Valea Bucsoiului

Acum cativa ani, trecand pentru prima oara pe Take Ionescu, aceasta vale a avut grija sa-mi faca cu ochiul. Anii au trecut, iar eu, in 2013 si 2014 am avut doua tentative, cel putin asa era in plan cand plecam de acasa :).  De fiecare data cand am ajuns in dreptul ei, mi-am schimbat planul din nu mai tin minte ce motive, dar asa am simtit eu atunci. Asta pana acum doua zile.

Avand in vedere ca au trecut doar cateva zile de cand am participat la ultra CiucasX3, simt nevoia de o iesire in care sa ma relaxez. Nu ma gandesc prea mult, ma interesez de vreme si cum vad ca e buna, valea Bucsoiului scrie pe mine. De obicei pun in cumpana daca sa merg singur sau cu alti prieteni, cunostinte…, dar de data asta n-am stat o clipa pe ganduri. Am vrut sa merg singur tocmai ca sa pot avea ritmul meu, sa-mi pot face de cap fara sa ma bata nimeni pe creier si sa nu trebuiasca sa-mi fac griji pt nimeni.

Surprinzator, dar e prima data cand nu stau sa caut prea multe detalii, de fapt nu caut nimic. Acum un an cand am vrut sa merg, ma documentasem bine pe net si poate asta a fost unul din motivele care m-au abatut, asa ca de data asta m-am interesat doar de vreme. Din documentarea de atunci, stiam ca nu e floare la ureche, dar o amica care a urcat-o, mi-a zis acum doua saptamani ca eu pot urca fara probleme pe acolo, ca sa nu imi fac griji (multumesc Ruxi).

Seara imi pregatesc rucsacul mic cu care alerg si echipamentul. Am in el strictul necesar pt o zi calduroasa. Putina mancare, o geaca subtire, folie de supravietuire… In ceea ce priveste echipamentul, am avut doar un tricou, niste colanti scurti, o pereche adidasi de trail, cozoroc care sa ma fereasca de soare si cam atat. Dimineata ma trezesc la 5 fara ceva si plec cu trenul 3001 care e la 06:20. Cat am stat in gara mi-am cumparat si doua sticle mici cu apa. Din aceasta cauza n-am mai gasit loc in tren si a trebuit sa stau pe o scara, dar n-am avut nici un fel de problema, ba chiar am si atipit putin :).

Am ajuns in Busteni la 9 si cateva min. Din gara am mers spre caminul alpin si cand sa intru in padure m-am intalnit cu alte patru persoane, dintre care trei imi sunt amici de ceva timp. Schimbam cateva vorbe bucurosi de revedere si aflu ca ei vor sa urce pe Cerbului. Plec mai departe pe clasicul traseu TR (triunghi rosu)care ne scoate la Malaiesti. Destula lume pe traseu, dar merg sustinut si in nici doua ore am ajuns in poiana Bucsoiului. 1 2

Incep sa urc si ma bucur de salbaticia zonei. In poteca inca se mai auzeau voci, dar pe vale nu parea sa fie nimeni. De la inceput intalnesc o multime de stanci, unele mai mari, altele mai mici, dar fara sa-mi puna probleme. Ceva mai sus, cam dupa ce am trecut de intersectia cu valcelul Portitelor, am avut unele probleme, majoritatea le-am depasit pe partea stanga, uneori chiar pe o fata ierboasa cu o inclinatie foarte mare. Am inotat prin jnepenis de care m-am folosit pt a inainta, 5m-am catarat pe stanci, uneori mi-a tremurat fundul cand am privit in jos

9

Am vazut unele valcele, in specal pe stanga,  care acum dupa ce m-am documentat putin in privinta lor, stiu ca pe unele abia astept sa le strabat. Am avut surpriza sa gasesc trei pelerine aflate intr-o stare avansata de degradare si chiar un rucsac plus o borseta cu medicamente aflate in aceeasi stare. Toate astea mi-au dat o senzatie de spaima, banunind cam ce s-a intamplat cu oamenii care le-au purtat. Am gasit chiar si zapada, da, zapada ramasa din iarna precedenta. O da, avea pe putin 1m grosime.

13 17

Am terminat de urcat in nici patru ore de la plecarea din Busteni, iar pe vale n-am stat mai mult de doua ore. Asta a fost unul din motivele pt care mi-am dorit sa merg singur. Dupa ce am dat in Balaurului, mi-am continuat drumul pana la Omu. Aici m-am intalnit cu Ruxi si ne-am mirat impreuna de cata populatie putea fi aici. Mai departe ne-am deplasat pana la Babele unde ne-am intalnit cu alte doua persoane si am coborat pe Jepii Mici.

A fost super! Da, pot spune ca e in top trei vai pe care am urcat pana acum. Prea multe detalii nu pot sa dau pt ca nu le tin minte, de genul pe unde am depasit unele saritori, dar stiu ca majoritatea pe stanga. Mai e si problema nesigurantei ca variantele pe care le-am ales sunt si cele mai bune. Totusi, eu consider ca cel mai important motiv pt care nu dau detalii este ca fiecare din noi trebuie sa descopere singur. De meritat, merita. Cum am spus, valea e suberba! Abia astept sa-i mai urc stancile, sa-mi mai fuga talpile pe grohotis…

Sfaturi:

1 Nu incerca sa o urci daca ai rau de inaltime si nu esti obisnuit cu vaile de dificultate 1B.

2 Mare atentie la echipamentul obligatoriu care trebuie sa contina casca si ce e necesar pt rapel in caz ca nu mai poti urca.

3 Incaltaminte cu aderenta foarte buna. Daca e umezela, pantele ierboase sunt foarte inclinate si pot pune reale probleme, in plus mai e nevoie si la prizele unor saritori.

4 Incearca mereu sa cauti cea mai buna alternativa de a continua, nu de alta, dar unele sunt inselatoare, acum par abordabile, acum de nedepasit :).

Cam asta e tot. Mai departe las restul de poze sa-si spuna cuvantul.

3 4 5 6 7 8 10 11 12 13 14 15 16 18 19 20 21 22 23 24

Hornul Malaiesti

Cele doua zile:

Sambata, Busteni-Take Ionescu-Hornul Malaiesti-Bucura Dumbrava-Babele-Pestera si Padina in aproximativ 9 ore.

Duminica, Padina-Horoabelor-Batrana-Costila-Valea Alba si Busteni in aproximativ 8 ore.

