Cascadele Vanturis.

Stiam ca cea mai buna perioada in care cascadele te pot impresiona cu adevarat este a doua jumatate a lunii mai si prima jumatate a lunii iunie, asta datorita debitului mare al apei. De 2 ani mi-am tot propus sa vad aceste cascade ale Vanturisului, cat si canionul Horoabelor. Din pacate, anul trecut din diverse motive nu am putut sa strabat aceste trasee in perioada in care mie mi-ar fi placut. Asa deci si prin urmare, anul asta mi-am facut timp cat si curaj pt a organiza o tura in care am inclus ambele obiective.

Sa organizezi o tura pe un traseu nemarcat, mai mult, un traseu care isi schimba dificultatea in functie de debitul apei, nu este lucru usor, mai ales cand nu cunosti acel traseu. In primul rand trebuie sa te interesezi foarte bine despre dificultatea traseului. Din pacate, persoanele care te pot ajuta cu informatii cat mai apropiate de realitate sunt foarte putine comparativ cu cele care reusesc mai mult sa te bage in ceata. Pe aceasta cale le multumesc celor doua persoane care chiar au reusit sa ma ajute sa duc la bun sfarsit aceasta tura. In primul rand Adrian pe care l-am cunoscut prin blog-ul http://buceginatura2000.wordpress.com/ . Acest om are multa experienta montana, si cunoaste Bucegii asa cum cei mai multi oameni cunosc aleile parcului in care se plimba saptamanal. Pe el l-am batut la cap cel mai mult (noroc ca a fost inventat mail-ul si telefon-ul 🙂 ).  Si Mihai care la randul lui are o vasta experienta montana atat in muntii nostri cat si in altii din afara granitelor tarii nostre. Pe Mihai l-am cunoscut tot datorita blogului sau http://mihaicernat.com/ , cautand informatii :). Am zis ca nu este un lucru usor pt ca pe langa faptul ca trebuie sa te interesezi foarte bine despre traseu, pe urma urmeaza si partea in care trebuie sa-ti alegi cu grija participantii cu care vrei sa mergi. La mine a fost si mai greu dorindu-mi un grup de 12 persoane, si care persoane nu pot spune ca le cunosteam pe toate bine. Pe 2, 3 ii vazusem intr-o singura tura, alti 6, 7 ii stiam din 3 ture, erau si 2 pe care nu ii cunosteam deloc dar care primisera recomandari de la alt participant. Ideea e ca din 12 doar de 2 eram foarte sigur de posibilitatile lor, pe ceilalti chiar daca in acele putine ture am incercat sa le citesc cat mai bine posibilitatile, nu pot spune ca eram chiar sigur de ce dificultati erau in stare sa depaseasca. Concluzia este ca bucuria unei astfel de ture incepe cu mult inaintea datei in care se pleaca. Cel putin eu asa gandesc, nu conteaza dificultatile de la inceput atata timp cat sunt fericit la sfarsit.
 
O zicala din popor spune, „vorba lunga saracia omului” si pe mine deja ma dor degetele :), asa ca e cazul sa trec la partea cea mai interesanta pt cei care au de gand sa strabata aceleasi meleaguri. 
 
Programul si traseul propus de mine era urmatorul :
Sambata plecam dimineata din Bucuresti pana-n Sinaia, apoi urcare in platou pe Izvorul Dorului de unde urma sa coboram la Padina.
Duminica plecam tot de dimineata de la Padina si urma ca in functie de starea si cheful participantilor sa urcam la Omu pe unul din traseele urmatoare, Horoabelor, Doamnele, Ialomitei si de la Omu sa coboram pe Cerbului in Busteni.
 
