Valea Bucsoiului

Acum cativa ani, trecand pentru prima oara pe Take Ionescu, aceasta vale a avut grija sa-mi faca cu ochiul. Anii au trecut, iar eu, in 2013 si 2014 am avut doua tentative, cel putin asa era in plan cand plecam de acasa :).  De fiecare data cand am ajuns in dreptul ei, mi-am schimbat planul din nu mai tin minte ce motive, dar asa am simtit eu atunci. Asta pana acum doua zile.

Avand in vedere ca au trecut doar cateva zile de cand am participat la ultra CiucasX3, simt nevoia de o iesire in care sa ma relaxez. Nu ma gandesc prea mult, ma interesez de vreme si cum vad ca e buna, valea Bucsoiului scrie pe mine. De obicei pun in cumpana daca sa merg singur sau cu alti prieteni, cunostinte…, dar de data asta n-am stat o clipa pe ganduri. Am vrut sa merg singur tocmai ca sa pot avea ritmul meu, sa-mi pot face de cap fara sa ma bata nimeni pe creier si sa nu trebuiasca sa-mi fac griji pt nimeni.

Surprinzator, dar e prima data cand nu stau sa caut prea multe detalii, de fapt nu caut nimic. Acum un an cand am vrut sa merg, ma documentasem bine pe net si poate asta a fost unul din motivele care m-au abatut, asa ca de data asta m-am interesat doar de vreme. Din documentarea de atunci, stiam ca nu e floare la ureche, dar o amica care a urcat-o, mi-a zis acum doua saptamani ca eu pot urca fara probleme pe acolo, ca sa nu imi fac griji (multumesc Ruxi).

Seara imi pregatesc rucsacul mic cu care alerg si echipamentul. Am in el strictul necesar pt o zi calduroasa. Putina mancare, o geaca subtire, folie de supravietuire… In ceea ce priveste echipamentul, am avut doar un tricou, niste colanti scurti, o pereche adidasi de trail, cozoroc care sa ma fereasca de soare si cam atat. Dimineata ma trezesc la 5 fara ceva si plec cu trenul 3001 care e la 06:20. Cat am stat in gara mi-am cumparat si doua sticle mici cu apa. Din aceasta cauza n-am mai gasit loc in tren si a trebuit sa stau pe o scara, dar n-am avut nici un fel de problema, ba chiar am si atipit putin :).

Am ajuns in Busteni la 9 si cateva min. Din gara am mers spre caminul alpin si cand sa intru in padure m-am intalnit cu alte patru persoane, dintre care trei imi sunt amici de ceva timp. Schimbam cateva vorbe bucurosi de revedere si aflu ca ei vor sa urce pe Cerbului. Plec mai departe pe clasicul traseu TR (triunghi rosu)care ne scoate la Malaiesti. Destula lume pe traseu, dar merg sustinut si in nici doua ore am ajuns in poiana Bucsoiului. 1 2

Incep sa urc si ma bucur de salbaticia zonei. In poteca inca se mai auzeau voci, dar pe vale nu parea sa fie nimeni. De la inceput intalnesc o multime de stanci, unele mai mari, altele mai mici, dar fara sa-mi puna probleme. Ceva mai sus, cam dupa ce am trecut de intersectia cu valcelul Portitelor, am avut unele probleme, majoritatea le-am depasit pe partea stanga, uneori chiar pe o fata ierboasa cu o inclinatie foarte mare. Am inotat prin jnepenis de care m-am folosit pt a inainta, 5m-am catarat pe stanci, uneori mi-a tremurat fundul cand am privit in jos

9

Am vazut unele valcele, in specal pe stanga,  care acum dupa ce m-am documentat putin in privinta lor, stiu ca pe unele abia astept sa le strabat. Am avut surpriza sa gasesc trei pelerine aflate intr-o stare avansata de degradare si chiar un rucsac plus o borseta cu medicamente aflate in aceeasi stare. Toate astea mi-au dat o senzatie de spaima, banunind cam ce s-a intamplat cu oamenii care le-au purtat. Am gasit chiar si zapada, da, zapada ramasa din iarna precedenta. O da, avea pe putin 1m grosime.

13 17

Am terminat de urcat in nici patru ore de la plecarea din Busteni, iar pe vale n-am stat mai mult de doua ore. Asta a fost unul din motivele pt care mi-am dorit sa merg singur. Dupa ce am dat in Balaurului, mi-am continuat drumul pana la Omu. Aici m-am intalnit cu Ruxi si ne-am mirat impreuna de cata populatie putea fi aici. Mai departe ne-am deplasat pana la Babele unde ne-am intalnit cu alte doua persoane si am coborat pe Jepii Mici.

A fost super! Da, pot spune ca e in top trei vai pe care am urcat pana acum. Prea multe detalii nu pot sa dau pt ca nu le tin minte, de genul pe unde am depasit unele saritori, dar stiu ca majoritatea pe stanga. Mai e si problema nesigurantei ca variantele pe care le-am ales sunt si cele mai bune. Totusi, eu consider ca cel mai important motiv pt care nu dau detalii este ca fiecare din noi trebuie sa descopere singur. De meritat, merita. Cum am spus, valea e suberba! Abia astept sa-i mai urc stancile, sa-mi mai fuga talpile pe grohotis…

Sfaturi:

1 Nu incerca sa o urci daca ai rau de inaltime si nu esti obisnuit cu vaile de dificultate 1B.

2 Mare atentie la echipamentul obligatoriu care trebuie sa contina casca si ce e necesar pt rapel in caz ca nu mai poti urca.

