Drumetie in Cinque Terre.

PRIMA PARTE

Cu trei, patru ani in urma am aflat despre aceasta zona a Italiei dintr-o discutie purtata cu o prietena.. Ea a spus cateva cuvinte de genul „am mers cu masina din Genova pana in Pisa si am fost uimita de frumusetea acestei zone…”. In aceeasi zi, cum am ajuns acasa, mi-am bagat imediat nasul pe google cautand detalii. Astfel am reusit sa-mi aprind imaginatia si sa-mi mai construiesc un vis, un vis care a ramas acolo intr-un coltisor al mintii. Anii au trecut si acum un an s-a intamplat primul pas care a dus la infaptuirea acestui vis. Acest pas a constat in faptul ca sora mea care lucra in Reggio Calabria s-a mutat in Pisa, dar pe atunci, din diverse motive, inca nu ma gandeam serios la acest vis. Lucrurile usor, usor s-au mai asezat si astfel anul asta, in urma reclamei la o oferta de bilete de avion, mi-am reaprins beculetul :). Avand in vedere ca puteam sa-mi iau concediu cate zile vroiam si in ce perioada pofteam, am inceput sa caut cea mai ieftina variata de bilete. La inceput a fost mai greu, ca de, banii inca mai sunt o problema :), mai ales cand te trezesti peste noapte sa pleci in Italia. Asa ca azi eram hotarat sa plec, maine eram mai rezervat si tot asa pana a disparut oferta la biletele de avion. Deja ma gandeam ca o sa merg in toamna sau la anul, dar in noaptea respectiva n-am putut sa adorm pana nu m-am hotarat ca in urmatoarea zi sa caut alte variante de bilete. Astfel am reusit sa gasesc o varianta cat de cat convenabila si ajutat fiind de o veche prietena care lucreaza la o agentie, mi-am rezervat imediat biletul pe care l-am si cumparat dupa 3 zile. Mai erau mai putin de trei saptamani si trebuia sa plec. Asa ca zilele treceau, iar eu tot consultam google maps, diverse bloguri… cu ce puteam vizita in zona Pisei, cautam diverse alternative de transport…, care trebuiau sa ma ajute sa nu depasesc un anumit buget pe care nu mi-l permiteam. Din cele cele noua zile in care urma sa stau la sora mea, mi-am zis ca macar trei sa le petrec in alte parti. In plan era Florenta, Cinque Terre, Alpi Apuane, iar la astea trebuia sa gasesc transport ca sa plec dimineata si sa ma intorc seara. Pt Florenta si Cinque Terre a fost mai usor, in schimb pt Alpi Apuane a fost mai dificil si mi-am pierdut o gramada de timp sa gasesc localitati din care sa plec pe munte si altele in care sa cobor. Pana la urma mi-am facut eu o schita, mi-am notat cateva notite… si in rest mi-am zis ca ma descurc la fata locului.

