Malaiesti, o cabana pe sufletul multora.

Cele ce urmeaza s-au intamplat in weekend-ul 8,9-11-2014. Un prieten (Dragos) a avut grija sa-mi zica ca nu ne-ar strica o iesire la munte in weekend-ul respectiv. In vederea acestui lucru si nu numai, tot datorita lui, ne-am intalnit 7 persoane la ceainaria Acuarela din Bucuresti. Din cele 7 persoane, 5 aveam placerea sa le cunosc deja, iar celelalte 2 erau cunostinte ale lui. In mare a ramas ca in afara de o persoana, toti ceilalti aveam timp si chef de o iesire pe munte. In zilele ce au urmat acestei iesiri, asa cum imi place mie sa fac uneori m-am pus pe organizat. Cum de la ceainarie eram deja 6 persoane, mi-am zis sa fac ceva pt 10 ca doar mai sunt destule cunostinte care stiam ca le place sa iasa pe munte. Trebuia sa fie o tura nici prea obositoare, nici prea usoara, sa-i bucure si pe incepatori si pe cei mai obisnuiti cu muntele. Astfel, cu doua saptamani inainte am inceput treaba. Initial am vrut in Piatra Mare cu prima zi de urcat pe la 7 Scari si ramas la cabana, iar urmatoarea zi coborat pe la cascada Tamina. Pai dupa ce am trasat traseul, pus pe facebook si dat invitatii, in acelasi timp incercand sa sun la cabana pt a rezerva 10 locuri, m-am trezit ca pana la urma a reusit sa-mi raspunda cabanierul spunandu-mi ca nu mai are locuri :). Adica m-am facut de ras fata de cei care au dat deja curs invitatiei, fiind incantati de perspectiva unui weekend prin locuri frumoase. Mda, chiar m-am simtit prost in acele clipe, dar uite asa invata omul, din greseli. Ca sa dreg busuiocul am sunat la Malaiesti unde am si gasit locuri libere si am inceput sa coc un nou traseu, de data asta in Bucegi :). Dupa indelungi ore, in functie de vreme si de participanti, m-am rezumat la doua variante. 1) Sambata, Busteni-Morarului-Omu-Malaiesti, duminica, Malaiesti-saua Tiganesti-Clincea-Bran. 2) Sambata, Busteni- Tache Ionescu pana la Malaiesti si duminica acelasi traseu din varianta unu, spre Bran. Aveam chiar si o varianta de rezerva ca in prima zi sa ne despatim pt a ne revedea la Malaiesti, Asta era mai putin pe placul meu pt ca la urma urmelor trebuia sa fie o tura in care tot grupul era unit. Varianta cu Morarului in prima zi si Tiganesti in urmatoarea era ceea ce speram cel mai mult in sinea mea pt ca o partea din traseu stiam cat era de frumos, iar despre cealalta parte auzisem numai cuvinte frumoase. Acum ma intorc la partea cu participantii. Am zis mai dev. ceva despre rezervat 10 locuri :), pai da, atatea am rezervat dar din cei 6 de la ceainarie, am constatat ca doar 5 confirmau ca sigur ca urmeaza sa mearga. Pt restul de locuri nu mi-am batut capul prea mult , avand in vedere ca mai erau mai bine de 10 zile. Unii au refuzat din diverse motive, ca lucreaza, ca una, ca alta…, ca pana la urma, o prietena (Corina) pe care am invitato, ma intrebat daca mai poate invita pe cineva. Stiind ca are experienta pe munte si ca stie in mare despre ce e vorba, i-am zis ca nu e nici un fel de problema. Astfel, din una in alta, din zi in zi, Corina a mai invitat 5 fete :), iar eu m-am trezit cu un grup format din 9 fete si 2 baieti :). Deja in sinea mea simteam ca ceva nu va mai merge cum trebuie :). Normal, cu cateva zile inainte de plecare banuielile s-au adeverit. Daca la inceput ma gandeam sa mergem toti cu trenul, acum, Dragos a zis ca trebuie sa vina cu masina din diverse motive. Astfel din grupul de 11, eu cu sase fete mergeam cu trenul iar Dragos si trei fete cu masina. Tot el, cu cateva zile inainte a zis ca prefera un traseu mai usor pana la Malaiesti :), adica doar pe Tache Ionescu. Ziua urmatoare, am aflat de la Corina ca printre fetele cu care vine, sunt cateva care prefera tot traseul mai scurt :). E, asta e, mi-am zis, pana la urma mergem toti pe traseul scurt si gata. A venit si ziua plecarii. Urma sa ma intalnesc in gara cu cele 6 fete. Dimineata cand sa ajung in gara o sun pe Corina si o anunt ca am sa cumpar eu bilete pt toata lumea ca sa nu mai stea fiecare la coada. Zis si facut, cumpar biletele, mai vine o fata, o sun din nou pe Corina sa-i spun ca noi mergem sa ocupam locuri in tren. Am