertisment pt ce avea sa vina mai tarziu :). Din poiana respectiva aveam de ales, ceea ce am si supus la vot. Varianta 1 era sa mergem pe firul apei si varianta 2 sa urmarim prin padure o conducta care trebuia sa ne duca pana la prima cascada. Din pacate variata a 2-a a avut mai multe voturi :). De ce zic din pacate? zic asa pt ca ne-am ratacit timp de mai bine de 1 ora. Impropriu spus ratacit, (in Bucegi cu ceva experienta montana e imposibil sa te ratacesti) mai bine zis, gresit si pierdut vremea pe un mic afluent care vine din partea dreapta a Izvorului Dorului, probabil Dracilor sau Stanei. S-a ajuns aici din mai multe motive. In primul rand pt ca a fost aleasa aceasta varianta. In al doilea rand era o carare si cineva din grup care a ales sa mearga primul nu a observat locul unde cararile se desparteau, noi ceilalti am mers ca oile :). In cel de-al treilea rand, afluentul respectiv in cea mai mare parte a anului nu are apa, acum avea si eu tot auzind cum curge in stanga noastra (de vazut nu se vedea datorita copacilor) nu m-am gandit ca drumul e posibil sa-l fi gresit. Pana la urma ne-am oprit datorita unui coleg ce detinea un minunat GPS, aici eu a trebuit sa dau o fuga inapoi pana aproape de poiana sa vad unde a fost greseala, dupa care m-am intors la grup si hai inapoi :). Una peste alta a fost genu de patanie interesanta din care poti foarte bine invata. Mai departe ne-am continuat cu multe peripetii urcarea pe Izvorul Dorului. Dc multe peripetii ? Pfoa, pai sunt atat de multe de zis din cate s-au intamplat in cele cateva ore incat nu vreau sa le scriu, mai bine descoperiti singuri. Eu am sa scriu doar cateva cuvinte. Apa multa, stanci multe, cateva saritori de aproximativ 3 metri si cel mai important, o ploaie de jumatate de ora care a avut grija sa vina chiar in cel mai dificil punct din traseu, la cascada mare pe langa care am urcat pe partea stanga cum privesti la ea. Ce sa mai, a fost o experienta de genu in care nu simti cum trec orele. Ajungi sus, te opresti sa te odihnesti si te intrebi, asa repede au trecut orele? 🙂  Nu spun cum e senzatia in care esti nevoit sa cauti mereu variante pt a continua drumul, eu am avut noroc cu 2 colegi pe care m-am putut baza si care mi-au fost de un real folos. Fiecare cautam varianta cea mai buna, dupa care, ceilalti veneau si ei. In cateva cazuri a trebuit sa-i ajutam pe majoritatea sa treaca peste saritorile mai dificile. Binenteles ca unii dintre ei s-au mai julit putin :), altii s-au ales cu bataturi dar toti am ajuns fericiti la destinatie. Cel putin eu asa sper.

Pana la urma, dupa ce-am trecut de marea cascada, am ajuns intr-un punct de unde nu eram siguri daca sa facem dreapta sau stanga. Aici a fost momentul in care a trebuit sa-l sun pe acel Adrian care a avut grija sa ma indrume. Noi am facut stanga si am iesit la stana Vanturis pe malul stang al Izvorului Dorului si a zonei La Lacuri. Probabil si intr-o buna zi am sa incerc sa vad daca e asa, din punctul respectiv daca faceam dreapta ieseam pe malul drept al aceleiasi zone, sau poate daca la cascada mare urcam prin partea dreapta in loc de partea stanga.

Un lucru este clar. PE UN ASTFEL DE TRASEU NU POTI MERGE CU ORICINE. Ai nevoie de experienta si colegi de tura carora sa le cunosti posibilitatile. Ai nevoie de calm, spirit de observatie si tarie de caracter pt ai trage dupa tine pe cei care nu s-ar incumeta pe astfel de trasee daca n-ar avea incredere in omul care sa ocupat cu organizarea.

Despre sambata nu mai sunt de zis prea multe. De la stana Vanturis ne-am continuat asa cum era planificat drumul pana la Padina unde am ajuns dupa 11 ore de la plecarea din gara Sinaia.

PADINA   Eu personal am cuvinte numai de lauda la adresa acestei cabane. Preturi foarte bune atat la mancare, bautura cat si la cazare. Conditiile pt o cabana sunt mai mult decat satisfacatoare. Sa fim seriosi, in cate cabane din Romania poti face dus cu apa calda intr-o baie curata si noua la 25 de ron cazarea?

Pana la urma, la ora 22 eram cu totii in pat :), da stiu, cam devreme dar dupa o astfel de zi in care toti am depus un efort considerabil, nu poti judeca pe nimeni. 

Despre sambata mai pot spune ca inainte de culcare deja se stia ca duminica nu mai facem nimic din ce era planificat.

Si a urmat duminica. O zi despre care nu sunt foarte multe de spus.

Unul din cei doi baieti care au avut grija sa ma ajute pe Izvorul Dorului si cu care urmeaza sa particip la 7500Bucegi s-a trezit la 06:00 pt ca avea de gand sa ajunga cat mai repede in Bucuresti. Plus de asta omul a vrut sa profite si sa faca un mic antrenament. Am aflat mai tarziu ca-n 4 ore si cateva minute era in Busteni. 