Asta a fost prima tura mai serioasa dupa o perioada mai lunga de covalescenta. Am ajuns sa o fac dupa ce am participat la semi-ul din Bucuresti, unde am observat ca genunchiul meu se prezinta foarte bine. In sinea mea imi era frica de o recidiva pt ca problemele mi-au aparut tocmai in urma unor concursuri montane. Cu toate ca au trecut deja doua saptamani de la aceasta iesire, am sa incerc totusi sa fac o mica retrospectiva din ceea ce reusesc sa-mi mai amintesc.

Initial am invitat 2, 3 cunoscuti care sa ma insoteasca in aceasta aventura, dar dupa refuzul lor din diferite motive am ales sa merg singur. Am facut aceasta alegere si pt ca ultima data cand am fost cu cineva, am resusit sa-l incetinesc din cauza problemelor mele.

Pana la urma am plecat sambata dimineata cu cunoscutul personal. Pana in Busteni am tot atipit si tin minte ca m-am trezit cu cateva minute inainte de a ajunge in Ploiesti iar cand am privit afara am ramas perplex, din cauza cetii nu vedeam la mai mult de 10 metri. Am inchis ochii la loc si m-am trezit in Ploiesti unde cerul era senin si vremea se anunta superba. La nici 10 min de la plecarea din Ploiesti iar am nimerit intr-o ceata de mama mama :), am zis ca visez. Pe urma am atipit la loc si m-am trezit pe la Comarnic unde razele unui soare abia rasarit, dadeau un farmec aparte caselor si pomilor din acea zona. Cei care merg constant pe Valea Prahovei stiu la ce ma refer. Ajung si in Busteni iar vremea era si se anunta mai departe perfecta. Am coborat din tren, mi-am mai cumparat una, alta si am plecat pe triunghiul rosu (TR) in directia Malaiesti pt ca-n gandul meu era o urcare pe Morarului. Nici n-am trecut bine de Caminul Alpin  „acolo unde stie toata lumea ca se intra imediat in padure” si mi-am si multumit pt inspiratia de a iesi la munte in acel weekend. Era atat de frumos, era exact asa cum poti sa-ti doresti o zi de toamna. Am luat-o usor la pas, am tras aer pe nari incarcandu-mi plamanii cu acel aer curat, mi-am bucurat ochii cu acele culori pe care le poti vedea doar toamna si mai ales atunci cand razele de soare strapung pomii. In mai putin de 2 ore am ajuns la intersectia cu Morarului. Atunci cand mergi singur e foarte usor sa-ti schimbi planurile, asa si cu mine. Cand am ajuns la respectiva bifurcatie mi-am schimbat planurile :), si de la Morarului mi-am zis sa merg pana la bifurcatia cu Bucsoiului si ma mai gandesc acolo ce fac. De felul meu sunt o persoana care nu se poate abtine de la a descoperi, cunoste ceva nou, dar sunt si o persoana cu capul pe umeri. Adica ma pacalesc singur spunandu-mi ca nu trec niciodata linia dintre prostie si curaj. Astfel am ajuns eu la bifurcatia cu valea Bucsoiului, aici am facut o mica pauza si m-am gandit. Sa fac acum aceasta vale pe care nu o cunosc, dar despre care am citit atatea, sa mai astept ca poate o sa am ocazia sa merg cu cineva care o cunoaste? Pana la urma am ales sa-mi continui drumul si sa fac o urcare prin Hornul Malaiesti. Dc am ales asa? motivele au fost mai multe, nu eram sigur daca are zapada si gheata, nu eram sigur de genunchiul meu, nu cunosteam deloc dificultatea ei… pana la urma cred si sper ca alegerea a fost buna. Valea sigur nu pleaca asa ca ocaziile sunt acolo la orizont. Dupa nici 4 ore eram trecut de cabana Malaiesti si ma pregateam sa urc prin unul din frumoasele lui hornuri „adica ala marcat cu BA”. L-am urcat si tin sa-i anunt pe cei care merg prima data prin zona respectiva ca pe alocuri se urca in patru labe, ca e foarte friabil, ca fara atentie multe pietre se disloca asa ca trebuie grija pt ceilalti participanti cu care sunteti. Hornul propriu-zis e facut in aproximativ 30 min, iar pana la el urcarea e una domoala si foarte usoara. Normal ca pe zapada, frig, inghet…datele problemei se schimba total si face aproape imposibila trecerea lui fara piolet si coltari. Am ajuns in saua Hornurilor de unde am facut stanga continuand drumul pana pe Bucura Dumbrava. A fost prima data cand l-am urcat pana sus si pot spune ca nu regret nici macar o clipa. Din contra, asa cum acum am ocolit vf-ul Omu pe curba de nivel si am urcat pe Bucura, tot asa o sa fac si data viitoare pt ca privelistea si senzatia de liniste e mult mai intensa. Dupa ce m-am odihnit 10, 15 min, mi-am continuat drumul pe BG pana la Babele. Vai de mine, era plin aici. Erau oameni peste tot, pe toate stancile, faceau poze, luau masa… aducandu-mi aminte dc am tot evitat aceasta zona :). Repede, repede am inceput sa cobor pe CA pana la Pestera de unde am continuat pana la Padina.

Padina, am ajuns undeva pe la ora 18 si am constatat ca se fac schimbari. In sala mare nu mai era nimic, nu mese, nu bar, nu scaun, nu lume, nimic, nimic. In schimb pe terasa acoperita era si lume, galagie…. Am stat putin acolo si am realizat ca nici proprietarii si nici oamenii care lucrau inainte nu mai sunt aceeasi. Am intrebat in jur si am reusit sa fac cunostinta cu o doamna care se ocupa cu cazarea „foarte posibil sotia noului proprietar”. Din vorba in vorba am aflat ca se aduc schimbari pe sus, se renoveaza unele camere, se mai construiesc cateva dusuri, ca e posibil ca tariful de cazare sa creasca…. Tot atunci am fost surprins sa aflu ca nu mai sunt locuri de cazare :), dar doamna a reusit sa-mi gaseasca loc intr-o camera pe care trebuia sa platesc 50 de lei. Zic ca trebuia pt ca am plecat foarte dimineata si n-am reusit sa platesc camera :(. Binenteles ca la urmatoarea vizita trebuie sa-mi achit datoria. Oricum, am dormit in cealalta cladire la mansarda intr-o camera foarte curata, incalzita si cu dus pe palier.

Cam atat pt prima zi iar la concluzii pot trece singura portiune mai dificila din toata ziua care a fost la Hornul Malaiesti si schimbarile de la Padina.

Zilele urmatoare astern cateva randuri si despre ziua de duminica.

19

Hornul Malaiesti

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 33 34 35 36 37 38 39

Cascadele Vanturis.