3 Incaltaminte cu aderenta foarte buna. Daca e umezela, pantele ierboase sunt foarte inclinate si pot pune reale probleme, in plus mai e nevoie si la prizele unor saritori.

4 Incearca mereu sa cauti cea mai buna alternativa de a continua, nu de alta, dar unele sunt inselatoare, acum par abordabile, acum de nedepasit :).

Cam asta e tot. Mai departe las restul de poze sa-si spuna cuvantul.

3 4 5 6 7 8 10 11 12 13 14 15 16 18 19 20 21 22 23 24

O bucatica din Piatra Craiului.

Dupa ziua de sambata in care am calarit la 7 Cai, evident ca a urmat duminica :). Plecarea din casa omului era planificata pt ora 9, normal ca niciodata nu se intampla sa pleci la ora care a fost propusa de cu seara chiar daca o parte dintre noi s-au trezit inca de la 6, eu personal pe la 7. Pana la urma ne-am urnit pe la 09:30 cu directia cabana Garofita Pietrei Craiului. Traseul planificat era, hidrocentrala Clabucet-cabana Garofita Pietrei Craiului-vf. Tamasel-saua Tamaselului-Cerdacul Stanciului iar de aici ramasese sa vedem la fata locului ce alegem pt intoarcerea la masini. Pt a ajunge la hidrocentrala Clabucet noi am mers pe DN 73 spre Brasov iar la un moment dat am facut stanga pe DC 21. Pe acest DC 21 care se afla intr-o stare destul de proasta am facut cam 15 min pana la hidrocentrala, unde am ajuns dupa ce am trecut prin Saticu de Jos, lacul Satic si Saticul de Sus. Dupa ce am trecut de hidrocentrala, s-a mai mers circa 100 m si am facut dreapta traversand Dambovita peste un pod. Imediat dupa pod, tot pe partea dreapta ne-am parcat masinile. Noi am plecat pe traseu chiar de aici. Pt cei interesati, de la acest pod, dupa ce treci de el si faci stanga pe un drum forestier, mai mergi aproximativ 5 min si ajungi la o bariera. Daca aveti in plan sa mergeti cu masinile pana la cabana Garofita Pietrei Craiului si sa plecati pe trasee de la cabana, eu recomand sa incercati a lua legatura cu cabanierul, e posibil ca el sa va poata ajuta cu bariera Noi am facut tot acel drum, care are aproximativ 4 km, pe picioarele noastre dar a meritat 🙂

Pana la urma am ajuns noi la cabana iar de aici ne-am tinut de traseul propus. Daca la plecarea pe traseu nu era pic de zapada, la cabana deja erau cateva portiuni acoperite cu 1 cm. Incepand de la cabana, am avut surprinderea sa constat ca zapada tot crestea si asta datorita faptului ca in noaptea precedenta, probabil 2, 3 ore a nins.

Pana la urma ne-am trezit in saua Tamaselului cu un strat de zapada de aproximativ 60, 70 cm si tot de aici a inceput si adevarata nebunie 🙂 adica ne-am ratacit, mai exact, s-a pierdut marcajul:). Am pierdut marcajul pt ca, foarte probabil era acoperit, ideea e ca noi am facut dreapta prea devreme. Pana la urma acest lucru a fost chiar bun, nu stiu ce am fi gasit mai sus, mai ales ca nici unu din noi nu avea piolet. Dupa ce am orbecait prin acea salbaticie si prin acel strat de zapada mai bine de 3 ore, datorita unui coleg din grup care avea gps, am coborat pana am dat de unul din marcaje, mai exact cruce galbena (CG) pe care am ajuns inapoi la cabana Garofita. Cam asta a fost tot 🙂 din pacate, de data asta nu a ajuns nimeni la Cerdacul Stanciului.

30

31

32

33

34

35

40

36

37

38

39

Sinaia-Bolboci-Sinaia

Weekend-ul trecut am avut placerea sa-l petrec la cabana Bolboci din muntii Bucegi cu acelasi grup cu care am fost acum o luna la Malaiesti. Toti, oameni de caracter, bine dispusi si cu pofta de drumetii.

Cu totii ne-am intalnit in aceeasi Gara de Nord, pentru trenul regio de la ora 06:23 min, ne-am urcat, asezat confortabil mai mult sau mai putin :), unii au dormit „mai ales fetele”, altii au palavragit si uite asa au trecut imediat cele 2 ore si nu mai tin minte cate min. si ne-am trezit in Sinaia.