Eu m-am trezit la 06:15 si am facut o mica alergare pana la Ponorul Horoabei. Mi-am zis ca daca tot nu mai mergem pe Horoabelor macar sa dau eu o fuga sa vad cam despre ce e vorba. Intr-o ora eram inapoi si pe scara cabanei statea celalalt coleg care a avut grija sa ma ajute in ziua precedenta si care la randul lui urmeaza sa participe la 7500Bucegi. Cum ceasul era abia 07:20 i-am propus respectivului sa mai dam inca o fuga, de data asta impreuna, pana la Ponorul Horoabei. Zis si facut, am urcat sus de mi-am luat aparatul foto ca de, prima data nu m-am gandit la asta, si hai la fuga 🙂 . Normal, am luat aparatul foto pt ca aveam motive intemeiate. Prefer sa nu le spun eu ci sa fie descoperite de voi insiva :). 

Bunn, dupa inca o ora eram inapoi la cabana, adica pe la 08:30 cand ceilalti abia coborasera pt micul dejun :). Una peste alta, pe la ora 10:00 am plecat de la cabana pe traseul Padina-Pestera-Piatra Arsa-Poiana Stanei Regale. Pe la ora 15:30 comandam pizza intr-un restaurant care se afla in centrul orasului chiar langa sensul giratoriu. E a doua oara cand mananc pizza aici si e foarte buna, in plus ai o bere gratis la fiecare pizza 🙂 si cum nu toata lumea a baut bere, au avut grija ceilalti sa goleasca paharele :).

 

Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze din frumoasa noastra escapada. 

 

 

 

Din Podu Dambovitei pana-n Saua Funduri.

Au trecut doua saptamani si eu inca nu m-am sinchisit sa prezint o frumusete de traseu pe care l-am facut cu un grup in Pietricica. Acest masiv face parte din Piatra Craiului, mai exact este continuarea sudica.

A fost destul de interesant modul in care am ajuns in aceasta tura. Initial am vorbit cu un prieten sa dam o fuga prin muntii Neamtului, totul a fost in regula pana-n seara dinaintea plecarii cand el a aflat de aceasta tura provocatoare si ma intrebat daca n-as vrea sa-mi schimb planurile. Normal ca nu m-am putut abtine sa nu particip si eu, trebuia sa vad aceste locuri mai putin umblate. In concluzie sambata dimineata ne-am urcat in masina unei cunostinte si am purces la drum.

La ora 11 si putin ne-am intalnit la Podul Dambovitei cu organizatorul si ceilati participanti care au venit din Brasov cu autocarul. Ne-am dat mainile si hai la drum. Traseul propus era sa plecam din Podul Dambovitei urcand pana-n Saua Funduri, si coborare in Poiana Funduri. Din aceasta poiana urma sa ne despartim, grupul venit din Brasov trebuia sa mearga in Zarnesti, iar noi trebuia sa ajungem inapoi la  Podul Dambovitei unde aveam masina. A fost exact cum ne-am propus. Chiar inainte de intrarea in cheile Dambovicioarei pe partea stanga incepe prin urcare un traseu cu punct rosu (PR). Asta a fost panta prostului :), in rest traseul e mult mai domol dar deosebit de frumos. Pentru cei interesati, e bine de stiu ca sunt multe portiuni in care se pierde marcajul. Sunt si foarte multe stane, cel putin 10 am reusit eu sa numar, aceste stane, in perioada in care urca ciobanii, sunt pazite de foarte multi caini. Din aceasta cauza recomand sa se mearga intr-un grup de cel putin 5 persoane. Din pacate nu mai tin minte timpii pe care i-am facut pana-n diverse puncte ale traseului. Asa in mare tin minte ca in aproximativ 2 ore am ajuns in poiana Pietricica, de aici pleaca si un traseu (TA) pana la cabana Pietricica. dupa aproximativ 3 ore am ajuns la refugiul Pietricica, acest refugiu se prezinta in conditii foarte proaste, are atat de multe gauri ca in caz de ploaie n-ar fi mare diferenta intre afara si inauntru :).  Of, acum am o mare problema, nu mai tin minte exact in ce zona ne-am apropiat de stancarie si un mare hau, dar stiu ca din zona respectiva si pana la saua Funduri, eu cu un alt coleg, ne-am tot facut de cap mergand pe marginea prapastiei, iar ceilalti au mers pe traseu prin padure care era paralel cu noi. Pe alocuri si noi a trebuit sa mai revenim in traseu pt ca nu puteam continua pe acea margine, sau se putea coborand intr-o brana doar ca nu aveam timp sa prospectam acel necunoscut.

E bine de stiut ca noi am facut pauze putine, mici si am mers intr-un ritm alert. Dupa aproximativ 8 ore am ajuns in poiana Funduri, aici ne-am despartit. Noi am mers pe (BA) pana la cabana Brusturet iar de aici pe drum pana la Podu Dambovitei unde am ajuns dupa exact 11 ore de la plecarea pe traseu. Ceilalti nu stiu pe ce marcaj au mers pana-n Zarnesti unde aveau de prins un tren, intre timp am aflat ca au reusit sa-l prinda la limita:).

O alta chestie importanta pe care am reusit sa o observ. Eu personal pe majoritatea hartilor mai noi n-am reusit sa gasesc mare parte din marcaje. Aici ma refer la (PR) care pleaca din Podu Dambovitei si duce pana la saua Funduri si (BA) care pleaca din poiana Funduri si duce pana la cabana Brusturet. Am reusit sa gasesc aceste marcaje doar pe niste harti mai vechi.