Stiam ca cea mai buna perioada in care cascadele te pot impresiona cu adevarat este a doua jumatate a lunii mai si prima jumatate a lunii iunie, asta datorita debitului mare al apei. De 2 ani mi-am tot propus sa vad aceste cascade ale Vanturisului, cat si canionul Horoabelor. Din pacate, anul trecut din diverse motive nu am putut sa strabat aceste trasee in perioada in care mie mi-ar fi placut. Asa deci si prin urmare, anul asta mi-am facut timp cat si curaj pt a organiza o tura in care am inclus ambele obiective.

Sa organizezi o tura pe un traseu nemarcat, mai mult, un traseu care isi schimba dificultatea in functie de debitul apei, nu este lucru usor, mai ales cand nu cunosti acel traseu. In primul rand trebuie sa te interesezi foarte bine despre dificultatea traseului. Din pacate, persoanele care te pot ajuta cu informatii cat mai apropiate de realitate sunt foarte putine comparativ cu cele care reusesc mai mult sa te bage in ceata. Pe aceasta cale le multumesc celor doua persoane care chiar au reusit sa ma ajute sa duc la bun sfarsit aceasta tura. In primul rand Adrian pe care l-am cunoscut prin blog-ul http://buceginatura2000.wordpress.com/ . Acest om are multa experienta montana, si cunoaste Bucegii asa cum cei mai multi oameni cunosc aleile parcului in care se plimba saptamanal. Pe el l-am batut la cap cel mai mult (noroc ca a fost inventat mail-ul si telefon-ul 🙂 ).  Si Mihai care la randul lui are o vasta experienta montana atat in muntii nostri cat si in altii din afara granitelor tarii nostre. Pe Mihai l-am cunoscut tot datorita blogului sau http://mihaicernat.com/ , cautand informatii :). Am zis ca nu este un lucru usor pt ca pe langa faptul ca trebuie sa te interesezi foarte bine despre traseu, pe urma urmeaza si partea in care trebuie sa-ti alegi cu grija participantii cu care vrei sa mergi. La mine a fost si mai greu dorindu-mi un grup de 12 persoane, si care persoane nu pot spune ca le cunosteam pe toate bine. Pe 2, 3 ii vazusem intr-o singura tura, alti 6, 7 ii stiam din 3 ture, erau si 2 pe care nu ii cunosteam deloc dar care primisera recomandari de la alt participant. Ideea e ca din 12 doar de 2 eram foarte sigur de posibilitatile lor, pe ceilalti chiar daca in acele putine ture am incercat sa le citesc cat mai bine posibilitatile, nu pot spune ca eram chiar sigur de ce dificultati erau in stare sa depaseasca. Concluzia este ca bucuria unei astfel de ture incepe cu mult inaintea datei in care se pleaca. Cel putin eu asa gandesc, nu conteaza dificultatile de la inceput atata timp cat sunt fericit la sfarsit.
 
O zicala din popor spune, „vorba lunga saracia omului” si pe mine deja ma dor degetele :), asa ca e cazul sa trec la partea cea mai interesanta pt cei care au de gand sa strabata aceleasi meleaguri. 
 
Programul si traseul propus de mine era urmatorul :
Sambata plecam dimineata din Bucuresti pana-n Sinaia, apoi urcare in platou pe Izvorul Dorului de unde urma sa coboram la Padina.
Duminica plecam tot de dimineata de la Padina si urma ca in functie de starea si cheful participantilor sa urcam la Omu pe unul din traseele urmatoare, Horoabelor, Doamnele, Ialomitei si de la Omu sa coboram pe Cerbului in Busteni.
 