Acum urmeaza partea cea mai interesanta sau importanta, traseul urmat de noi pt a ajunge la Bolboci. Traseul pregatit de organizator era, banda rosie (BR) pana la cabana Valea Dorului dupa care, cruce galbena (CG) pana la lacul Bolboci. In tren am mai schimbat pareri, opinii si am hotarat ca la fata locului, in functie de conditiile atmosferice, sa schimbam putin traseul. Zis si facut, conditiile atmosferice au fost aproape perfecte, putina ceata dar in rest nimic care sa ne deranjeze, asa ca am urcat pe (BR) pana pe la cota 1750 de unde am facut stanga pe punct rosu (PR), iesind din acel drum neplacut. Acest (PR) nu apare pe toate hartile de pe net, de fapt pe marea lor majoritate, dar el chiar exista si e un traseu mult mai frumos comparativ cu (BR). Traseul respectiv e o curba de nivel pe sub Vf cu Dor si Coltii lui Barbes care dupa ce ajunge in zona La Lacuri, dupa inca 30 de min te scoate in (CG) pe care trebuie sa cobori la Bolboci. Nu am regretat nici o clipa alegerea acestui traseu.  Ca si timpi, noi care am avut parte pe alocuri de un strat de 30 cm zapada, am facut pana la Bolboci 8 ore, presupun ca vara mai mult de 6 ore sunt suficiente oricui pt a ajunge la destinatie.

Despre Bolboci pot spune ca mai toata lumea a fost multumita, preturi bune, mancare buna, caldura, curatenie, apa calda, tv, ce sa mai, avand in vedere ca te afli in inima muntilor, conditiile sunt prea bune.

Cam atat am avut de spus despre ziua de sambata.

Despre duminica am de zis si mai putine pt ca au fost cativa din trupa, putin obositi si fara chef de o urcare buna. Asa deci si prin urmare, a fost ales ca traseu de intoarcere in Sinaia, un drum care leaga Bolboci de Zanoaga iar de aici urca pana la cabana Dichiu de unde coboara pana in Sinaia.

Acum si cateva poze din aceasta tura frumoasa.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Iarna prin Piatra Mare

De la inceput tin sa va anunt ca masivul Piatra Mare face parte din categoria acelor munti care sunt mai accesibili pe timp de iarna pentru persoanele care nu sunt obisnuite cu aceste conditii atmosferice. Majoritatea traseelor sunt pentru incepatorii drumetiilor pe timp de iarna, asta nu inseamna ca ceilalti nu colinda acest masiv :).

Mereu am fost convins de faptul ca daca nu ii inveti, arati … altora ceea ce tu ai cunosc pe traseele din munti, atunci nu te poti numi un bun montaniard, drumeag, alpinist… Eu ce e drept, nu ma prea pricep sa exprim in cuvinte tot ceea ce altora poate le-ar fi folositor, cu toate astea am sa incerc sa-mi fac datoria de ai ajuta si pe altii din putina mea experienta.

Acum e timpul sa povestesc aceasta tura interesanta.

Totul a plecat de la aflarea ca o cunostinta organizeaza o tura de 2 zile in Piatra Mare. Acest fapt a coincis cu dorinta mea de a fugi din capitala macar pentru o zi. Am contactat persoana respectiva, intreband-o daca ma pot alatura lor pana intr-un anumit punct, dupa care aveam de gand sa ma despart de ei. Mai exact, el avea planificat urmatorul traseu, plecarea sambata la ora 10 din Timisu de Sus, pe banda albastra (BA) pana la Coada Pietrei Mari, dupa care pe cruce rosie (CR) pana pe vf. Piatra Mare si mai departe banda rosie (BR) pana la cabana Piatra Mare. Eu initial am vrut sa merg cu ei pana la Coada Petrei Mari dupa care sa fac stanga pe triunghi albastru (TA) pana pe vf. Tigailor, de aici sa cobor pe triunghi rosu (TR) pana la cabana Susai si de aici pe cruce rosie (CR) pana in Predeal. Dupa cum am spus, asa mi-am planificat la plecarea de acasa :), pana la urma, dupa ce am parcurs cu ceilalti respectiva portiune, cu coborarea la Tamina si urcarea pana in Coada Pietrei Mari, in acest timp mi-am schimbat planurile, mai exact am continuat tot traseul propus de organizator. Uite asa, dintr-o planificare de o zi pe munte, m-am facut cu doua zile la munte. A da, am uitat sa spun care a fost motivul principal din cauza caruia mi-am schimbat planurile. Am obosit, asta a fost motivul, mi-am dat seama ca nivelul la care eram in acel moment mi-ar fi pus mari probleme in a continua de unul singur, si asta pentru ca nu existau urme in acel strat de zapada care de multe ori depasea glezna piciorului. Asa cum am zis, am continuat traseul cu ceilalti, facand urme cu randul. E da, usor nici asa nu a fost 🙂 dar ne-am descurcat si dupa 6 ore de la plecare din Timisu de Sus am ajuns la cabana. Cine are de gand sa faca acest traseu, ii recomand sa treaca pe la cascada Tamina. Se ajunge la cascada dupa aproximativ o ora de la intrarea pe traseu, mergand pe un drum forestier, pe alocuri traseul se desparte de acest drum, dar la un moment dat ajungem la un panou informativ, de aici se coboara prin dreapta lui pana la intrarea in canion. E destul de simplu, aproape oricine poate cobora.

Am uitat sa spun un detaliu, cred eu, important. Dupa ce se coboara din tren, pe harta se observa ca traseul pleaca dupa ce mai mergi o portiune de drum pe sosea in directia Brasov. Cel putin, la mine asta a fost prima impresie dupa ce am consultat harta. In schimb, dupa ce cobori din tren trebuie sa te intorci pe sosea spre Predeal aproximativ 10, 15 min, daca nu ma insel sunt 2, sau chiar 3 poduri care fac stanga din sosea. La al 2-lea sau al 3-lea e intrarea pe traseu, oricum incepand de la pod exista marcaj asa ca e imposibil sa te ratacesti.