Bunnn, pai ne-am strans cu totii (cele 2 persoane pe care nu le cunosteam n-au mai venit) in gara de Nord si am plecat cu acel vestit reggio de la ora 06:23, cu care am ajuns in Sinaia pe la ora 09:00. Mai departe am facut 30 min pana la Taverna Sarbului de unde am urmat drumul Calea Codrului. Acest drum incepe imediat dupa bariera pe care nu ai cum sa nu o vezi de la Taverna Sarbului. Pe Calea Codrului am mers aproximativ 50 min pana ne-am intersectat cu drumul forestier Vanturis. Pe acest drum am facut aproximativ 15, 20 min pana la locul unde afluentul Izvorasul se varsa in Izvorul Dorului. E usor sa-ti dai seama care e unu si care e celalalt (cel cu apa mai multa e Izvorul Dorului  🙂 ). Daca in multe descrieri si recomandari trebuia sa tinem acelasi drum forestier pana-n poiana Vanturis trecand chiar peste doua poduri de piatra, noi am preferat sa mergem pe firul apei trecand pe dedesubtul acelor poduri (podurile sunt intr-o stare jalnica, nu recomand nimanui sa mearga cu masina in zona respectiva). Ce sa mai, a fost super sa mergi pe firul apei, trebuie sa sari de pe o stanca pe alta, trebuie sa cauti mereu alternative ca sa nu te uzi prea rau, pe alocuri trebuie chiar sa mergi cativa metri pe mal…. Momentan eu nu stiu timpii in care am ajuns pe diferite puncte ale traseului, asta din cauza faptului ca eram prea surescitat datorita traseului si celorlalti participanti care aveau chef de joaca :). Probabil cam dupa 1 ora (ma interesez exact si anunt mai tarziu) am ajuns in dreptul poienii Vanturis care e la o aruncatura de bat de firul apei. In poiana respectiva, la umbra unui pom unde se gaseste o masuta si o bancuta, ne-am luat o binemeritata si mica pauza de 15 min. In aceasta poiana am observat si primii nori care incepeau sa acopere cerul, parca au si picurat 2, 3 stropi chiar daca pana atunci am avut doar soare. Stropii au fost un avertisment pt ce avea sa vina mai tarziu :). Din poiana respectiva aveam de ales, ceea ce am si supus la vot. Varianta 1 era sa mergem pe firul apei si varianta 2 sa urmarim prin padure o conducta care trebuia sa ne duca pana la prima cascada. Din pacate variata a 2-a a avut mai multe voturi :). De ce zic din pacate? zic asa pt ca ne-am ratacit timp de mai bine de 1 ora. Impropriu spus ratacit, (in Bucegi cu ceva experienta montana e imposibil sa te ratacesti) mai bine zis, gresit si pierdut vremea pe un mic afluent care vine din partea dreapta a Izvorului Dorului, probabil Dracilor sau Stanei. S-a ajuns aici din mai multe motive. In primul rand pt ca a fost aleasa aceasta varianta. In al doilea rand era o carare si cineva din grup care a ales sa mearga primul nu a observat locul unde cararile se desparteau, noi ceilalti am mers ca oile :). In cel de-al treilea rand, afluentul respectiv in cea mai mare parte a anului nu are apa, acum avea si eu tot auzind cum curge in stanga noastra (de vazut nu se vedea datorita copacilor) nu m-am gandit ca drumul e posibil sa-l fi gresit. Pana la urma ne-am oprit datorita unui coleg ce detinea un minunat GPS, aici eu a trebuit sa dau o fuga inapoi pana aproape de poiana sa vad unde a fost greseala, dupa care m-am intors la grup si hai inapoi :). Una peste alta a fost genu de patanie interesanta din care poti foarte bine invata. Mai departe ne-am continuat cu multe peripetii urcarea pe Izvorul Dorului. Dc multe peripetii ? Pfoa, pai sunt atat de multe de zis din cate s-au intamplat in cele cateva ore incat nu vreau sa le scriu, mai bine descoperiti singuri. Eu am sa scriu doar cateva cuvinte. Apa multa, stanci multe, cateva saritori de aproximativ 3 metri si cel mai important, o ploaie de jumatate de ora care a avut grija sa vina chiar in cel mai dificil punct din traseu, la cascada mare pe langa care am urcat pe partea stanga cum privesti la ea. Ce sa mai, a fost o experienta de genu in care nu simti cum trec orele. Ajungi sus, te opresti sa te odihnesti si te intrebi, asa repede au trecut orele? 🙂  Nu spun cum e senzatia in care esti nevoit sa cauti mereu variante pt a continua drumul, eu am avut noroc cu 2 colegi pe care m-am putut baza si care mi-au fost de un real folos. Fiecare cautam varianta cea mai buna, dupa care, ceilalti veneau si ei. In cateva cazuri a trebuit sa-i ajutam pe majoritatea sa treaca peste saritorile mai dificile. Binenteles ca unii dintre ei s-au mai julit putin :), altii s-au ales cu bataturi dar toti am ajuns fericiti la destinatie. Cel putin eu asa sper.