Cam asta fu tura noastra, o tura in care m-am simtit foarte bine si in care am avut bucuria sa cunosc alti pasionati in ale muntelui.

Acum cateva poze care sa va faca posta de iesiri in natura 🙂

harta piatra craiului

Inceput de aprilie la Plaiu Foii.

Am fost un grup de zece persoane care au avut chef de Piatra Craiului la inceput de aprilie. Tura respectiva a inceput cam asa. O amica si prietenul ei cu care am mai iesit in cateva ture si cu care urmeaza sa particip la marathon Bucegi 7500, au organizat pe facebook aceasta tura. Ne-am strans noi intr-un grup de zece, un grup care ne-am intalnit sambata la 6 in P-ta Victoriei, aici ne-am urcat in 3 masini, nu ca n-am fi avut loc in 2 dar asa a fost sa fie, si am purces la drum. Trebuia sa ajungem la cabana 7Crai din Plaiu Foii asa ca dupa aproximativ 3 ore eram in Zarnesti. Pentru cine nu cunoaste, in Zarnesti cand vi dinspre gara si ajungi la sensul giratoriu faci dreapta pentru a ajunge la Plaiu Foii. Intre Zarnesti si acest Plaiu Foii sunt aproximativ 11, 13 km, toata aceasta distanta se prezinta intr-un drum prost, prafuit si plin de gropi, mai ales dupa ce trec zapezile, dar se poate face cu orice model de masina. Dupa alte 15, 20 min am ajuns la complex-ul 7Crai. Despre acest complex eu am numai cuvinte de lauda din toate punctele de vedere. Noi am stat in 2 camere, 1 de 4 locuri si 1 de 6 locuri. Costul cazarii a fost impartit la toti 10 si a iesit 31 ron de persoana, din pacate mai multe despre costul cazarii nu stiu sa spun. Au o sala de mese foarte mare, aerisita si cu un mare tv :), din pacate, in perioada in care am fost noi inca nu faceau de mancare, nu stiu care sunt motivele, probabil lipsa clientilor care incep sa vina intr-un numar mai mare incepand cu 1 mai.

Ajunge cu drumul si cazarea :), acum urmeaza partea cea mai frumoasa. Din Plaiu Foii pornesc o multitudine de trasee marcate si nemarcate, mai usoare sau mai grele, cele usoare sunt putine :). Noi am ales sa urcam pe banda rosie (BR) pana-n  Saua Grindului iar de aici pe punct rosu (PR) pana pe vf. La Om. Cam asta am vrut sa facem dar din pacate am reusit sa urcam doar pana pe la 1850m, si asta din cauza timpului si a lipsei echipamentului adecvat (piolet, coltari). Nu stau sa povestesc tot traseul. Am plecat de la cabana pe la ora 10:30 si dupa aproximativ 1 ora eram ajunsi la refugiul Sparla(1440m). Dupa alte 30 de min eram in zona La Zaplaz(1698m).

Nu vreau sa fac descrierea acestui traseu cu toate lanturile si frumusetile lui, sunt adeptul ca e mai frumos sa descoperi singur, deci, CARARI CU SOARE :).

Noi am avut parte de o vreme urata, la urcare cu ceva burnita si la coborare cu multa ceata, aceasta ceata si zapada care inca mai era pe vai au fost unele din motivele pt care nu ne-am continuat ascensiunea, exista riscul sa ne prinda ore tarzii la coborare si nu ne-ar fi placut sa ne trezim cu zapada inghetata sub picioare. Dupa aceasta tura am un sfat important . Cand simti ca e mai bine sa te intorci din drum, intoarce-te, muntele nu pleaca, poti sa-l mai urci si cu alte ocazii.

Cateva recomandari.

Traseul respectiv este dificil chiar si pe timp de vara, se poate face cu o buna conditie fizica si dupa mai multe ture pe munte. Vara apa si bocancii sunt cele mai importante. Apa, trebuie sa va ganditi cam cat consumati in 7, 8 ore de efort.

Iarna, e genul de traseu pe care poate sa-l faca doar persoane cu experienta a traseelor de iarna, multa experienta.

Acum si cateva poze cu care poate le fac pofta unor oameni sa mai iasa in natura.

refugiul sparla

la lanturi

la zaplaz

cabana 7 crai

 

 

 

O bucatica din Piatra Craiului.