Era sa uit, la cabana preturile sunt de bun simt, vin fier-5 ron, bere-6 ron „nu mai tin minte ce sortiment”, un ceai-2,5 ron, fasole cu carnati 12-ron, omleta sau oua ochiuri cu cabanos-7 ron, cazare-35 ron „recomand rezervare din timp”, temperatura pentru somn a fost foarte buna, nu a avut nimeni nevoie de saci de dormit chiar daca afara era destul de rece.

Sper ca pozele sa va dea pofta de ceva iesiri in aer liber.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Busteni-Malaiesti si retur.

Ca de obicei, ne-am strans un grup de peste 20 de persoane care ne-am dat intalnire in personalul 3001 de la ora 6;30. Da stiu, multe persoane ar spune, ce mama naibii mergem cu personalul care face 3 ore :). Nu exista transport mai frumos in comparatie cu acest tren atunci cand ai persoane de calitate cu care sa-l faci sa treaca, te trezesti la destinatie fara sa-ti dai seama ca asa repede au trecut 3 ore. Una peste alta, in Busteni ne intalnim cu alte 4, 5 persoane dupa care purcedem la drum. Datorita faptului ca era luna ianuarie a fost propus urmatorul traseu, Busteni-Gura Diham-Saua Baiului-Diham-La Glajerie-Cabana Malaiesti, inoptat la cabana iar pt a doua zi, retur pe acelasi traseu. Asa cum se intampla de cele mai multe ori, ne-am trezit 4 persoane ca in prima zi vrem sa facem alt traseu. Dupa ce ne-am sfatuit in tren ce si cum, intr-un final ne-am hotarat ca in functie de conditiile de pe traseu sa urcam pe Valea Cerbului dupa care sa coboram la Malaiesti sau sa ajungem la cabana pe Take Ionescu. Zis si facut, am mers cu ceilalti pana la Diham dupa care noi cei 4, datorita ghetii am preferat Take Ionescu. Traseul respectiv este interzis iarna, faza e ca este interzis datorita sanselor foarte mari de a avea parte de avalanse, ceea ce este imposibil cand nu prea e zapada. Asa ca, traseul respectiv este foarte frumos si dupa parerea mea, mai usor comparativ cu La Glajerie unde mergi doar prin padure, pardon, urci si cobori prin padure „mai mult urci” 🙂 care ce e drept, atunci cand zapada depaseste cativa cm buni e de preferat in locul lui Take Ionescu.

Dupa aproximativ 7 ore, noi cei care am ales variata mai usoara si mai frumoasa am ajuns la cabana Malaiesti. Dupa ce ne-am acomodat cu locul, mancat o fasole, baut un vin fiert, pt ca inca era cam devreme, ne-am strans 5 persoane si am urcat din spatele cabanei pe banda galbena, pana sus la cruce, unde am prins apusul. Apropo, noi am aflat mai tarziu, tot de aici de la cabana se poate ajunge la lacul Tiganesti in aproximatv 1 ora de urcat lejer. Dupa ce ne-am delectat ochii cu apusul ne-am pus pe coborat, coborat mai mult pe fund de inghetat ce era 🙂 oricum, e fain sa cobori pe fund cu frontala in frunte :). Ce sa mai, ne-am intors la cabana unde au preturi de bun simt, 5 ron un vin fiert, 7 ron ciorba de …, 2 ron un ceai, 30 ron cazarea, restu nu-mi mai amintesc ca m-am ametit :). Alte cateva detalii despre cabana, toaletele sunt afara si sunt stil turcesc, dar nu trebuie sa se sperie nimeni pt ca e foarte bine sa mai iesi putin la aer din cand in cand :). Apa, asta e o mica problema, la cabana se gaseste apa de baut la 0,5 litri 5 ron, asa ca eu recomand ca toata lumea sa vina pregatita de pe traseu cu apa care se gaseste la La Glajerie, Diham….Nu stiu ce mai pot spune, a da, caldura, in cabana e foarte bine pana pe la ora 22, din cate am observat, dupa aceasta ora caldura este oprita asa ca recomand ca atunci cand temperatura pe timp de noapte scade sub -10 grade, sa aveti la voi un sac de dormit.

Vai de mine, mult a mai trecut de cand nu am mai scris atat de mult 🙂

A doua zi ne-am intors tot grupul pe traseul planificat, care e mai usor la intoarcere pt ca ai mai putin de urcat, un traseu care dupa cum am mai spus, e foarte util cand ai parte de multa zapada.

Ca mi-am mai amintit ceva important, ceaiul de la cabana Diham are un gust si miros de esenta de rom cum n-am mai vazut, adica pt mine a fost oribil :), in schimb, mancarea este foarte buna.

Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze facute in ambele zile.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Jepii Mari cu putina zapada.