Bunnn, pai ne-am strans cu totii (cele 2 persoane pe care nu le cunosteam n-au mai venit) in gara de Nord si am plecat cu acel vestit reggio de la ora 06:23, cu care am ajuns in Sinaia pe la ora 09:00. Mai departe am facut 30 min pana la Taverna Sarbului de unde am urmat drumul Calea Codrului. Acest drum incepe imediat dupa bariera pe care nu ai cum sa nu o vezi de la Taverna Sarbului. Pe Calea Codrului am mers aproximativ 50 min pana ne-am intersectat cu drumul forestier Vanturis. Pe acest drum am facut aproximativ 15, 20 min pana la locul unde afluentul Izvorasul se varsa in Izvorul Dorului. E usor sa-ti dai seama care e unu si care e celalalt (cel cu apa mai multa e Izvorul Dorului  🙂 ). Daca in multe descrieri si recomandari trebuia sa tinem acelasi drum forestier pana-n poiana Vanturis trecand chiar peste doua poduri de piatra, noi am preferat sa mergem pe firul apei trecand pe dedesubtul acelor poduri (podurile sunt intr-o stare jalnica, nu recomand nimanui sa mearga cu masina in zona respectiva). Ce sa mai, a fost super sa mergi pe firul apei, trebuie sa sari de pe o stanca pe alta, trebuie sa cauti mereu alternative ca sa nu te uzi prea rau, pe alocuri trebuie chiar sa mergi cativa metri pe mal…. Momentan eu nu stiu timpii in care am ajuns pe diferite puncte ale traseului, asta din cauza faptului ca eram prea surescitat datorita traseului si celorlalti participanti care aveau chef de joaca :). Probabil cam dupa 1 ora (ma interesez exact si anunt mai tarziu) am ajuns in dreptul poienii Vanturis care e la o aruncatura de bat de firul apei. In poiana respectiva, la umbra unui pom unde se gaseste o masuta si o bancuta, ne-am luat o binemeritata si mica pauza de 15 min. In aceasta poiana am observat si primii nori care incepeau sa acopere cerul, parca au si picurat 2, 3 stropi chiar daca pana atunci am avut doar soare. Stropii au fost un avertisment pt ce avea sa vina mai tarziu :). Din poiana respectiva aveam de ales, ceea ce am si supus la vot. Varianta 1 era sa mergem pe firul apei si varianta 2 sa urmarim prin padure o conducta care trebuia sa ne duca pana la prima cascada. Din pacate variata a 2-a a avut mai multe voturi :). De ce zic din pacate? zic asa pt ca ne-am ratacit timp de mai bine de 1 ora. Impropriu spus ratacit, (in Bucegi cu ceva experienta montana e imposibil sa te ratacesti) mai bine zis, gresit si pierdut vremea pe un mic afluent care vine din partea dreapta a Izvorului Dorului, probabil Dracilor sau Stanei. S-a ajuns aici din mai multe motive. In primul rand pt ca a fost aleasa aceasta varianta. In al doilea rand era o carare si cineva din grup care a ales sa mearga primul nu a observat locul unde cararile se desparteau, noi ceilalti am mers ca oile :). In cel de-al treilea rand, afluentul respectiv in cea mai mare parte a anului nu are apa, acum avea si eu tot auzind cum curge in stanga noastra (de vazut nu se vedea datorita copacilor) nu m-am gandit ca drumul e posibil sa-l fi gresit. Pana la urma ne-am oprit datorita unui coleg ce detinea un minunat GPS, aici eu a trebuit sa dau o fuga inapoi pana aproape de poiana sa vad unde a fost greseala, dupa care m-am intors la grup si hai inapoi :). Una peste alta a fost genu de patanie interesanta din care poti foarte bine invata. Mai departe ne-am continuat cu multe peripetii urcarea pe Izvorul Dorului. Dc multe peripetii ? Pfoa, pai sunt atat de multe de zis din cate s-au intamplat in cele cateva ore incat nu vreau sa le scriu, mai bine descoperiti singuri. Eu am sa scriu doar cateva cuvinte. Apa multa, stanci multe, cateva saritori de aproximativ 3 metri si cel mai important, o ploaie de jumatate de ora care a avut grija sa vina chiar in cel mai dificil punct din traseu, la cascada mare pe langa care am urcat pe partea stanga cum privesti la ea. Ce sa mai, a fost o experienta de genu in care nu simti cum trec orele. Ajungi sus, te opresti sa te odihnesti si te intrebi, asa repede au trecut orele? 🙂  Nu spun cum e senzatia in care esti nevoit sa cauti mereu variante pt a continua drumul, eu am avut noroc cu 2 colegi pe care m-am putut baza si care mi-au fost de un real folos. Fiecare cautam varianta cea mai buna, dupa care, ceilalti veneau si ei. In cateva cazuri a trebuit sa-i ajutam pe majoritatea sa treaca peste saritorile mai dificile. Binenteles ca unii dintre ei s-au mai julit putin :), altii s-au ales cu bataturi dar toti am ajuns fericiti la destinatie. Cel putin eu asa sper.
Pana la urma, dupa ce-am trecut de marea cascada, am ajuns intr-un punct de unde nu eram siguri daca sa facem dreapta sau stanga. Aici a fost momentul in care a trebuit sa-l sun pe acel Adrian care a avut grija sa ma indrume. Noi am facut stanga si am iesit la stana Vanturis pe malul stang al Izvorului Dorului si a zonei La Lacuri. Probabil si intr-o buna zi am sa incerc sa vad daca e asa, din punctul respectiv daca faceam dreapta ieseam pe malul drept al aceleiasi zone, sau poate daca la cascada mare urcam prin partea dreapta in loc de partea stanga.
Un lucru este clar. PE UN ASTFEL DE TRASEU NU POTI MERGE CU ORICINE. Ai nevoie de experienta si colegi de tura carora sa le cunosti posibilitatile. Ai nevoie de calm, spirit de observatie si tarie de caracter pt ai trage dupa tine pe cei care nu s-ar incumeta pe astfel de trasee daca n-ar avea incredere in omul care sa ocupat cu organizarea.
Despre sambata nu mai sunt de zis prea multe. De la stana Vanturis ne-am continuat asa cum era planificat drumul pana la Padina unde am ajuns dupa 11 ore de la plecarea din gara Sinaia.
PADINA   Eu personal am cuvinte numai de lauda la adresa acestei cabane. Preturi foarte bune atat la mancare, bautura cat si la cazare. Conditiile pt o cabana sunt mai mult decat satisfacatoare. Sa fim seriosi, in cate cabane din Romania poti face dus cu apa calda intr-o baie curata si noua la 25 de ron cazarea?
Pana la urma, la ora 22 eram cu totii in pat :), da stiu, cam devreme dar dupa o astfel de zi in care toti am depus un efort considerabil, nu poti judeca pe nimeni. 
Despre sambata mai pot spune ca inainte de culcare deja se stia ca duminica nu mai facem nimic din ce era planificat.
Si a urmat duminica. O zi despre care nu sunt foarte multe de spus.
Unul din cei doi baieti care au avut grija sa ma ajute pe Izvorul Dorului si cu care urmeaza sa particip la 7500Bucegi s-a trezit la 06:00 pt ca avea de gand sa ajunga cat mai repede in Bucuresti. Plus de asta omul a vrut sa profite si sa faca un mic antrenament. Am aflat mai tarziu ca-n 4 ore si cateva minute era in Busteni. 
Eu m-am trezit la 06:15 si am facut o mica alergare pana la Ponorul Horoabei. Mi-am zis ca daca tot nu mai mergem pe Horoabelor macar sa dau eu o fuga sa vad cam despre ce e vorba. Intr-o ora eram inapoi si pe scara cabanei statea celalalt coleg care a avut grija sa ma ajute in ziua precedenta si care la randul lui urmeaza sa participe la 7500Bucegi. Cum ceasul era abia 07:20 i-am propus respectivului sa mai dam inca o fuga, de data asta impreuna, pana la Ponorul Horoabei. Zis si facut, am urcat sus de mi-am luat aparatul foto ca de, prima data nu m-am gandit la asta, si hai la fuga 🙂 . Normal, am luat aparatul foto pt ca aveam motive intemeiate. Prefer sa nu le spun eu ci sa fie descoperite de voi insiva :). 
Bunn, dupa inca o ora eram inapoi la cabana, adica pe la 08:30 cand ceilalti abia coborasera pt micul dejun :). Una peste alta, pe la ora 10:00 am plecat de la cabana pe traseul Padina-Pestera-Piatra Arsa-Poiana Stanei Regale. Pe la ora 15:30 comandam pizza intr-un restaurant care se afla in centrul orasului chiar langa sensul giratoriu. E a doua oara cand mananc pizza aici si e foarte buna, in plus ai o bere gratis la fiecare pizza 🙂 si cum nu toata lumea a baut bere, au avut grija ceilalti sa goleasca paharele :).
 
Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze din frumoasa noastra escapada. 
1 2 3 4 5 7 9 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 33 35 38 39 41 42 43 44 45
 
 
 

Sinaia-Bolboci-Sinaia

Weekend-ul trecut am avut placerea sa-l petrec la cabana Bolboci din muntii Bucegi cu acelasi grup cu care am fost acum o luna la Malaiesti. Toti, oameni de caracter, bine dispusi si cu pofta de drumetii.

Cu totii ne-am intalnit in aceeasi Gara de Nord, pentru trenul regio de la ora 06:23 min, ne-am urcat, asezat confortabil mai mult sau mai putin :), unii au dormit „mai ales fetele”, altii au palavragit si uite asa au trecut imediat cele 2 ore si nu mai tin minte cate min. si ne-am trezit in Sinaia.