Dupa ziua de sambata in care am calarit la 7 Cai, evident ca a urmat duminica :). Plecarea din casa omului era planificata pt ora 9, normal ca niciodata nu se intampla sa pleci la ora care a fost propusa de cu seara chiar daca o parte dintre noi s-au trezit inca de la 6, eu personal pe la 7. Pana la urma ne-am urnit pe la 09:30 cu directia cabana Garofita Pietrei Craiului. Traseul planificat era, hidrocentrala Clabucet-cabana Garofita Pietrei Craiului-vf. Tamasel-saua Tamaselului-Cerdacul Stanciului iar de aici ramasese sa vedem la fata locului ce alegem pt intoarcerea la masini. Pt a ajunge la hidrocentrala Clabucet noi am mers pe DN 73 spre Brasov iar la un moment dat am facut stanga pe DC 21. Pe acest DC 21 care se afla intr-o stare destul de proasta am facut cam 15 min pana la hidrocentrala, unde am ajuns dupa ce am trecut prin Saticu de Jos, lacul Satic si Saticul de Sus. Dupa ce am trecut de hidrocentrala, s-a mai mers circa 100 m si am facut dreapta traversand Dambovita peste un pod. Imediat dupa pod, tot pe partea dreapta ne-am parcat masinile. Noi am plecat pe traseu chiar de aici. Pt cei interesati, de la acest pod, dupa ce treci de el si faci stanga pe un drum forestier, mai mergi aproximativ 5 min si ajungi la o bariera. Daca aveti in plan sa mergeti cu masinile pana la cabana Garofita Pietrei Craiului si sa plecati pe trasee de la cabana, eu recomand sa incercati a lua legatura cu cabanierul, e posibil ca el sa va poata ajuta cu bariera Noi am facut tot acel drum, care are aproximativ 4 km, pe picioarele noastre dar a meritat 🙂

Pana la urma am ajuns noi la cabana iar de aici ne-am tinut de traseul propus. Daca la plecarea pe traseu nu era pic de zapada, la cabana deja erau cateva portiuni acoperite cu 1 cm. Incepand de la cabana, am avut surprinderea sa constat ca zapada tot crestea si asta datorita faptului ca in noaptea precedenta, probabil 2, 3 ore a nins.

Pana la urma ne-am trezit in saua Tamaselului cu un strat de zapada de aproximativ 60, 70 cm si tot de aici a inceput si adevarata nebunie 🙂 adica ne-am ratacit, mai exact, s-a pierdut marcajul:). Am pierdut marcajul pt ca, foarte probabil era acoperit, ideea e ca noi am facut dreapta prea devreme. Pana la urma acest lucru a fost chiar bun, nu stiu ce am fi gasit mai sus, mai ales ca nici unu din noi nu avea piolet. Dupa ce am orbecait prin acea salbaticie si prin acel strat de zapada mai bine de 3 ore, datorita unui coleg din grup care avea gps, am coborat pana am dat de unul din marcaje, mai exact cruce galbena (CG) pe care am ajuns inapoi la cabana Garofita. Cam asta a fost tot 🙂 din pacate, de data asta nu a ajuns nimeni la Cerdacul Stanciului.

Evadare de weekend.

In urmatoarele randuri si poze am sa prezint cel mai frumos weekend al meu din 2014.

Totul a plecat din ultima tura facuta cu cativa prieteni la Bolboci. In seara in care am stat la cabana, unul dintre baieti avea in cap o tura de calarie in viitorul apropiat.

Dupa nici 3 zile de la intoarcerea din munti, pe facebook ce-mi da ochii sa vad…respectiva persoana a propus o tura de 2 zile, sambata calarie la 7 Cai iar duminica o fuga in Piatra Craiului.

M-am inscris instant :). De aici incepe partea cea mai frumoasa. Din 12 persoane, doar 3, 4 mai calarisera, eu cel putin cu 10 ani in urma si atunci doar 1 ora, ideea e ca majoritatea dintre noi eram putin zis incepatori, mai exact, total paraleli cu calaria, unii dintre noi, nici in sa nu stiau sa urce :), cu toate astea a fost absolut minunat, cel putin eu asa m-am simtit.

Dc m-am simtit bine ? pai de vina a fost un grup de 12 persoane bine dispuse.

Mai departe tin sa le dau cateva sfaturi, ponturi…, celor care au de gand sa petreaca un weekend super.

Noi am plecat cu masinile din Bucuresti la 06:45, am mers pe DN 71 pana in Targoviste dupa care pe DN 72A pana in Namaiesti unde am ajuns la 09:35. Aici am tras la 7 Cai unde aveam intalnire cu Dan proprietarul „om de nota zece”. Dupa 30 min in care am parcat masinile, schimbat o vorba, urcat in camere, facut nevoile…, au urmat 30 min de teorie din partea proprietarului. Foarte usor de inteles si prins explicatiile. Ceea ce incerc sa zic e ca nu trebuie sa sti nimic, trebuie doar sa ai curaj si sa fi atent la ce-ti spune acel om. Nu te-ai urcat niciodata pe un cal, nu este nici o problema. Important e sa nu ai probleme cu spatele, in caz ca ai astfel de probleme, recomandabil e sa-ti intrebi doctorul. Noi am facut un traseu cam de 6, 7 ore, in aceste ore ne-am oprit de 4 ori cate 10 min si 1 ora la o stana unde proprietarul si cu inca 2 persoane ne-au servit cu bulz, carnati, visinata. Tot de la stana ai si o panorama foarte frumoasa a ceea ce te inconjoara, daca vremea e frumoasa se poate vedea Iezer, Piatra Craiului. Nu am prea multe de spus despre traseu, trebuie sa-l traiti personal.

Pe site-ul 7 Cai gasim o gramada de atractii, biliard, paintball, masa tenis…, noi n-am gasit nimic din toate acestea. Ceea ce recomand e sa va luati carti de joc sau alte distractii cu care sa va petreceti timpul seara. Pt mancare, la fel, trebuie sa va luati toate cele de trebuinta, au gratar, au bucatarie cu aragaz, frigider, cuptor microunde asa ca se poate pregatii aproape orice. Cazare, camerele sunt curate, cu caldura, simple, la pretul pe care il cere, cazarea e mai mult decat rezonabila.