Sunt deja de sase zile la sora mea si la fel ca ieri este o zi inorata care ma tine in casa cu forta. Lipsa echipamentului si aceasta vreme a reusit sa-mi strice planurile in ceea ce priveste Alpi Apuane. Nepreaavand ce face m-am pus pe laptop si imi sare in ochi prognoza meteo pt urmatoarele zile, care anunta vreme frumoasa. Asa ca incep sa-mi fac planurile pentru Cinque Terre. Consult harta cu toate traseele, neavand imprimanta ma apuc sa-mi notez pe hartie tot ce consider ca ma poate ajuta. Caut transport care sa-mi convina si gasesc doar tren, nici urma de autobuz care sa mearga acolo. Gasesc tren care ma poate duce direct in Monterosso al Mare, acesta fiind ultimul sat din cele cinci cum vi dinspre La Spezia si mergi in directia Genova, dar acesta ajunge dupa ora 12:00, ceea ce mie nu imi convine avand in vedere ca mi-am propus sa fac pe jos toata distanta dintre aceste sate. In rest toate ma lasa in La Spezia de unde trebuie sa schimb pt Monterosso, dar acestea sunt mult mai dese incepand cu 6 dimineata. Am terminat de facut tot planul, acum urmeaza rucsacul care trebuia sa fie usor, noroc ca il am la mine pe cel cu care alerg pe la munte. Bag in el o sticla de apa si una de gatorade pe care l-am cumparat de cateva zile special pentru asa ceva, sora imi pregateste cateva sandwichuri pe care le las in frigider, mai bag o bluza, un tricou si cam atat. Chiar daca au anuntat vreme frmoasa, eu vreau sa fiu pregatit de orice. Ma bag la somn, adorm imediat cu gandul la ce urmeaza maine. Ma trezesc la 06:00, bag mancarea in rucsac, mananc doua banane si putina paine cu nutella dupa care ies usor ca sa nu fac galagie. In 20 min ajung la gara, mai repede cu 10 decat am luat in calcul, asa ca urmeaza sa stau 30 min in gara avand in vedere ca trenul intarzie 15 min. Cumpar imediat bilet pt ca nu e nimeni la coada si ma duc pe peron. Astept trenul si vad cum peronul se umple usor, usor cu studenti care fac naveta. Vine si trenul care surprinzator este destul de gol asa ca ma asez pe un loc la fereastra ca sa pot privi la tot ce am vazut pe google maps. Sunt surprins sa vad ca majoritatea studentilor coboara in prima statie, asa ca in tren raman si mai putini oameni. Privesc pe geam, sunt incantat de tot ceea ce vad si e nou pt mine. In timp ce ma tot uit in toate directiile, geam, oameni, tren…, observ cu doua banchete mai in fata, ca o tipa vocifera si gesticula foarte mult. Arunc o privire si raman putin cu ochii atintiti pe ea, realizez ca este o italianca care are intre 25 si 30 de ani, nu sexi, dar frumoasa. Par negru, ochi de culoare inchisa, probabil tot negri, trasaturi frumoase, un zambet incredibil, in rest nu iese cu nimic in evidenta, nu tu decolteu, fusta scurta, colanti, blugi mulati, nu, nimic care sa ma faca sa-mi spun, WAW ce tipa.  Ups, m-a surprins ca ma uitam la ea, imi intorc imediat privirea inapoi la geam. Tipa continua aceeasi discutie inflacarata asa ca fara sa vreau mai arunc cate o privire in directia ei. In alte doua randuri privirile ni se intalnesc, rusinat intorc imediat privirea, ea continua iscutia cu aceeasi dezinvoltura. Trenul a oprit intr-o statie si vad ca fetele urmeaza sa coboare asa ca stau cu privirea pe geam ca era aiurea sa o tot privesc. Surprinzator geamul pe care ma uit s-a oprit chiar in dreptul usii pe care se intra in gara. Acum ca a coborat am zis ca pot sa-i mai arunc asa o privire, si ma trezesc ca in clipa in care a dat sa intre pe usa, a aruncat si ea o privire asa ca pt o clipa iar ne-am intalnit. Trenul s-a pus in miscare iar eu continui sa privesc pe geam zambind si incantat de cum a inceput aceasta zi. A trecut