Acum urmeaza partea cea mai interesanta sau importanta, traseul urmat de noi pt a ajunge la Bolboci. Traseul pregatit de organizator era, banda rosie (BR) pana la cabana Valea Dorului dupa care, cruce galbena (CG) pana la lacul Bolboci. In tren am mai schimbat pareri, opinii si am hotarat ca la fata locului, in functie de conditiile atmosferice, sa schimbam putin traseul. Zis si facut, conditiile atmosferice au fost aproape perfecte, putina ceata dar in rest nimic care sa ne deranjeze, asa ca am urcat pe (BR) pana pe la cota 1750 de unde am facut stanga pe punct rosu (PR), iesind din acel drum neplacut. Acest (PR) nu apare pe toate hartile de pe net, de fapt pe marea lor majoritate, dar el chiar exista si e un traseu mult mai frumos comparativ cu (BR). Traseul respectiv e o curba de nivel pe sub Vf cu Dor si Coltii lui Barbes care dupa ce ajunge in zona La Lacuri, dupa inca 30 de min te scoate in (CG) pe care trebuie sa cobori la Bolboci. Nu am regretat nici o clipa alegerea acestui traseu.  Ca si timpi, noi care am avut parte pe alocuri de un strat de 30 cm zapada, am facut pana la Bolboci 8 ore, presupun ca vara mai mult de 6 ore sunt suficiente oricui pt a ajunge la destinatie.

Despre Bolboci pot spune ca mai toata lumea a fost multumita, preturi bune, mancare buna, caldura, curatenie, apa calda, tv, ce sa mai, avand in vedere ca te afli in inima muntilor, conditiile sunt prea bune.

Cam atat am avut de spus despre ziua de sambata.

Despre duminica am de zis si mai putine pt ca au fost cativa din trupa, putin obositi si fara chef de o urcare buna. Asa deci si prin urmare, a fost ales ca traseu de intoarcere in Sinaia, un drum care leaga Bolboci de Zanoaga iar de aici urca pana la cabana Dichiu de unde coboara pana in Sinaia.

Acum si cateva poze din aceasta tura frumoasa.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Busteni-Malaiesti si retur.

Ca de obicei, ne-am strans un grup de peste 20 de persoane care ne-am dat intalnire in personalul 3001 de la ora 6;30. Da stiu, multe persoane ar spune, ce mama naibii mergem cu personalul care face 3 ore :). Nu exista transport mai frumos in comparatie cu acest tren atunci cand ai persoane de calitate cu care sa-l faci sa treaca, te trezesti la destinatie fara sa-ti dai seama ca asa repede au trecut 3 ore. Una peste alta, in Busteni ne intalnim cu alte 4, 5 persoane dupa care purcedem la drum. Datorita faptului ca era luna ianuarie a fost propus urmatorul traseu, Busteni-Gura Diham-Saua Baiului-Diham-La Glajerie-Cabana Malaiesti, inoptat la cabana iar pt a doua zi, retur pe acelasi traseu. Asa cum se intampla de cele mai multe ori, ne-am trezit 4 persoane ca in prima zi vrem sa facem alt traseu. Dupa ce ne-am sfatuit in tren ce si cum, intr-un final ne-am hotarat ca in functie de conditiile de pe traseu sa urcam pe Valea Cerbului dupa care sa coboram la Malaiesti sau sa ajungem la cabana pe Take Ionescu. Zis si facut, am mers cu ceilalti pana la Diham dupa care noi cei 4, datorita ghetii am preferat Take Ionescu. Traseul respectiv este interzis iarna, faza e ca este interzis datorita sanselor foarte mari de a avea parte de avalanse, ceea ce este imposibil cand nu prea e zapada. Asa ca, traseul respectiv este foarte frumos si dupa parerea mea, mai usor comparativ cu La Glajerie unde mergi doar prin padure, pardon, urci si cobori prin padure „mai mult urci” 🙂 care ce e drept, atunci cand zapada depaseste cativa cm buni e de preferat in locul lui Take Ionescu.

Dupa aproximativ 7 ore, noi cei care am ales variata mai usoara si mai frumoasa am ajuns la cabana Malaiesti. Dupa ce ne-am acomodat cu locul, mancat o fasole, baut un vin fiert, pt ca inca era cam devreme, ne-am strans 5 persoane si am urcat din spatele cabanei pe banda galbena, pana sus la cruce, unde am prins apusul. Apropo, noi am aflat mai tarziu, tot de aici de la cabana se poate ajunge la lacul Tiganesti in aproximatv 1 ora de urcat lejer. Dupa ce ne-am delectat ochii cu apusul ne-am pus pe coborat, coborat mai mult pe fund de inghetat ce era 🙂 oricum, e fain sa cobori pe fund cu frontala in frunte :). Ce sa mai, ne-am intors la cabana unde au preturi de bun simt, 5 ron un vin fiert, 7 ron ciorba de …, 2 ron un ceai, 30 ron cazarea, restu nu-mi mai amintesc ca m-am ametit :). Alte cateva detalii despre cabana, toaletele sunt afara si sunt stil turcesc, dar nu trebuie sa se sperie nimeni pt ca e foarte bine sa mai iesi putin la aer din cand in cand :). Apa, asta e o mica problema, la cabana se gaseste apa de baut la 0,5 litri 5 ron, asa ca eu recomand ca toata lumea sa vina pregatita de pe traseu cu apa care se gaseste la La Glajerie, Diham….Nu stiu ce mai pot spune, a da, caldura, in cabana e foarte bine pana pe la ora 22, din cate am observat, dupa aceasta ora caldura este oprita asa ca recomand ca atunci cand temperatura pe timp de noapte scade sub -10 grade, sa aveti la voi un sac de dormit.

Vai de mine, mult a mai trecut de cand nu am mai scris atat de mult 🙂

A doua zi ne-am intors tot grupul pe traseul planificat, care e mai usor la intoarcere pt ca ai mai putin de urcat, un traseu care dupa cum am mai spus, e foarte util cand ai parte de multa zapada.

Ca mi-am mai amintit ceva important, ceaiul de la cabana Diham are un gust si miros de esenta de rom cum n-am mai vazut, adica pt mine a fost oribil :), in schimb, mancarea este foarte buna.

Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze facute in ambele zile.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Jepii Mari cu putina zapada.