In concluzie, nu ai calarit niciodata dar vrei sa incerci, pai nu rata un weekend la 7 Cai cu domnul Dan, ai nevoie doar de indrazneala si o sa fi chiar multumit.

Am uitat ce era mai important, pe noi ne-a costat 150 ron tura pe cai si 35 ron cazarea.

Cum am petrecut ziua urmatoarea in Crai am de gand sa arat in urmatorul post.

Iata si cateva poze.

Busteni-Malaiesti si retur.

Ca de obicei, ne-am strans un grup de peste 20 de persoane care ne-am dat intalnire in personalul 3001 de la ora 6;30. Da stiu, multe persoane ar spune, ce mama naibii mergem cu personalul care face 3 ore :). Nu exista transport mai frumos in comparatie cu acest tren atunci cand ai persoane de calitate cu care sa-l faci sa treaca, te trezesti la destinatie fara sa-ti dai seama ca asa repede au trecut 3 ore. Una peste alta, in Busteni ne intalnim cu alte 4, 5 persoane dupa care purcedem la drum. Datorita faptului ca era luna ianuarie a fost propus urmatorul traseu, Busteni-Gura Diham-Saua Baiului-Diham-La Glajerie-Cabana Malaiesti, inoptat la cabana iar pt a doua zi, retur pe acelasi traseu. Asa cum se intampla de cele mai multe ori, ne-am trezit 4 persoane ca in prima zi vrem sa facem alt traseu. Dupa ce ne-am sfatuit in tren ce si cum, intr-un final ne-am hotarat ca in functie de conditiile de pe traseu sa urcam pe Valea Cerbului dupa care sa coboram la Malaiesti sau sa ajungem la cabana pe Take Ionescu. Zis si facut, am mers cu ceilalti pana la Diham dupa care noi cei 4, datorita ghetii am preferat Take Ionescu. Traseul respectiv este interzis iarna, faza e ca este interzis datorita sanselor foarte mari de a avea parte de avalanse, ceea ce este imposibil cand nu prea e zapada. Asa ca, traseul respectiv este foarte frumos si dupa parerea mea, mai usor comparativ cu La Glajerie unde mergi doar prin padure, pardon, urci si cobori prin padure „mai mult urci” 🙂 care ce e drept, atunci cand zapada depaseste cativa cm buni e de preferat in locul lui Take Ionescu.

Dupa aproximativ 7 ore, noi cei care am ales variata mai usoara si mai frumoasa am ajuns la cabana Malaiesti. Dupa ce ne-am acomodat cu locul, mancat o fasole, baut un vin fiert, pt ca inca era cam devreme, ne-am strans 5 persoane si am urcat din spatele cabanei pe banda galbena, pana sus la cruce, unde am prins apusul. Apropo, noi am aflat mai tarziu, tot de aici de la cabana se poate ajunge la lacul Tiganesti in aproximatv 1 ora de urcat lejer. Dupa ce ne-am delectat ochii cu apusul ne-am pus pe coborat, coborat mai mult pe fund de inghetat ce era 🙂 oricum, e fain sa cobori pe fund cu frontala in frunte :). Ce sa mai, ne-am intors la cabana unde au preturi de bun simt, 5 ron un vin fiert, 7 ron ciorba de …, 2 ron un ceai, 30 ron cazarea, restu nu-mi mai amintesc ca m-am ametit :). Alte cateva detalii despre cabana, toaletele sunt afara si sunt stil turcesc, dar nu trebuie sa se sperie nimeni pt ca e foarte bine sa mai iesi putin la aer din cand in cand :). Apa, asta e o mica problema, la cabana se gaseste apa de baut la 0,5 litri 5 ron, asa ca eu recomand ca toata lumea sa vina pregatita de pe traseu cu apa care se gaseste la La Glajerie, Diham….Nu stiu ce mai pot spune, a da, caldura, in cabana e foarte bine pana pe la ora 22, din cate am observat, dupa aceasta ora caldura este oprita asa ca recomand ca atunci cand temperatura pe timp de noapte scade sub -10 grade, sa aveti la voi un sac de dormit.

Vai de mine, mult a mai trecut de cand nu am mai scris atat de mult 🙂

A doua zi ne-am intors tot grupul pe traseul planificat, care e mai usor la intoarcere pt ca ai mai putin de urcat, un traseu care dupa cum am mai spus, e foarte util cand ai parte de multa zapada.

Ca mi-am mai amintit ceva important, ceaiul de la cabana Diham are un gust si miros de esenta de rom cum n-am mai vazut, adica pt mine a fost oribil :), in schimb, mancarea este foarte buna.

Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze facute in ambele zile.

Jepii Mari cu putina zapada.

