Valea Horoabelor

Dupa cum am scris in ultimul post, urmeaza sa spun cateva cuvinte despre ziua de duminica.

Cu toate ca sambata seara am urmarit meciul la cabana, trecand la culcare destul de tarziu, duminica am reusit sa ma trezesc la 06:00 pt a pleca pe traseu. Dupa ce m-am trezit, m-am echipat imediat ca asa sunt eu, am coborat jos in hol unde am imbucat o banana si la nici 06:30 eram pe usa afara. Daca in ziua precedenta mi-am tot schimbat planurile referitoare la ruta, de data asta stiam foarte exact ce aveam de gand sa fac, doar de coborat in Busteni nu eram foarte sigur pe unde :). Astfel la acea ora matinala, cand toata lumea dormea, eu mi-am indreptat pasii spre Horoabelor. De la cabana, in nici 10 min, pt ca era foarte racoare, eram deja la liziera padurii unde am dat peste indicatorul care ma anunta „accesul interzis fara asistenta salvamont”. De aici am urmarit firul apei prin padure pana am ajuns intr-o mica poienita, unde in partea mea dreapta se vedea o pensiune pe langa care se trece atunci cand mergi spre Pestera. Din respectiva poienita am trecut pe partea stanga a raului. De aici a inceput si adevarata salbaticie. Printr-o vegetatie deasa, pomi cazuti in toate directiile…, cu raul in partea mea dreapta, pe cursul caruia sunt cateva mici cascade, dupa aproximativ 20 de min am ajuns la prima zona mai dificila unde de altfel se vede si cascada cea mare. Aici am spus dificil pt ca este un traverseu pe partea stanga a vaii asigurat cu lanturi dar care totusi necesita atentie sporita si sa nu ai rau de inaltime. Dupa acest traverseu, destul de repede am trecut de cele doua arcade sapate in stanca. Dupa cea de-a doua arcada a trebuit sa trec peste Izbucul Horoabei care in primavara si dupa ploi inunda poteca cu apele lui inspumate, dar acum a fost foarte bine. Mai departe, destul de repede am ajuns la bucata de lemn pe care scrie Ponorul Horoabei, iar din acest punct am facut stanga intrand in canionul Horoabei. Am aflat mai tarziu ca acesta portiune se numeste si Valcelul Parhanilor. Acum nu mai tin minte chiar toate detaliile, dar stiu ca am avut de catarat cel putin doua stanci alunecoase, urcat un prag spalat si care nu prea oferea prize, urcat doua scari, una de metal mai lunga si una de lemn mai scurta iar spre final, undeva la iesirea din canion mai este un pasaj care se poate urca prin partea lui dreapta. Am trecut si de acest pasaj continuand pe firul vaii care acum era mult mai larg. In aceasta portiune este si un fir de apa marginit de jnepenis care atunci cand debitul e mare, sigur te cam uda la picioare pt ca nu ai pe unde sa-l eviti, dar acum abia avea putina apa. Mi-am continuat drumul si la un moment dat dupa ce am trecut de o stanca in forma de turn care era undeva pe partea dreapta si sus, printre jnepenis am iesit de pe fir urcand o colina. Dupa ce am urcat pana sus, am observat pe partea cealalta si renumita stana, iar mai sus stalpii care indicau traseul marcat intre Saua Strunga si Saua Batrana. Asta am si facut :), am urcat pana in traseul marcat si mi-am continuat drumul meu spre Omu. De pe vf-ul Batrana, mai exact la ultima urcare spre acest vf., am observat ca valea Horoabelor are mult mai multe iesiri, eu am iesit mult mai in spate, cand am ales sa merg inainte in loc sa fac dreapta pe firul ei si daca era sa continui puteam iesii chiar la capatul ei care era aici la aceasta urcare pe vf. Batrana. Ramane pe alta data :). Mai departe mi-am continuat drumul pe clasicul traseu marcat care duce la Omu, dar aproape de Omu eu iar am preferat sa merg pe curba de nivel undeva mai jos de cabana evitand astfel zona. Pe aici m-am intersectat si cu traseul marcat care duce la Costila, pe care l-am tinut pana in dreptul vaii Albe.

Aici alta poveste, alta mancare de peste :).

Cum eu am facut Valea Alba doar de doua ori, ambele pe urcare si nici alea pana la capat ci doar pana in Brana Vaii Albe pe care am mers pana-n saua Caraimanului, nu stiam unde se termina ea in platou. Cu harta in mana si banuind pe unde vine, am ajuns chiar in dreptul ei. Aici am intalnit si un om care mi-a confirmat ca este Valea Alba, pe care tocmai o urcase. Dupa ce am mai schimbat timp de 10, 15 min. impresii, pareri…cu omul respectiv, mi-am inceput coborarea pe acest traseu ,pe care probabil toti marii alpinisti l-au facut la inceput. Avand in vedere ca eu la coborare am o viteza destul de mare, detaliile nu prea le tin minte :). Cu toate astea, pot spune cu siguranta ca este mult mai greu sa cobori decat sa o urci. Astfel, tot sarind de pe o stanca pe alta, uneori pe burta sau pe fund pt ca nu tineam minte pe unde exact e mai bine sa ocolesti anumite zone, m-am trezit ca in nici o ora eram in poiana La Verdeata. Aceasta poiana, ooo si inca ce poiana, ce privelisti, ce mimunatie, mai ales ca era toamna si soare. Mi-am imbatat privirile, cateva minute cu, Albisoarele si Creasta Picaturii pe dreapta, Fisura Albastra pe stanga putin in spate si tare sus,  valea pe care tocmai am reusit sa o cobor si in zare cu Muntii Neamtu si plaiurile Munticelului. Am stat aici cateva minute, dupa care mi-am continuat coborarea prin padure pe cararea din partea stanga a vaii care ajunge in traseul marcat cu triunghi rosu (TR) ce face legatura intre Busteni si Malaiesti. Tot aici in padure, culcat pe spate, mi-am petrecut unele dintre cele mai relaxante minute din acest an. Nu pot descrie in cuvinte ce simteam in acele clipe privind printre ramurile copacilor incarcati de culorile toamnei si ascultand fosnetul padurii.

De stiut.

Valea Horoabelor are dificultatea 1A, se poate face fara ham, coarda…, atata timp cat persoanele care au de cand sa o strabata, detin o minima experienta in ceea ce priveste vai nemarcate. Spun asta pt ca prezinta cateva portiuni de putina catarare, portiuni de privit in gol :)…. Ma refer aici in anotimpul secetos. Primavara datele problemei se schimba total, eu unu nu stiu dar banuiesc cum se prezinta treaba :). In aceeasi ordine de idei, nu-i doresc nimanui sa fie surprins de ploi in zona respectiva.

Valea Alba pe coborat. Aici nu stiu ce sa zic. Eu am fost foarte incantat sa o cobor si sunt convins ca mai ales persoanele care sunt la inceput cand e vorba de o vale nemarcata, nu prea o sa-i aprecieze dificultatea pe coborare. Oricum, e bine de stiut ca este mai greu de coborat decat de urcat.

Cam asta a fost tot.

A, si promit ca data viitoare sa-mi iau la mine un pix si hartie pt a nota mai detaliat traseul pe care umblu. Asta asa ca sa nu mai fiu prea ambiguu.