Pentru ca in prima zi de Craciun am exagerat putin cu mancarea, in cea dea doua mi-am propus sa dau o fuga la munte. Zis si facut, initial am incercat sa organizez o tura crezand ca mai sunt si altii care au pofta de putin aer dar in ziua plecarii am constatat ca am fost singurul cu pofta :). Am mai fost singur in cateva randuri asa ca nu mi-am pierdut curajul de a ma plimba de nebun pe tot felul de trasee. De data aceasta am preferat sa aleg un traseu marcat si cu o dificultate usoara care pe parcurs s-a dovedit putin mai greu :). Mai exact, am ales sa urc din Busteni pe Jepii Mari pana la Piatra Arsa dupa care sa cobor in Sinaia prin Poiana Stanei. Traseul respectiv, pe timp de vara e chiar usor si foarte frumos, acum a fost ceva mai greu pt ca am avut parte de zapada inghetata pe mare parte din traseu care mi-a cam dat de furca, mai ales la coborarea spre Sinaia. Am fost surprins sa nu intalnesc pe nimeni, acest lucru se intampla destul de rar pe traseele marcate si chiar daca asta e un traseu interzis iarna din cauza multor zone cu risc de avalansa, acum fiind un strat mic de zapada eu ma asteptam sa intalnesc si alti oameni. Pentru cine e interesat de timpi, am plecat din Busteni la 9:30, am ajuns la Piatra Arsa la 13 si putin unde am si stat cam 30 de min dupa care am ajuns in Sinaia la 15:45, asta in conditiile in care aderenta a fost foarte proasta.

Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze pe care le-am facut pe traseu.

SINAIA

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

In poza urmatoare prezint cat de repede se poate schimba vremea la munte. Toata urcarea a fost pe soare, cum am ajuns sus in platou am constatat cu surprindere ca vine furtuna 🙂

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Padina-Moeciu de Sus

Dupa ziua de sambata, asa cum e normal, a urmat noaptea si ziua de duminica 🙂 Noaptea a fost asa cum doar intr-o camera de 12 paturi dintr-o  cabana de la munte poate sa fie,”camere calduroase si surprinzator de curat”, ziua de duminica a inceput cu un mic dejun, cafea…”recomand sa veniti cu paine la voi” ,  dupa care a trebuit sa ne intoarcem la masinile noastre care au ramas in Moeciu de Sus.  Traseul stabilit de la plecarea din Bucuresti era, cruce rosie, Padina-Saua Strunga-Valea Grohotisului-Valea Bangaleasa-Moeciu, dar dimineata o parte dintre noi, am vrut sa urcam pana in Saua Strunga prin Valea Horoabei, din pacate intr-un final am ales sa urcam pe acelasi traseu cu restul grupului „din pacate pentru ca cel putin mie, acel traseu mi se pare foarte plictisitor pana in Saua Strunga”. Mai mult sau mai putin plictisitor dar dupa nici 2 ore noi am ajuns in Saua Strunga, aici ne-am dat seama de ceva, riscam sa ajungem prea devreme la masini :), dupa cateva discutii, propuneri… s-a ales variata pe creasta pana in Saua Batrana, dupa care coborarea in Moeciu pe acelasi traseu pe unde au urcat majoritate in ziua precedenta. Eu consider si recomand cu placere sa nu mergeti chiar pe traseu, noi cel putin asa ne-am hotarat si am mers paralel cu traseul dar mai pe creasta, printre stanci, si a meritat,  privelistea care ti se infatiseaza aproape continuu e absolut superba ” pardon,am uitat sa specific, recomand doar pe timp frumos, in nici un caz iarna si mai ales pe zapada”. Pe Coltii Tapului s-a luat pauza pentru masa si poza de grup dupa care mai departe. Aici intre Coltii Tapului si Saua Tapului am ales sa nu mai merg cu restul grupului pana in Saua Batrana ci sa cobor pe undeva direct in dunga rosie care duce tot in Poiana Gutana unde urmau sa ajunga si colegii mei. Si da, chiar am gasit o varianta de coborare foarte frumoasa, printre bolovani si jnepenis, nu stiu sa spun unde e exact, daca am observat eu bine a fost imediat dupa ce am coborat de pe cel mai mare Colt al Tapului, din acel punct, putin in dreapta se observa o poiana cu o stana. Dupa ce am reusit sa cobor, exact cum am spus, am mers pe dunga rosie pana in Poiana Gutanu unde i-am asteptat pe restul.

Pozele spun o mica parte din frumusetea locului.

Sper sa va placa si sa le deschida la cat mai multi pofta de a se plimba.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Un weekend in Bucegii Vestici.

Imagine

Mda, weekend-ul trecut l-am petrecut cu un grup de prieteni intr-o tura organizata in partea vestica a muntilor Bucegi. Parte care pt mine personal, e mult mai frumoasa comparativ cu partea Estica. Am fost un grup de peste 20 de persoane, majoritatea veniti cu 3 masini din Bucuresti si 1 masina din Brasov, ne-am intalnit cu totii la bariera din Moeciu de Sus cand se intra pe traseu. Normal, ca mai intotdeauna cand e vorba de grupuri mai mari, si aici au fost mici probleme de genu, in loc de ora 9, ne-am intalnit si strans cu totii aproape de 10 🙂 . Traseul pentru toata lumea trebuia sa fie urmatorul, Moeciu de Sus-Poiana Gutanu-Vf. Batrana-Valea Doamnele-Padina, am zis pt toata lumea pt ca in poiana Gutanu ne-am despartit, mai exact, eu si inca 2 persoane care am ajuns ceva mai repede in Poiana ne-am dat seama ca daca tinem traseul ajungem la Padina mult prea devreme asa ca ne-am gandit sa facem o mica schimbare 🙂 Din Poiana Gutanu am tinut stanga pe triunghi albastru pana ne-am intersectat cu Valea Gaura, aici am inceput sa urcam pe firul vaii pana in platou. Ce vreau sa specific, este ca aceasta zona e absolut superba, in aceasta zona exista cascada Moara Dracului „dupa parerea mea, una dintre cele mai frumoase din Bucegi” , „Valea Gaura, o vale salbatica si destul de usor de strabatut” , „cheile nu stiu :), chiar nu stiu ce chei sunt acelea dar le ve-ti intalni chiar de unde pleaca cascada si presupun ca se numesc tot Moara Dracului”. Tot din aceasta zona, daca vremea permite. privelistea e incredibil de frumoasa, vezi tot versantul dintre Vf. Gutanu si Strungile Mari, iar undeva acolo in departare, Piatra Craiului, mai departe, Fagarasul si tot asa :). Mai departe, noi cei trei ne-am continuat drumul pana pe Vf Omu, aici ne-am desfatat cu mancarica si un ceai fierbinte dupa care am coborat la Padina, pe aceasta portiune ne-am lovit si de cascada Obarsia Ialomitei, care abia astept sa vina primavara ca sa-i mai fac o vizita pt ca acea perioada ea, ca de altfel toate cascadele,  va fi in toata splendoarea si maretia ei. Tot acest traseu, noi l-am facut in 7 ore, au fost 4,5 pauze de 3, 5 min si 1 pauza de 15 min la Omu, intr-un ritm mai putin alert si vreme buna, traseul poate fi facut lejer in 9, 10 ore.  Am uitat sa specific ceva foarte important si care mi-as dori sa se intample mereu. La Omu era doar cabanierul 🙂 chiar daca vremea a fost superba nu era picior de turist, si asta pentru ca nu a functionat telecabina. Si ziua sa incheiat la Padina cu un vin fiert, ciorbita…, dupa care in sunet de chitara. Traseul de intoarcere in Moeciu am sa-l povestesc intr-un articol viitor.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Creasta Balaurului