Pentru ca in prima zi de Craciun am exagerat putin cu mancarea, in cea dea doua mi-am propus sa dau o fuga la munte. Zis si facut, initial am incercat sa organizez o tura crezand ca mai sunt si altii care au pofta de putin aer dar in ziua plecarii am constatat ca am fost singurul cu pofta :). Am mai fost singur in cateva randuri asa ca nu mi-am pierdut curajul de a ma plimba de nebun pe tot felul de trasee. De data aceasta am preferat sa aleg un traseu marcat si cu o dificultate usoara care pe parcurs s-a dovedit putin mai greu :). Mai exact, am ales sa urc din Busteni pe Jepii Mari pana la Piatra Arsa dupa care sa cobor in Sinaia prin Poiana Stanei. Traseul respectiv, pe timp de vara e chiar usor si foarte frumos, acum a fost ceva mai greu pt ca am avut parte de zapada inghetata pe mare parte din traseu care mi-a cam dat de furca, mai ales la coborarea spre Sinaia. Am fost surprins sa nu intalnesc pe nimeni, acest lucru se intampla destul de rar pe traseele marcate si chiar daca asta e un traseu interzis iarna din cauza multor zone cu risc de avalansa, acum fiind un strat mic de zapada eu ma asteptam sa intalnesc si alti oameni. Pentru cine e interesat de timpi, am plecat din Busteni la 9:30, am ajuns la Piatra Arsa la 13 si putin unde am si stat cam 30 de min dupa care am ajuns in Sinaia la 15:45, asta in conditiile in care aderenta a fost foarte proasta.

Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze pe care le-am facut pe traseu.

SINAIA

In poza urmatoare prezint cat de repede se poate schimba vremea la munte. Toata urcarea a fost pe soare, cum am ajuns sus in platou am constatat cu surprindere ca vine furtuna 🙂

Prin Piatra Mare.

Ca in multe alte ture am fost un grup de peste 20 de impatimiti ai drumetiei. De data aceasta a fost sa fie Vf. Piatra Mare la inceput de iarna. Majoritatea am venit cu trenul din Bucuresti pana in Timisul de Jos, de aici am mers pe sosea pana la Dambul Morii unde era punctul de intalnire cu masina care a venit din Brasov. Noi am mers pe (BR) pana la cabana Piatra Mare unde am zabovit cu totii mai bine de 30 min, dupa care am mers pana pe varf iar de pe varf  pana in Predeal pe (CR). Ce vreau sa subliniez este ca acest traseu e unul dintre cele mai interesante in perioada iernii, mai ales cu multa zapada, chiar recomand urcarea din Dambu Morii pana la cabana Piatra Mare unde va puteti incalzi cu o ciorbita, vin fiert, ceai…si in acelasi timp puteti afla cum e traseul pana in Predeal, in caz de nevoie se poate cobora tot in Dambu Morii.

Am uitat sa subliniez ca la cabana Piatra Mare am intalnit patru magari incredibil de incapatanati si simpatici, cum te vedeau ca umbli la ruksac, cum veneau la tine si nu-ti mai dadeau pace, mai exact, de nici o culoare nu ne-am putut aseza in apropierea cabanei pt a lua masa, pur si simplu erau in stare sa-ti roada si betele 🙂

Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze din tura, poze care sper eu sa le deschida si altora apetitul de libertate. Noi din pacate nu am avut noroc de prea multa zapada 😦

Padina-Moeciu de Sus

Dupa ziua de sambata, asa cum e normal, a urmat noaptea si ziua de duminica 🙂 Noaptea a fost asa cum doar intr-o camera de 12 paturi dintr-o  cabana de la munte poate sa fie,”camere calduroase si surprinzator de curat”, ziua de duminica a inceput cu un mic dejun, cafea…”recomand sa veniti cu paine la voi” ,  dupa care a trebuit sa ne intoarcem la masinile noastre care au ramas in Moeciu de Sus.  Traseul stabilit de la plecarea din Bucuresti era, cruce rosie, Padina-Saua Strunga-Valea Grohotisului-Valea Bangaleasa-Moeciu, dar dimineata o parte dintre noi, am vrut sa urcam pana in Saua Strunga prin Valea Horoabei, din pacate intr-un final am ales sa urcam pe acelasi traseu cu restul grupului „din pacate pentru ca cel putin mie, acel traseu mi se pare foarte plictisitor pana in Saua Strunga”. Mai mult sau mai putin plictisitor dar dupa nici 2 ore noi am ajuns in Saua Strunga, aici ne-am dat seama de ceva, riscam sa ajungem prea devreme la masini :), dupa cateva discutii, propuneri… s-a ales variata pe creasta pana in Saua Batrana, dupa care coborarea in Moeciu pe acelasi traseu pe unde au urcat majoritate in ziua precedenta. Eu consider si recomand cu placere sa nu mergeti chiar pe traseu, noi cel putin asa ne-am hotarat si am mers paralel cu traseul dar mai pe creasta, printre stanci, si a meritat,  privelistea care ti se infatiseaza aproape continuu e absolut superba ” pardon,am uitat sa specific, recomand doar pe timp frumos, in nici un caz iarna si mai ales pe zapada”. Pe Coltii Tapului s-a luat pauza pentru masa si poza de grup dupa care mai departe. Aici intre Coltii Tapului si Saua Tapului am ales sa nu mai merg cu restul grupului pana in Saua Batrana ci sa cobor pe undeva direct in dunga rosie care duce tot in Poiana Gutana unde urmau sa ajunga si colegii mei. Si da, chiar am gasit o varianta de coborare foarte frumoasa, printre bolovani si jnepenis, nu stiu sa spun unde e exact, daca am observat eu bine a fost imediat dupa ce am coborat de pe cel mai mare Colt al Tapului, din acel punct, putin in dreapta se observa o poiana cu o stana. Dupa ce am reusit sa cobor, exact cum am spus, am mers pe dunga rosie pana in Poiana Gutanu unde i-am asteptat pe restul.

Pozele spun o mica parte din frumusetea locului.