mai bine de o ora si am ajuns in La Spezia unde cobor si intru in gara ca sa-mi cumpar bilet pt Monterosso. Aici e ceva mai aglomerat dar in zece min. reusesc sa cumpar si ma duc la trenul care astepta in statie. Urc, caut sa ma asez asa ca arunc priviri prin vagon si sunt surprins sa vad ca trenul e plin de straini. Majoritatea sunt asiatici, dar si alte nationalitati. Raman in picioare ca nu gasesc loc, nici nu caut prea mult stiind ca distanta intre stati e scurta. In nici 10 min ajungem in primul sat, Riomaggiore, unde observ ca foarte multi dintre calatori coboara. Acum ma asez pe scaun pt simplul motiv ca pe geam n-am la ce ma uita. Pana in Monterosso trenul doar in celelalte trei sate a iesit la lumina, unde a si facut statie, in rest a mers prin tunele. Au trecut max 30 min de la plecarea din La Spezia si eu cobor in Monterosso. Cobor in statie si realizand ca majoritatea oamenilor sunt turisti, incep sa ma tin dupa ei. Astfel ajung pe malul marii unde instinctul meu incepe sa-si faca treaba. Sunt cu ochii dupa panouri, semne, relief, oameni… si astfel gasesc traseul pe care urmeaza sa-l incep. Vad un panou cu harta zonei si ii trag repede o poza, stiind ca ma poate ajuta mai mult decat toate notitele pe care le-am notat acasa. Micutele stradute sunt pline de turisti, cei mai multi se plimba pe aici dar sunt si cativa care pleaca pe acelasi traseu care urma sa-l fac si eu. Plec si eu in aceeasi directie. Observ ca traseul e bine marcat si imposibil sa-l gresesc asa ca prind un ritm mai alert. Ajung la intrarea intr-un tunel unde vad doua indicatoare, unul care ducea prin tunel si altul care urca prin dreapta lui la Chiesa di San Francesco. Imi zic ca asta e de mine asa ca incep sa urc. Imediat ajung la primul obiectiv, o statuie interesanta, fac o poza, doua si continui sa urc pe scarile frumos amenajate. In nici 10 min ajung si la biserica simpla cu cimitirul plin de flori si statui care erau obiectivul de pe placuta de la tunel. De aici am o panorama foarte frumoasa a zonei, vad foarte frumos golful cu stancile lui, casele de pe dealuri, statiunea cu mica ei plaja,…. si realizez ca acest colt de stanca imparte localitatea in doua. Am urcat dintr-o parte si cobor in cealalta, unde dadea si tunelul respectiv, doar ca nu pe sus :). Stau 10 min prin zona dupa care incep sa cobor tot pe drepte amenajate foarte frumos. Imediat ajung pe aceasta parte a statiunii. Cum ajung la plaja, intru putin pe stradute ca sa-mi fac o idee despre ce e pe aici. Vad inca o statuie, oameni pe bancute, turisti care serveau inghetata, bere, alta biserica, multe pravalii unde se gasesc o multime de suveniruri la preturi pe masura,… Ma uit eu ce ma uit prin zona si ma intorc inapoi la plaja de unde incep sa continui pe aleea ce margineste plaja, mergand in directia Vernazza. Plaja e mica asa ca imediat ies din statiune. Ajung la niste drepte din piatra si incep sa urc pe ele. Urc ce urc paralel cu marea, trecand printr-o vegetatie din care cunosc doar lamaile :). Dupa o urcare serioasa care s-a cam facut simtita, iata ca am ajuns si in poteca care merge pe sus pana cand urmeaza sa coboare in Vernazza. Destul de multi turisti pe aici. Trec de doi asiatici, mai trec de doi europeni tata si fiica pe care ii si rog sa-mi faca o poza si continui mai departe foarte incantat de frumusetea locului pana ajung si un grup mai mare. Cum poteca e destul de ingusta aici, sunt nevoit sa incetinesc ritmul si sa ma strecor usor printre respectivele persoane. Aud din discutiile lor ca sunt romani asa ca in momentul in care trec de ultima le urez, o zi placuta :), normal ca au ramas surprinsi :).