Dupa urcarea pe Valea Morarului a urmat Creasta Balaurului si cum era de asteptat, coborarea printr-o vegetatie foarte deasa dar care a avut si ea un farmec aparte mai ales ca din aceasta cauza in cateva randuri s-a pierdut poteca 🙂

Am uitat sa precizez ceva foarte important. De pe creasta, in orice directie te-ai uita, peisajele te lasa fara grai. Absolut superb.

Important de stiut. Creasta Balaurului e un traseu nemarcat, usor pt cei obisnuiti ai muntelui, dificil pt cei mai putin obisnuiti pt ca are cateva portiuni expuse unde daca ai rau de inaltime, cu siguranta o sa-ti tremure genunchii 🙂

Carari usoare tuturor!

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Valea Morarului.

Acum doua saptamani am incurcat Valea Adanca cu Valea Morarului si chiar daca am ramas placut impresionat de V. Adanca pe partea cealalta, dupa ce mi-au povestit colegii care au urcat pe Morarului, mi-am dorit ca intr-un timp cat mai scurt sa urc si pe Morarului. Ca un facut, la nici o saptamana dupa intamplare, gasesc o tura pe carpati.org, Diham-V.Morarului-Creasta Balaurului-Busteni. Pai se putea ? 🙂 fara sa stau pe ganduri, ma inscriu, organizatorul ma accepta, ne intalnim la 6 dim. in Bucuresti, umplem o masina de 5 locuri si peste 2 ore suntem in fata garii Busteni. Aici ne mai intalnim cu un baiat si uite asa ne-am facut un grup de 6 persoane. Din Busteni ne urcam in 2 taxi-uri care pana la cabana Gura Diham ne costa 20 ron de fiecare masina „din cate am inteles cam asta e tariful cu oricare ai merge, 19, 20 ron”. Ajungem noi la cabana si purcedem la drum. Pt cei care nu stiu, intrarea in traseu e o poarta si imediat dupa ea, traversarea unui paraias. Dupa aproximativ 45 de min de mers pe carare, am ajuns la cantonul de vanatoare Coltii Morarului, loc de unde poti sa-ti umpli sticlele cu apa proaspata. Aici ne-am odihnim 5 min. dupa care, hai mai departe. Dupa alte 30 de min. am ajuns in traseul cu triunghi rosu care face legatura intre Caminul Alpin si Pichetul Rosu, aici am facut dreapta si in 15 min. am ajuns in dreptul intrarii in V. Morarului, asta dupa ce in prealabil am trecut prin dreptul vaii Bujorului. Portiunea de inceput a vaii este plina de vegetatie, „daca nu ma insel se numeste Poiana cu Urzici”, dar asta dureaza doar 10, 15 min dupa care incepe distractia. Valea Morarului poate fi parcursa pe o carare normala care mai mult ca sigur te face sa scoti limba de oboseala sau pe firul vaii, unde ai nevoie doar de putin antrenament „putin mai mult si fara rau de inaltime”:). Noi am ales varianta, firul vaii, care chiar de la inceput a avut grija sa ne atentioneze prin prima saritoare destul de serioasa daca e sa fi un incepator. Ce mai tura, vura atat?:) pe firul vaii e superb, peretii de stanca, linistea…nu e nici greu dar nici usor si am castigat altitudine cat ai zice peste. In aproximativ 3 ore eram in caldarea superioara. Aici privelistea te lasa fara grai, se vede valea in toata splendoarea iei, ceva mai sus statia Omu, intr-o parte Balaurul care urmeaza sa fie calarit de catre noi… Tot aici ne-am hotarat sa ne si odihnim 30 min pt ca urma inca panta care in anumite conditii cam scoate sufletul din om :).

Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze care sper sa le deschida si altora pofta de a iesi la munte iar in una din zilele viitoare, parcurgerea crestei Balaurului.

Imagine

ImagineImagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Valea Cerbului

Pai dupa ce urci un munte nu trebuie sa-l si cobori? Nu stiu daca asta e normal 🙂 dar noi tocmai asa am facut, am coborat de la Vf. Omu prin Valea Cerbului. Mai exact, dupa ce am urcat Valea Adanca, am facut dreapta pe brana pana m-am intalnit cu colegii care au urcat Valea Morarului, dupa care, am urcat cu totii la cabana Vf Omu unde ne-am odihnit cam 30 min. cu un ceai fierbinte pt ca nu erau mai mult de 5 grade. Dupa aceste aproximativ 30 de minute a urmat coborarea. Chiar din fata cabanei a inceput aceasta coborare si am facut 3 ore si 30 min pana in Busteni. Valea e absolut superba, oricine o poate cobora  pe timp de vara pt ca nu are portiuni dificile, totusi recomand incaltaminte cu aderenta buna si 2 litri de apa in rucsac.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Plimbare pe Valea Adanca.

Duminica trecuta am plecat cu un grup sa urcam la Vf. Omu prin Valea Morarului. Ne-am intalnit in Busteni langa caminul alpin la ora 10 si am purces la drum. Traseul a fost,  triunghi rosu pana in Poiana Morarului dupa care am facut stanga pe nemarcat intrand in vale. Incepand de aici a inceput adevarata aventura pt mine. Pentru ca am avut un avans de cateva minute fata de ceilalti din tura am facut greseala sa incurc Valea Morarului cu Valea Adanca pt ca ambele pleaca cam din aceeasi poiana, inclusiv Rapa Zapezii. Mai departe am placerea de a prezenta cateva poze cu acesta minunata vale dar care pe cat e de frumoasa pe atat e de dificila. Mai exact am avut 3 portiuni in care nu exagerez daca spun ca mi-au tremurat genunchii si bratele de efort. Personal recomand ca cei care se aventureaza in aceasta vale sa-si ia cateva masuri de siguranta, gen, casca, coarda…pt ca sunt doua saritori care chiar si celor cu experienta le poate pune probleme serioase.

ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Era sa uit, tot in aceasta vale am intalnit un strat de zapada de anul trecut ceea ce mi sa parut incredibil.