Sper sa va placa si sa le deschida la cat mai multi pofta de a se plimba.

Lacul Galcescu.

Dupa ziua de sambata, in care ne-am facut de cap pana pe Parangul Mare, seara a trebuit sa planificam ziua de duminica. Taka, taka…taka taka, pana la urma am cazut toti de acord ca pt. ziua urmatoare sa facem o plimbare pana la lacul Galcescu. Zis si facut, toata lumea se trezeste de dimineata, spalat, mic dejun…ca pe la ora 8, noi cei 4 din Bucuresti sa purcedem la drum. Nu am cuvinte sa descriu, cat de frumos e rasaritul pe dealurile din acea zona, iar drumul, drumul e incredibil de pitoresc, am mers pe 7A prin cheile Jietului pana in Transalpina, pt cei interesati, drumul e foarte bun. Pt. a ajunge la lacul Galcescu, noi am tinut pe Transalpina pana am ajuns intr-o portiune de unde am putut identifica 2 varfuri, Carbunele si Mohorul, undeva in aceasta zona e imposibil sa nu vezi marcajul, banda rosie, care porneste chiar din sosea. Dupa ce am parcat masina, a inceput miscarea 🙂 Nici nu am intrat bine pe traseu ca am si avut de urcat vf-ul Iezer, pe urma coborat in saua dintre Iezer si Mohorul si urcarea pe Mohorul care spre surprinderea si supararea mea, traseul nu urca chiar pana in vf-ul lui. Pe vf. Iezer si pe Mohorul am avut parte de panorame absolut superbe, in directia din care veneam, Transalpina, in stanga si dreapta, valea Gilortului, Ranca, Novaci…, in fata, nici nu mai stiu. Ideea principala, traseul cere putin efort, dar merita fiecare bucatica de energie. Pt a ajunge la lac, dupa ce am urcat pe Mohorul s-a mers mult mai lejer, pana ne-am intersectat cu traseul triunghi rosu, unde am facut dreapta si am mai continuat aproximativ 15 min. pana pe creasta de unde am fost surprinsi de privelistea lacurilor. Am spus lacurilor pt ca aici nu se gaseste doar Galcescu, din contra, in caldarea Dracului, vedem lacul Pasari, putin mai jos, in caldarea Vidal, vedem lacul Vidal si Pencu, iar mai jos de acestea in caldarea Galcesu se gaseste lacul Galcescu. Cu pozele pe care le-am facut in aceasta zona, nu am putut surprinde nici 10% din frumusetea acestei zone. In fine, de pe creasta am coborat pe hornul Lacurilor,  si recomand tuturor sa faca acelasi lucru pt ca abia acolo jos reusesti sa vezi toata maretia si salbaticia acestui loc, recomand asta pt ca din noi cei 4, doar eu am coborat si nu regret nici o clipa acest lucru.

Sper ca pozele sa-si faca efectul si sa va dea pofta de a face drumetii.

Carari cu soare tuturor!

O tura prin Parang.

In sfarsit, Parangul era unul din masivele in care mi-am tot dorit sa ajung, si a fost sa fie chiar weekendul trecut.  Un membru din grupul Prietenii Naturii Timisoara, a propus pe carpati.org o tura de 2 zile in Parang cu cazare in statiunea Parang  si parcurgerea in prima zi a traseului, Complex Turistic Parang-Vf. Parangul Mic-Refugiul Carja-Vf. Carja-Vf.Stoinita-Vf.Gemanarea-Vf.Parangul Mare si retur. Am vazut tura, m-am inscris imediat,  fericit nevoie mare ca in sfarsit, am gasit o tura in Parang, incepand de aici toate s-au asezat usor, usor pt a ajunge la destinatie. S-au asezat usor, usor, ma refer ca pt a ajunge la intalnire vineri la 18:30 cu ceilalti trei prieteni a cam trebuit sa alerg. Eu lucrez in Pantelimon, intalnirea era in Preciziei iar programul meu sa incheiat la ora 17. Normal, am intarziat 10 min. asa ca am fost dator cu o bere:). Pana aici, toate bune si frumoase, ajungem noi pe A1 si ne trezim intr-o frumusete de coloana pt ca se lucra pe la km 20, printre povestiri, vorbarie, muzica si voie buna am trecut usor peste aceasta mica problema care a avut grija sa ne rapeasca 30 de min. Mai departe, s-a mers ca uns pana dupa Targu Jiu cand intre Bumbesti Jiu si Petrosani sunt cateva portiuni unde se lucreaza si am tot fost opriti de cateva semafoare care mai mereu s-au nimerit pe rosu :), cu toate astea, acel drum a fost minunat, la fiecare semafor, deschideam geamul ascultand Jiul, tragand acel aer curat in piept, timp in care priveam stelele printre frunzele copacilor. Cu toate aceste mici peripetii, pe la ora 12 am ajuns in Petrosani, unu din prieteni pune mana pe telefon si il suna pe organizator care a venit din Timisoara cu alte 11 persoane. Oamenii ne anunta ca ei au ajuns la vila si ne asteapta si pe noi acolo, primim cateva detalii despre cum arata vila dupa care pornim sa urcam cu masina pe un drum forestier care dupa fiecare portiune parcursa avea grija sa ne arate frumusetea orasului de la poalele lui. Luminite, luminite care formau un sarpe…genul de loc cu care un indragostit poate sa-si impresioneze iubita. Dupa cateva zdruncinat-uri ajungem la intrarea in statiune, aici ne sare in ochi o vila cu lumini aprinse si masini de Timisoara, parcam, intram inauntru, lume multa, masa pusa, unu la orga, altu cu chitara, chiar si un copil la 5, 6 anisori, ne strangem mainile, facem cunostinta…cand inca nu s-au terminat toate acestea, suna telefonul unuia dintre noi, omu cu el la ureche se face rosu in obraji, din cauza ca la celalat capat al firului era intrebat, cand ajungeti oameni buni? :)) mai exact, noi am avut grija sa intram intr-o locatie straina. Intr-o prima faza incep scuzele de rigoare, dupa care rasetele specifice unei astfel situatii hilare.