Pana la urma, dupa ce-am trecut de marea cascada, am ajuns intr-un punct de unde nu eram siguri daca sa facem dreapta sau stanga. Aici a fost momentul in care a trebuit sa-l sun pe acel Adrian care a avut grija sa ma indrume. Noi am facut stanga si am iesit la stana Vanturis pe malul stang al Izvorului Dorului si a zonei La Lacuri. Probabil si intr-o buna zi am sa incerc sa vad daca e asa, din punctul respectiv daca faceam dreapta ieseam pe malul drept al aceleiasi zone, sau poate daca la cascada mare urcam prin partea dreapta in loc de partea stanga.
Un lucru este clar. PE UN ASTFEL DE TRASEU NU POTI MERGE CU ORICINE. Ai nevoie de experienta si colegi de tura carora sa le cunosti posibilitatile. Ai nevoie de calm, spirit de observatie si tarie de caracter pt ai trage dupa tine pe cei care nu s-ar incumeta pe astfel de trasee daca n-ar avea incredere in omul care sa ocupat cu organizarea.
Despre sambata nu mai sunt de zis prea multe. De la stana Vanturis ne-am continuat asa cum era planificat drumul pana la Padina unde am ajuns dupa 11 ore de la plecarea din gara Sinaia.
PADINA   Eu personal am cuvinte numai de lauda la adresa acestei cabane. Preturi foarte bune atat la mancare, bautura cat si la cazare. Conditiile pt o cabana sunt mai mult decat satisfacatoare. Sa fim seriosi, in cate cabane din Romania poti face dus cu apa calda intr-o baie curata si noua la 25 de ron cazarea?
Pana la urma, la ora 22 eram cu totii in pat :), da stiu, cam devreme dar dupa o astfel de zi in care toti am depus un efort considerabil, nu poti judeca pe nimeni. 
Despre sambata mai pot spune ca inainte de culcare deja se stia ca duminica nu mai facem nimic din ce era planificat.
Si a urmat duminica. O zi despre care nu sunt foarte multe de spus.
Unul din cei doi baieti care au avut grija sa ma ajute pe Izvorul Dorului si cu care urmeaza sa particip la 7500Bucegi s-a trezit la 06:00 pt ca avea de gand sa ajunga cat mai repede in Bucuresti. Plus de asta omul a vrut sa profite si sa faca un mic antrenament. Am aflat mai tarziu ca-n 4 ore si cateva minute era in Busteni. 
Eu m-am trezit la 06:15 si am facut o mica alergare pana la Ponorul Horoabei. Mi-am zis ca daca tot nu mai mergem pe Horoabelor macar sa dau eu o fuga sa vad cam despre ce e vorba. Intr-o ora eram inapoi si pe scara cabanei statea celalalt coleg care a avut grija sa ma ajute in ziua precedenta si care la randul lui urmeaza sa participe la 7500Bucegi. Cum ceasul era abia 07:20 i-am propus respectivului sa mai dam inca o fuga, de data asta impreuna, pana la Ponorul Horoabei. Zis si facut, am urcat sus de mi-am luat aparatul foto ca de, prima data nu m-am gandit la asta, si hai la fuga 🙂 . Normal, am luat aparatul foto pt ca aveam motive intemeiate. Prefer sa nu le spun eu ci sa fie descoperite de voi insiva :). 
Bunn, dupa inca o ora eram inapoi la cabana, adica pe la 08:30 cand ceilalti abia coborasera pt micul dejun :). Una peste alta, pe la ora 10:00 am plecat de la cabana pe traseul Padina-Pestera-Piatra Arsa-Poiana Stanei Regale. Pe la ora 15:30 comandam pizza intr-un restaurant care se afla in centrul orasului chiar langa sensul giratoriu. E a doua oara cand mananc pizza aici si e foarte buna, in plus ai o bere gratis la fiecare pizza 🙂 si cum nu toata lumea a baut bere, au avut grija ceilalti sa goleasca paharele :).
 
Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze din frumoasa noastra escapada. 
1 2 3 4 5 7 9 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 33 35 38 39 41 42 43 44 45
 
 
 
Anunțuri

23 de gânduri despre „Cascadele Vanturis.

  1. Felicitari, Andrei si colegilor de tura !

    Parcursul pe la Cascadele Vanturis in perioada debitelor mai mari de apa este o foarte buna idee! Chiar daca se mai lasa cu udatura la picioare si alte parti ale corpului…
    Abordeaza si Horoaba pe ape mari !
    Mai sunt si alte tentatii de acest gen in Bucegi, de care, oricand vrei, discutam.

    Numai bine !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s