 

 

Iata ca pe o carare care e putin amenajata si pe alocuri trece prin gradinile oamenilor, am inceput sa cobor spre Vernazza. Pfoa ce priveliste…, cu tot ritmul meu foarte dinamic, nu ma pot abtine sa nu incetinesc pt a privi in toate directiile si minuna de toata frumusetea asta. Satul cu micuta lui plaja, barcile ancorate, toata aceasta vegetatie de deasupra satului, culoarea apei care e albastra, dar pe alocuri are un verde cu tenta de turcoaz, toti acei turisti care ii vad acolo jos…, iar eu cobor spre ei.

Destul de repede ajung la aceste bucati de stanca

pe care ma asez pt a lua o noua si mica pauza. Mananc alte doua sandw-uri, trag cateva inghitituri de apa in timp ce ascult valurile cum se sparg si privind acum de jos in sus la cum arata aceasta frumoasa localitate cu cladirile ei colorate. Ma simt norocos ca am prins o vreme atat de frumoasa pt aceasta perioada in care nu sunt foarte multi turisti prin zona. Doar cativa care se plimba si fac poze, alti cativa care fac plaja si cam atat. Termin de luat masa, mai fac cateva poze

si plec sa colind putin stradutele. Normal ca si aici sunt o gramada de buticuri cu suveniruri, dar iata ca un semn imi atrage atentia. E o placuta care arata ca undeva mai sus pe aceste stradute stramte, se afla un castel de unde ai un foarte bun punct de belvedere asupra zonei. Pornesc in directia semnului

si ajung in punctul in care trebuie sa platesc pt a intra in castel

Eh, stau o clipa pe ganduri si ma gandesc ca nu prea are rost sa arunc banii, asa ca fac cale intoarsa pe stradutele acestea inguste si pline de scari. Merg putin si observ o straduta care duce in directia opusa din care am venit eu spre castel, pe deasupra mai si urca spre undeva, asa ca am curiozitatea sa vad unde iese si imi continui plimbarea pe acolo. Imediat ies deasupra caselor, paralel cu marea.

Mai merg putin pe o straduta si nimeresc pe una unde vad si traseul marcat :), care duce in Corniglia, urmatorul sat de pe lista mea. Ma uit la ceas si constat cu stupoare ca timpul trece foarte rapid in pofida ritmului meu alert :), asa ca intre a mai sta prin Vernazza si a pleca spre Corniglia, aleg varianta a-doua-a. Incep sa urc pe traseul marcat printre casele oamenilor, imediat ajungand si printre gradinile lor pline cu lamai, maslini, vita de vie si alte reprezentari ale faunei acestui loc. Continui pe acest traseu paralel cu marea si printre ultimele gospadarii observ un bar care sta pe stanca abrupta chiar deasupra marii. Pt o clipa ma gandesc cad de placut poate fi sa servesti dimineata o cafea acolo sau un ceai seara la apus.

Dupa aceasta clipa de gandire :), continui sa urc mai departe si in cateva clipe ajung la ghereta unde trebuie platit sau esti controlat in legatura cu taxa pt acest traseu. Am noroc ca este inchis asa ca plec mai departe ajungand imediat la o bifurcatie de trasee. Unul continua paralel cu marea „cel clasic care se numeste si calea albastra”, iar celalalt urca in sus pe deal. Nu stiu unde duce pt ca nu e scris, asa ca imi scot aparatul foto si caut poza cu harta. O gasesc imediat si observ ca respectevul traseu duce in localitatea San Bernardino care se afla ceva mai sus si tot de pe harta aflu ca din respectiva localitate am si traseu de coborare in Corniglia. Cat stau la aceasta bifurcatie ma si intreb daca taxa care trebuie platita in sezon, se refera la traseul”calea albastra” sau la toate traseele? Normal ca nu stiu sa-mi raspund singur ci doar sa presupun ca se refera la calea albastra.