Pentru ca in prima zi de Craciun am exagerat putin cu mancarea, in cea dea doua mi-am propus sa dau o fuga la munte. Zis si facut, initial am incercat sa organizez o tura crezand ca mai sunt si altii care au pofta de putin aer dar in ziua plecarii am constatat ca am fost singurul cu pofta :). Am mai fost singur in cateva randuri asa ca nu mi-am pierdut curajul de a ma plimba de nebun pe tot felul de trasee. De data aceasta am preferat sa aleg un traseu marcat si cu o dificultate usoara care pe parcurs s-a dovedit putin mai greu :). Mai exact, am ales sa urc din Busteni pe Jepii Mari pana la Piatra Arsa dupa care sa cobor in Sinaia prin Poiana Stanei. Traseul respectiv, pe timp de vara e chiar usor si foarte frumos, acum a fost ceva mai greu pt ca am avut parte de zapada inghetata pe mare parte din traseu care mi-a cam dat de furca, mai ales la coborarea spre Sinaia. Am fost surprins sa nu intalnesc pe nimeni, acest lucru se intampla destul de rar pe traseele marcate si chiar daca asta e un traseu interzis iarna din cauza multor zone cu risc de avalansa, acum fiind un strat mic de zapada eu ma asteptam sa intalnesc si alti oameni. Pentru cine e interesat de timpi, am plecat din Busteni la 9:30, am ajuns la Piatra Arsa la 13 si putin unde am si stat cam 30 de min dupa care am ajuns in Sinaia la 15:45, asta in conditiile in care aderenta a fost foarte proasta.

Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze pe care le-am facut pe traseu.

SINAIA

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

In poza urmatoare prezint cat de repede se poate schimba vremea la munte. Toata urcarea a fost pe soare, cum am ajuns sus in platou am constatat cu surprindere ca vine furtuna 🙂

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Prin Piatra Mare.

Ca in multe alte ture am fost un grup de peste 20 de impatimiti ai drumetiei. De data aceasta a fost sa fie Vf. Piatra Mare la inceput de iarna. Majoritatea am venit cu trenul din Bucuresti pana in Timisul de Jos, de aici am mers pe sosea pana la Dambul Morii unde era punctul de intalnire cu masina care a venit din Brasov. Noi am mers pe (BR) pana la cabana Piatra Mare unde am zabovit cu totii mai bine de 30 min, dupa care am mers pana pe varf iar de pe varf  pana in Predeal pe (CR). Ce vreau sa subliniez este ca acest traseu e unul dintre cele mai interesante in perioada iernii, mai ales cu multa zapada, chiar recomand urcarea din Dambu Morii pana la cabana Piatra Mare unde va puteti incalzi cu o ciorbita, vin fiert, ceai…si in acelasi timp puteti afla cum e traseul pana in Predeal, in caz de nevoie se poate cobora tot in Dambu Morii.

Am uitat sa subliniez ca la cabana Piatra Mare am intalnit patru magari incredibil de incapatanati si simpatici, cum te vedeau ca umbli la ruksac, cum veneau la tine si nu-ti mai dadeau pace, mai exact, de nici o culoare nu ne-am putut aseza in apropierea cabanei pt a lua masa, pur si simplu erau in stare sa-ti roada si betele 🙂

Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze din tura, poze care sper eu sa le deschida si altora apetitul de libertate. Noi din pacate nu am avut noroc de prea multa zapada 😦

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Image

Padina-Moeciu de Sus

Dupa ziua de sambata, asa cum e normal, a urmat noaptea si ziua de duminica 🙂 Noaptea a fost asa cum doar intr-o camera de 12 paturi dintr-o  cabana de la munte poate sa fie,”camere calduroase si surprinzator de curat”, ziua de duminica a inceput cu un mic dejun, cafea…”recomand sa veniti cu paine la voi” ,  dupa care a trebuit sa ne intoarcem la masinile noastre care au ramas in Moeciu de Sus.  Traseul stabilit de la plecarea din Bucuresti era, cruce rosie, Padina-Saua Strunga-Valea Grohotisului-Valea Bangaleasa-Moeciu, dar dimineata o parte dintre noi, am vrut sa urcam pana in Saua Strunga prin Valea Horoabei, din pacate intr-un final am ales sa urcam pe acelasi traseu cu restul grupului „din pacate pentru ca cel putin mie, acel traseu mi se pare foarte plictisitor pana in Saua Strunga”. Mai mult sau mai putin plictisitor dar dupa nici 2 ore noi am ajuns in Saua Strunga, aici ne-am dat seama de ceva, riscam sa ajungem prea devreme la masini :), dupa cateva discutii, propuneri… s-a ales variata pe creasta pana in Saua Batrana, dupa care coborarea in Moeciu pe acelasi traseu pe unde au urcat majoritate in ziua precedenta. Eu consider si recomand cu placere sa nu mergeti chiar pe traseu, noi cel putin asa ne-am hotarat si am mers paralel cu traseul dar mai pe creasta, printre stanci, si a meritat,  privelistea care ti se infatiseaza aproape continuu e absolut superba ” pardon,am uitat sa specific, recomand doar pe timp frumos, in nici un caz iarna si mai ales pe zapada”. Pe Coltii Tapului s-a luat pauza pentru masa si poza de grup dupa care mai departe. Aici intre Coltii Tapului si Saua Tapului am ales sa nu mai merg cu restul grupului pana in Saua Batrana ci sa cobor pe undeva direct in dunga rosie care duce tot in Poiana Gutana unde urmau sa ajunga si colegii mei. Si da, chiar am gasit o varianta de coborare foarte frumoasa, printre bolovani si jnepenis, nu stiu sa spun unde e exact, daca am observat eu bine a fost imediat dupa ce am coborat de pe cel mai mare Colt al Tapului, din acel punct, putin in dreapta se observa o poiana cu o stana. Dupa ce am reusit sa cobor, exact cum am spus, am mers pe dunga rosie pana in Poiana Gutanu unde i-am asteptat pe restul.