Inceput de toamna pe Valea Galbenelelor.

Undeva pe la jumatatea lunii septembrie 2012,se facea ca eu sa ma aflu in acest Bucuresti care in acea perioada era foarte canicular.

Ce poate sa faca unu ca mine in astfel de zile?

Pai se trezeste duminica dimineata da fuga la gara,urca in tren,coboara in Busteni. Normal,toate astea dupa o mica documentare pe net dar sa fiu sincer am stiut pe unde vreau sa o iau doar dupa ce am ajuns la fata locului.

O saptamana inainte,cand am fost cu un grup pe Valea Alba am observat ca la acea bifucatie unde noi am facut stanga,mai era o carare care tinea inainte si nu stiu cum acea carare mi-a ramas intiparita in memorie,asa ca de aceasta data pe acolo am hotarat sa o iau.

Eh,se spune ca nu e recomandabil sa mergi singur pe munte,asa ca la nici 15 min de cand am trecut de acea bifurcatie am intalnit alte 4 persoane care m-au invitat sa parcurg valea galbinele cu ele.

Ma opresc aici cu povestirea pt ca nu mai tin minte detaliile,mai exact nu stiu pe unde am urcat.

Stiu ca de la refugiul Costila,am urcat pe partea stanga,la un moment dat am avut o portiune de cativa metri mai dificili,pe langa un perete iar mai departe am ajuns la,daca tin bine minte „strunga galbenele”,dupa ce am trecut de asta,am coborat cativa metri pe valea malinului „nu mai stiu sigur”,dupa care am inceput sa urcam iar,parca pe costila,iar la un moment dat am facut stanga,am impresia pe brana costilei,oricum de aici am intrsectat alte cateva vai,alba… pana am ajuns la Crucea Eroilor Neamului. De aici,pt ca era destul de tarziu am ales variata cu fuga pana la telecabina si coborarea cu ea.

Una peste alta,tura a fost,super din toate punctele de vedere. Recomand aceasta vale oricui are chef de ceva nou,salbatic in care trebuie sa depuna putin mai mult efort dar care cu siguranta nu va fi dezamagit.

Scuze ca detaliile despre acest traseu sunt vagi. Chiar nu mai tin minte exact si nici nu sunt familiarizat foarte bine cu zona.

Mai departe cateva poze de pe traseu.

Vizionare placuta!

ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

Vara pe Valea Alba.

Tura organizata pe carpati.org.

Participanti nu mai putin de 29 de persoane,venite din mai multe colturi ale tarii.

Cu totii ne-am intalnit in Busteni la Caminul Alpin.

Dupa ce ne-am strans cu totii,am plecat la drum. Intrarea pe Valea Alba se face de la Caminul Alpin cu plecare pe triunghi rosu.Dupa aproximativ 30 min de mers prin padure,facem stanga,iesind de pe traseu,tot mergand pe aceasta carare la un moment dat se face o bifurcatie la care noi am tinut stanga pana am ajuns la un loc numit „la verdeata”. Aici peisajul e absolut superb,intr-o parte,Busteni,in cealalta,Valea Alba.

Mai departe,pozele spun tot.

ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

La cabana Caraiman,din pacate grupul sa despartit,o parte am coborat pe „jepii mini”,altii pe „jepii mari” si restu,nu stiu pe unde.

Ca idee pt cine intereseaza,tot acest traseu a durat,aproximativ 10 ore.

Atentie! Valea Alba e un traseu nemarcat,nu e dificil,orice persoana poate sa-l faca atata timp cat are ceva conditie fizica. La noi,in tot acest grup a fost chiar si o doamna de 67 de ani,iar pe traseu am intalnit chiar si un tata cu un baiat de aproximativ 12 ani,ce e drept, si unu si altu au tot mers pe la munte.

Moeciu de Sus-Saua Strunga-Padina-Bolboci-Miorita-Sinaia.

Am povestit cum am petrecut 1 decembrie,de la Zarnesti la Moeciu de Sus.

Aici e continuarea zilei de 2 decembrie.

Dupa ce m-am cazat la una din pensiuni,am mancat si m-am bagat la odihna pt ziua ce urma sa vina. Dimineata suna ceasul la ora 6 si 30 min,ma trezesc,spal,fac bagajul si ies pe usa.O iau usor la pas spre iesirea din Moeciu,din pacate,nemancat pt ca la pensiune nu se trezise nimeni,dupa aproximativ 30 de min,ajung chiar la bariera unde se intra pe traseu si vad pe partea dreapta un hotel cu restaurant,unde stomacul imi dicteaza ca vrea ceva. Intru,iau un mic dejun copios pt ca era bufet suedez,care ma costat 25 ron,iau si ceva la pachet pt ca eram primul client si probabil ca ma placut seful de sala,dupa care,purced la drum.

Asta se intampla la ora 8,mai departe pozele spun totul.

Timp de 10 ore nu am intalnit decat 2 persoane pe tot traseul,in schimb am avut parte,de soare,de ploaie,de ceata,de putina ninsoare,peisaje superbe si o draga oboseala in picioare mai ales cand a trebuit sa urc de la Bolboci la Miorita.

In Moeciu.

Imagine

La 30 min de la intrarea in traseu.

Imagine

Pe valea spre Saua Strunga.

Imagine

Piatra Craiului vazut din apropiere de Saua Strunga.

Imagine

Strungile Mici si prima schimbare de vreme.

Imagine

Refugiul Saua Strunga.

Imagine

Coborare spre Padina.

Imagine

Peisaj vazut de la Padina.

Imagine

Aici recunosc ca nu stiu ce rau e. Tot la Padina.

Imagine

Au incercat sa amenajeze ceva,nu am reusit sa-mi dau seama ce:)

Imagine

La lacul Bolboci.

Imagine

Lacul Bolboci.

Imagine

Lacul Bolboci.

Imagine

Aproape de Miorita.

Imagine

Sinaia acoperit de vata de zahar:)

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

La un pas de a intra in ceata.

Imagine

Chiar de la cota 1400 am intrat intr-o ceata de mama,mama!

Imagine

Si uite asa sa terminat tura mea.

Ajung in gara,pana vine trenul ma imprietenesc cu alti plimbareti,povestim,bla,bla,bla,timpul a trecut imediat,urcat in tren,povestit in continuare si hop in Bucuresti.

Nu recomand nimanui sa mearga singur pe carari de munte,indiferent ca sunt trasee marcate sau nemarcate.

Recomand documentarea prealabila a traseului,vremii,nr telefon salvamont si asa mai departe.

Foarte important,apa nu strica niciodata,1,2 litri,in functie de traseul ales.