Tot la aceasta bifurcatie observ si ca traseul care urca e mai salbatic, nu pare sa aiba toate acele amenajari pt turistii normali. Datorita acestui fapt, nu imi trebuie mult pt a ma hotara in ce directie sa continui :). Astfel ca incep sa urc si realizez ca da, traseul pe alocuri este ceva mai dificil pentru ca are cateva puncte de belvedere foarte abdrupte, dar care pe unele portiuni are si cateva drepte amenajate in stanca. Tot urcand imi dau seama ca efortul depus isi merita toti banii. Vad cum las in urma Vernazza. Acum o privesc din cealalta directie fata de cum am venit dinspre Monterosso, dar senzatia e aceeasi. Sunt fericit si ma simt atat de bine, mergand si urcand in ritmul meu prin aceasta vegetatie destul de necunoscuta pentru mine si tot privind in toate directiile. Parca nu ma mai satur si uneori ma bucur ca oboseala ma face sa ma opresc pt a savura aceste clipe la maxim. Am ales bine, nu numai ca este foarte frumos, dar n-am intalnit nici tipenie de om timp de aproximativ 40 min cat am avut nevoie pt a ajunge la acest drum forestier.

Continui pe el lasand in urma privelistea cu Vernazza si Monterosso pana ajung intr-un drum asfaltat. Aici observ si cateva case iar la una din ele trei muncitori in constructii. De cand am ajuns in drumul forestier am pierdut marcajul, asa ca ma indrept spre persoanele respective sa-i iau la intrebari. Ciao, scuzi signiore, San Bernardino? Iar unul din ei imi arata o carare care trece prin gradinile gospodarilor din zona asta. Apuc pe acolo lasandu-i in urma pe oamenii respectivi si iar trec printre maslini, vita de vie…, pana ajung in San Bernardino.

Ce mica e localitatea asta, vad doar cateva case si o biserica asa ca ma indrept spre ea. Chiar inainte de a ajunge la biserica, gasesc si semnele turistice, dar spre surprinderea mea sunt doua semne si nici unul nu arata spre Corniglia :). Ce sa fac? na belea. Vad o ciusmea, ma indrept spre ea si ma racoresc putin. Scot si sticlele in care apa s-a incalzit si o schimb cu asta proaspata de aici. Ma invart eu pe langa ciusmeaua asta si hop vad un domn cum vine spre biserica. Ma indrept spre el sa pun iar in aplicare acele cateva cuvinte :). Ciao, scuzi, Corniglia? El incepe, imi arata si explica, gesticuleaza, arata la drum, face semn de giratoriu, arata la stanga…, iar eu, cum, necum, reusesc sa-mi dau seama ce incearca el sa-mi explice. Tot fiind singura persoana pe care o vad prin zona, il rog sa-mi faca si o poza. Prin semne si cateva cuvinte ma intreaba si el de unde vin, ii raspund, el mai zice ceva ce nu prea inteleg si ma pregatesc de plecare.

 

Ies in drumul asfaltat care vad ca se termina chiar aici langa biserica si incep a cobora pe el. Destul de repede ajung la giratoriu, fac stanga si in putin timp sunt surprins sa  ajung in locul unde mai devreme m-am intalnit cu acei muncitori. Zambesc in sinea mea cand vad si semnul in directia Corniglia. Acum imi dau seama ca mai devreme, daca pe muncitorii de aici ii intrebam de Corniglia in loc de San Bernardino, tot acest ocol nu l-as mai fi facut. Cu toate astea nu imi pare rau deloc. Linistea, mersul prin gradinile oamenilor, apa rece si mai ales panorama avuta din acea localitate au meritat cu desavarsire acest ocol. Continui sa cobor pe drumul asfaltat spre Corniglia, parandu-mi rau ca las in urma asa frumusete dar fericit ca nu prea sunt masini.

Ajung in Corniglia si ma uit la ceas observand ca e trecut de pranz si stiind ca mai sunt cam patru ore pana la apus. Partea a doua a zilei se anunta la fel de interesanta.

 

URMEAZA

 

Restul de poze sunt aici https://www.facebook.com/media/set/?set=a.810340182375968.1073741833.165316490211677&type=3