Pozele spun o mica parte din frumusetea locului.

Sper sa va placa si sa le deschida la cat mai multi pofta de a se plimba.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Un weekend in Bucegii Vestici.

Imagine

Mda, weekend-ul trecut l-am petrecut cu un grup de prieteni intr-o tura organizata in partea vestica a muntilor Bucegi. Parte care pt mine personal, e mult mai frumoasa comparativ cu partea Estica. Am fost un grup de peste 20 de persoane, majoritatea veniti cu 3 masini din Bucuresti si 1 masina din Brasov, ne-am intalnit cu totii la bariera din Moeciu de Sus cand se intra pe traseu. Normal, ca mai intotdeauna cand e vorba de grupuri mai mari, si aici au fost mici probleme de genu, in loc de ora 9, ne-am intalnit si strans cu totii aproape de 10 🙂 . Traseul pentru toata lumea trebuia sa fie urmatorul, Moeciu de Sus-Poiana Gutanu-Vf. Batrana-Valea Doamnele-Padina, am zis pt toata lumea pt ca in poiana Gutanu ne-am despartit, mai exact, eu si inca 2 persoane care am ajuns ceva mai repede in Poiana ne-am dat seama ca daca tinem traseul ajungem la Padina mult prea devreme asa ca ne-am gandit sa facem o mica schimbare 🙂 Din Poiana Gutanu am tinut stanga pe triunghi albastru pana ne-am intersectat cu Valea Gaura, aici am inceput sa urcam pe firul vaii pana in platou. Ce vreau sa specific, este ca aceasta zona e absolut superba, in aceasta zona exista cascada Moara Dracului „dupa parerea mea, una dintre cele mai frumoase din Bucegi” , „Valea Gaura, o vale salbatica si destul de usor de strabatut” , „cheile nu stiu :), chiar nu stiu ce chei sunt acelea dar le ve-ti intalni chiar de unde pleaca cascada si presupun ca se numesc tot Moara Dracului”. Tot din aceasta zona, daca vremea permite. privelistea e incredibil de frumoasa, vezi tot versantul dintre Vf. Gutanu si Strungile Mari, iar undeva acolo in departare, Piatra Craiului, mai departe, Fagarasul si tot asa :). Mai departe, noi cei trei ne-am continuat drumul pana pe Vf Omu, aici ne-am desfatat cu mancarica si un ceai fierbinte dupa care am coborat la Padina, pe aceasta portiune ne-am lovit si de cascada Obarsia Ialomitei, care abia astept sa vina primavara ca sa-i mai fac o vizita pt ca acea perioada ea, ca de altfel toate cascadele,  va fi in toata splendoarea si maretia ei. Tot acest traseu, noi l-am facut in 7 ore, au fost 4,5 pauze de 3, 5 min si 1 pauza de 15 min la Omu, intr-un ritm mai putin alert si vreme buna, traseul poate fi facut lejer in 9, 10 ore.  Am uitat sa specific ceva foarte important si care mi-as dori sa se intample mereu. La Omu era doar cabanierul 🙂 chiar daca vremea a fost superba nu era picior de turist, si asta pentru ca nu a functionat telecabina. Si ziua sa incheiat la Padina cu un vin fiert, ciorbita…, dupa care in sunet de chitara. Traseul de intoarcere in Moeciu am sa-l povestesc intr-un articol viitor.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Lacul Galcescu.

Dupa ziua de sambata, in care ne-am facut de cap pana pe Parangul Mare, seara a trebuit sa planificam ziua de duminica. Taka, taka…taka taka, pana la urma am cazut toti de acord ca pt. ziua urmatoare sa facem o plimbare pana la lacul Galcescu. Zis si facut, toata lumea se trezeste de dimineata, spalat, mic dejun…ca pe la ora 8, noi cei 4 din Bucuresti sa purcedem la drum. Nu am cuvinte sa descriu, cat de frumos e rasaritul pe dealurile din acea zona, iar drumul, drumul e incredibil de pitoresc, am mers pe 7A prin cheile Jietului pana in Transalpina, pt cei interesati, drumul e foarte bun. Pt. a ajunge la lacul Galcescu, noi am tinut pe Transalpina pana am ajuns intr-o portiune de unde am putut identifica 2 varfuri, Carbunele si Mohorul, undeva in aceasta zona e imposibil sa nu vezi marcajul, banda rosie, care porneste chiar din sosea. Dupa ce am parcat masina, a inceput miscarea 🙂 Nici nu am intrat bine pe traseu ca am si avut de urcat vf-ul Iezer, pe urma coborat in saua dintre Iezer si Mohorul si urcarea pe Mohorul care spre surprinderea si supararea mea, traseul nu urca chiar pana in vf-ul lui. Pe vf. Iezer si pe Mohorul am avut parte de panorame absolut superbe, in directia din care veneam, Transalpina, in stanga si dreapta, valea Gilortului, Ranca, Novaci…, in fata, nici nu mai stiu. Ideea principala, traseul cere putin efort, dar merita fiecare bucatica de energie. Pt a ajunge la lac, dupa ce am urcat pe Mohorul s-a mers mult mai lejer, pana ne-am intersectat cu traseul triunghi rosu, unde am facut dreapta si am mai continuat aproximativ 15 min. pana pe creasta de unde am fost surprinsi de privelistea lacurilor. Am spus lacurilor pt ca aici nu se gaseste doar Galcescu, din contra, in caldarea Dracului, vedem lacul Pasari, putin mai jos, in caldarea Vidal, vedem lacul Vidal si Pencu, iar mai jos de acestea in caldarea Galcesu se gaseste lacul Galcescu. Cu pozele pe care le-am facut in aceasta zona, nu am putut surprinde nici 10% din frumusetea acestei zone. In fine, de pe creasta am coborat pe hornul Lacurilor,  si recomand tuturor sa faca acelasi lucru pt ca abia acolo jos reusesti sa vezi toata maretia si salbaticia acestui loc, recomand asta pt ca din noi cei 4, doar eu am coborat si nu regret nici o clipa acest lucru.