Cam astea au fost peripetiile pt a ajunge la destinatie. Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze pe care le-am facut pe acest traseu foarte frumos. Pt cine intereseaza, traseul pe timp de vara, nu are portiuni dificile dar este solicitant fizic, o persoana care e obisnuita cu muntele o sa-l parcurga in 7,8 ore dus-intors. Peisajele , din pacate in poze  am putut surprinde doar o mica parte din frumuselea lor.

 

Din pacate, doar eu  mi-am dorit sa coboram la lacuri  asa ca raman cu un mic regret pt ca de sus erau superbe.

     

    

 

 

  

 

 

 

Valea Morarului poze.

Valea Cerbului

Pai dupa ce urci un munte nu trebuie sa-l si cobori? Nu stiu daca asta e normal 🙂 dar noi tocmai asa am facut, am coborat de la Vf. Omu prin Valea Cerbului. Mai exact, dupa ce am urcat Valea Adanca, am facut dreapta pe brana pana m-am intalnit cu colegii care au urcat Valea Morarului, dupa care, am urcat cu totii la cabana Vf Omu unde ne-am odihnit cam 30 min. cu un ceai fierbinte pt ca nu erau mai mult de 5 grade. Dupa aceste aproximativ 30 de minute a urmat coborarea. Chiar din fata cabanei a inceput aceasta coborare si am facut 3 ore si 30 min pana in Busteni. Valea e absolut superba, oricine o poate cobora  pe timp de vara pt ca nu are portiuni dificile, totusi recomand incaltaminte cu aderenta buna si 2 litri de apa in rucsac.

Plimbare pe Valea Adanca.

Duminica trecuta am plecat cu un grup sa urcam la Vf. Omu prin Valea Morarului. Ne-am intalnit in Busteni langa caminul alpin la ora 10 si am purces la drum. Traseul a fost,  triunghi rosu pana in Poiana Morarului dupa care am facut stanga pe nemarcat intrand in vale. Incepand de aici a inceput adevarata aventura pt mine. Pentru ca am avut un avans de cateva minute fata de ceilalti din tura am facut greseala sa incurc Valea Morarului cu Valea Adanca pt ca ambele pleaca cam din aceeasi poiana, inclusiv Rapa Zapezii. Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze cu acesta minunata vale dar care pe cat e de frumoasa pe atat e de dificila. Mai exact am avut 3 portiuni in care nu exagerez daca spun ca mi-au tremurat genunchii si bratele de efort. Personal recomand ca cei care se aventureaza in aceasta vale sa-si ia cateva masuri de siguranta, gen, casca, coarda…pt ca sunt doua saritori care chiar si celor cu experienta le poate pune probleme serioase.

Era sa uit, tot in aceasta vale am intalnit un strat de zapada de anul trecut ceea ce mi sa parut incredibil.

Scilla, o superba statiune din Italia.

Cladirile de pe Calea Victoriei, partea a-3-a. Buildings on Victoria Avenue, part 3.

Uniunea arhitectilor din Romania.

Memorialul Renasterii.

Biserica Cretulescu 1720-1722

 

Grand Hotel Continental.

 

Palatul Telefoanelor,  in prezent,  sediul Romtelecom si Hotel Novotel Bucuresti.

 

 

Pasajul Englez.

 

Teatrul Odeon.

 

Hotel Capitol.

Cladirile de pe Calea Victoriei, partea a-2-a. Buildings on Victoria Avenue, part 2.

Muzeul Colectiilor de Arta.

Palatul Stirbei.

Ateneul Roman.

Palatul Regal,  sediul Muzeului National de Arta al Romaniei.

Palatul Fundatiei Universitare Carol I sau Biblioteca Centrala Universitara din Bucuresti si Statuia lui Carol I.

Cladirile de pe Calea Victoriei, partea 1. Buildings on Victoria Avenue, part 1.

Ieri am avut putina treaba prin Piata Victoriei, dupa care mi-am bucurat ochii ca un turist. E ciudat cum treci de multe ori pe langa anumite privelisti fara sa le vezi esenta, te uiti la oameni, ii vezi cum alearga, la servici, la scoala…si realizezi ca marea majoritatea nu vad nimic din ceea ce ii inconjoara. Acest sentiment e dureros si arata cat de putin evoluam in anumite privinte, pare ca tot ce se inventeaza si ar trebuie sa ne ajute, sa ne miscam mai usor si repede mai degraba ne copleseste, oamenii lucreaza parca si mai mult, se streseaza si mai mult, se inbolnavesc si mai mult etc.

Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze cu frumoasele cladiri care pot fi intalnite pe Calea Victoriei.

Cu o parte din poze m-am jucat putin 🙂