Sper ca pozele sa-si faca efectul si sa va dea pofta de a face drumetii.

Carari cu soare tuturor!

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

O tura prin Parang.

In sfarsit, Parangul era unul din masivele in care mi-am tot dorit sa ajung, si a fost sa fie chiar weekendul trecut.  Un membru din grupul Prietenii Naturii Timisoara, a propus pe carpati.org o tura de 2 zile in Parang cu cazare in statiunea Parang  si parcurgerea in prima zi a traseului, Complex Turistic Parang-Vf. Parangul Mic-Refugiul Carja-Vf. Carja-Vf.Stoinita-Vf.Gemanarea-Vf.Parangul Mare si retur. Am vazut tura, m-am inscris imediat,  fericit nevoie mare ca in sfarsit, am gasit o tura in Parang, incepand de aici toate s-au asezat usor, usor pt a ajunge la destinatie. S-au asezat usor, usor, ma refer ca pt a ajunge la intalnire vineri la 18:30 cu ceilalti trei prieteni a cam trebuit sa alerg. Eu lucrez in Pantelimon, intalnirea era in Preciziei iar programul meu sa incheiat la ora 17. Normal, am intarziat 10 min. asa ca am fost dator cu o bere:). Pana aici, toate bune si frumoase, ajungem noi pe A1 si ne trezim intr-o frumusete de coloana pt ca se lucra pe la km 20, printre povestiri, vorbarie, muzica si voie buna am trecut usor peste aceasta mica problema care a avut grija sa ne rapeasca 30 de min. Mai departe, s-a mers ca uns pana dupa Targu Jiu cand intre Bumbesti Jiu si Petrosani sunt cateva portiuni unde se lucreaza si am tot fost opriti de cateva semafoare care mai mereu s-au nimerit pe rosu :), cu toate astea, acel drum a fost minunat, la fiecare semafor, deschideam geamul ascultand Jiul, tragand acel aer curat in piept, timp in care priveam stelele printre frunzele copacilor. Cu toate aceste mici peripetii, pe la ora 12 am ajuns in Petrosani, unu din prieteni pune mana pe telefon si il suna pe organizator care a venit din Timisoara cu alte 11 persoane. Oamenii ne anunta ca ei au ajuns la vila si ne asteapta si pe noi acolo, primim cateva detalii despre cum arata vila dupa care pornim sa urcam cu masina pe un drum forestier care dupa fiecare portiune parcursa avea grija sa ne arate frumusetea orasului de la poalele lui. Luminite, luminite care formau un sarpe…genul de loc cu care un indragostit poate sa-si impresioneze iubita. Dupa cateva zdruncinat-uri ajungem la intrarea in statiune, aici ne sare in ochi o vila cu lumini aprinse si masini de Timisoara, parcam, intram inauntru, lume multa, masa pusa, unu la orga, altu cu chitara, chiar si un copil la 5, 6 anisori, ne strangem mainile, facem cunostinta…cand inca nu s-au terminat toate acestea, suna telefonul unuia dintre noi, omu cu el la ureche se face rosu in obraji, din cauza ca la celalat capat al firului era intrebat, cand ajungeti oameni buni? :)) mai exact, noi am avut grija sa intram intr-o locatie straina. Intr-o prima faza incep scuzele de rigoare, dupa care rasetele specifice unei astfel situatii hilare.

Cam astea au fost peripetiile pt a ajunge la destinatie. Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze pe care le-am facut pe acest traseu foarte frumos. Pt cine intereseaza, traseul pe timp de vara, nu are portiuni dificile dar este solicitant fizic, o persoana care e obisnuita cu muntele o sa-l parcurga in 7,8 ore dus-intors. Peisajele , din pacate in poze  am putut surprinde doar o mica parte din frumuselea lor.

 

Din pacate, doar eu  mi-am dorit sa coboram la lacuri  asa ca raman cu un mic regret pt ca de sus erau superbe.

     2

13

    11

 9

 

7

  4

12

14

 16

 

 

Imagine

ImagineImagineImagineImagine

Creasta Balaurului

Dupa urcarea pe Valea Morarului a urmat Creasta Balaurului si cum era de asteptat, coborarea printr-o vegetatie foarte deasa dar care a avut si ea un farmec aparte mai ales ca din aceasta cauza in cateva randuri s-a pierdut poteca 🙂

Am uitat sa precizez ceva foarte important. De pe creasta, in orice directie te-ai uita, peisajele te lasa fara grai. Absolut superb.

Important de stiut. Creasta Balaurului e un traseu nemarcat, usor pt cei obisnuiti ai muntelui, dificil pt cei mai putin obisnuiti pt ca are cateva portiuni expuse unde daca ai rau de inaltime, cu siguranta o sa-ti tremure genunchii 🙂

Carari usoare tuturor!

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Valea Morarului.

Acum doua saptamani am incurcat Valea Adanca cu Valea Morarului si chiar daca am ramas placut impresionat de V. Adanca pe partea cealalta, dupa ce mi-au povestit colegii care au urcat pe Morarului, mi-am dorit ca intr-un timp cat mai scurt sa urc si pe Morarului. Ca un facut, la nici o saptamana dupa intamplare, gasesc o tura pe carpati.org, Diham-V.Morarului-Creasta Balaurului-Busteni. Pai se putea ? 🙂 fara sa stau pe ganduri, ma inscriu, organizatorul ma accepta, ne intalnim la 6 dim. in Bucuresti, umplem o masina de 5 locuri si peste 2 ore suntem in fata garii Busteni. Aici ne mai intalnim cu un baiat si uite asa ne-am facut un grup de 6 persoane. Din Busteni ne urcam in 2 taxi-uri care pana la cabana Gura Diham ne costa 20 ron de fiecare masina „din cate am inteles cam asta e tariful cu oricare ai merge, 19, 20 ron”. Ajungem noi la cabana si purcedem la drum. Pt cei care nu stiu, intrarea in traseu e o poarta si imediat dupa ea, traversarea unui paraias. Dupa aproximativ 45 de min de mers pe carare, am ajuns la cantonul de vanatoare Coltii Morarului, loc de unde poti sa-ti umpli sticlele cu apa proaspata. Aici ne-am odihnim 5 min. dupa care, hai mai departe. Dupa alte 30 de min. am ajuns in traseul cu triunghi rosu care face legatura intre Caminul Alpin si Pichetul Rosu, aici am facut dreapta si in 15 min. am ajuns in dreptul intrarii in V. Morarului, asta dupa ce in prealabil am trecut prin dreptul vaii Bujorului. Portiunea de inceput a vaii este plina de vegetatie, „daca nu ma insel se numeste Poiana cu Urzici”, dar asta dureaza doar 10, 15 min dupa care incepe distractia. Valea Morarului poate fi parcursa pe o carare normala care mai mult ca sigur te face sa scoti limba de oboseala sau pe firul vaii, unde ai nevoie doar de putin antrenament „putin mai mult si fara rau de inaltime”:). Noi am ales varianta, firul vaii, care chiar de la inceput a avut grija sa ne atentioneze prin prima saritoare destul de serioasa daca e sa fi un incepator. Ce mai tura, vura atat?:) pe firul vaii e superb, peretii de stanca, linistea…nu e nici greu dar nici usor si am castigat altitudine cat ai zice peste. In aproximativ 3 ore eram in caldarea superioara. Aici privelistea te lasa fara grai, se vede valea in toata splendoarea iei, ceva mai sus statia Omu, intr-o parte Balaurul care urmeaza sa fie calarit de catre noi… Tot aici ne-am hotarat sa ne si odihnim 30 min pt ca urma inca panta care in anumite conditii cam scoate sufletul din om :).

Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze care sper sa le deschida si altora pofta de a iesi la munte iar in una din zilele viitoare, parcurgerea crestei Balaurului.

Imagine

ImagineImagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Valea Cerbului

Pai dupa ce urci un munte nu trebuie sa-l si cobori? Nu stiu daca asta e normal 🙂 dar noi tocmai asa am facut, am coborat de la Vf. Omu prin Valea Cerbului. Mai exact, dupa ce am urcat Valea Adanca, am facut dreapta pe brana pana m-am intalnit cu colegii care au urcat Valea Morarului, dupa care, am urcat cu totii la cabana Vf Omu unde ne-am odihnit cam 30 min. cu un ceai fierbinte pt ca nu erau mai mult de 5 grade. Dupa aceste aproximativ 30 de minute a urmat coborarea. Chiar din fata cabanei a inceput aceasta coborare si am facut 3 ore si 30 min pana in Busteni. Valea e absolut superba, oricine o poate cobora  pe timp de vara pt ca nu are portiuni dificile, totusi recomand incaltaminte cu aderenta buna si 2 litri de apa in rucsac.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Plimbare la cascada Tamina. Hiking the waterfall Tamina.

Se facea ca intr-o zi din iunie 2013, cineva propune o tura la cascada Tamina. De aici incepe obisnuita comunicare, pe net, prin telefon…Intr-un final din Bucuresti plecam doua masini si alti cativa vin cu trenul. Usor, usor la o anumita ora, 17 persoane ne intalnim in Timisul de Sus de unde incepe mica noastra aventura prin natura. Traseul a fost urmatorul, Timisu de Sus, cascada Tamina, coada Pietrei Mari, poiana Stanei din Pietricica, Predeal.

Mai departe sper ca pozele sa va placa si unora sa le redea apetitul de iesit in natura iar celorlati sa le fac pofta.

Carari usoare tuturor!

ImagineImagineImagine

Si fetele frumoase iubesc natura.

ImagineImagineImagineImagineImagineImagine