ocupat locurile si cand au ajuns celelalte fete am aflat ca una dintre ele nu a reusit sa se trezeasca la timp :). Na belea :), vorbeste Corina cu ea la telefon si dupa ce ne consultam, ajungem la concluzia ca cel mai bine e sa vina cu alt tren, avand in vedere ca isi dorea destul de mult sa vina”din pacate a aruncat 20 de lei”. Un tren care ajungea in Busteni cu aproape o ora mai tarziu fata de trenul nostru :). Mi-am zis ca nu era cine stie ce problema avand in vedere ca oricum traseul suferise modificari si era destul de scurt. Am uitat sa specific ca in Busteni trebuia sa ne intalnim la 09:30 cu cei care veneau cu masina. Asa era intelegerea din Bucuresti :).  Pe tren, in urma aflarii ca o fata intarzie si ca Dragos ajunge pe la 08:30 in Busteni, acesta intalnire s-a schimbat :). A ramas ca cele 4 persoane sa mearga inainte si sa ne astepte la Pichetul Rosu, iar noi 6 sa o asteptam pe cea care n- a reusit sa se trezeasca. Am ajuns noi in Busteni si dupa ce ne-am facut diverse cumparaturi intr-un Mega Image, ne-am intors inapoi in gara pt a o astepta pe fata. N-am stat mai mult de 15 min si hop ca a venit si ea. In aceste 15 minute am mai aflat ca doua dintre fete trebuie sa ajunga duminica inainte de ora 20:00 in Bucuresti. Alta noutate si asta :). Mai departe am plecat la drum. Despre prima zi mai pot spune ca datorita uneia dintre fete, ritmul a fost destul de scazut si ca cei 4 care ne asteptau in Pichetul Rosu, s-au cam plictisit :). Acum nu sunt foarte sigur ce fel de impresie le-am lasat fetelor in vederea ritmului foarte scazut, dar din ceea ce ma priveste nu m-am suparat absolut deloc. Din contra, consideram ca ritmul e foarte bun pt a nu ajunge prea dev. la Malaiesti. Binenteles ca in sinea lor nu toata lumea era de aceeasi parere cu mine :), dar asta e alta mancare de peste :). Pana la urma am ajuns cu totii pe la ora 17 la cabana. Cei mai multi, tin sa cred ca s-au bucurat de acel traseu facut pe o vreme numai buna de toamna. Probabil unele persoane, din cauza oboselii, ritmului mai incet…nu s-au bucurat in totalitate de traseu :), dar asa e cand sunt multe fete la un loc :). Dupa ce ne-am instalat in doua camere, una de 6 si una de 5 locuri, 4 dintre noi am avut chef si de o mica urcare pana pe Padina Crucii unde am prins un mic apus. Dupa ce am coborat inapoi la cabana si am mancat cate ceva, ne-am pus pe jucat carti si purtat discutii in vederea traseului din ziua urmatoare. Timp de 3,4 ore am schimbat de cel putin 10 ori  :). Pana la urma s-a ales un traseu prin Glajarie care ajungea in Azuga :). Nu stau acum sa povestesc alte mici picanterii de genul cum unele fete din grup au avut mici neplaceri din partea unor baieti de prin sala de mese, care aveau chef de glume proaste. Au trecut orele si usor, usor ne-am retras la culcare. Unii dintre noi au continuat sa mai joace carti prin camera :), a da, iar eu cu Dragos la un moment dat am dat fuga pe intuneric sa cautam o comoara :). Dimineata ne-am trezit cu totii in jurul orei 07:00 si dupa ce ne-am mai foit, mancat…, am plecat pe la ora 08:30 pe traseu. Ha, am ajuns noi la Glajarie de unde am continuat pe traseul spre Azuga dar dupa aproximativ 1 ora cand am ajuns la o alta bifurcatie, toata lumea a vrut la Diham :)). Astfel a mai survenit o ultima schimbare. Acum dupa atatea zile chiar nu-mi mai amintesc toate cele :). Stiu c-am ajuns cu totii la Diham, de unde grupul iar s-a spart. Unii au plecat mai repede spre Busteni, iar altii, printre care si eu, am mai stat cam 30 min pe la Diham. Pana la urma ne-am reintalnit cu totii intr-un restaurant din Busteni, unde ne-am umplut burtile cu diverse bunatati.

Acum cateva cuvinte si despre trasee.

Sambata, de la Caminul Alpin din Busteni am mers doar pe triunghiul rosu(TR) pana la Malaiesti. Fuga pana pe Padina Crucii a fost din spatele cabanei pe banda galbena(BG).

Duminica am plecat pe banda albastra(BA) pana cand ne-am intersectat cu cruce albastra(CA) pe care am continuat pana la La Glajarie. Aici am avut o mica problema sa gasim crucea galbena(CG), semnul care ne interesa pe noi. Noi am bajbait cateva minute pana am reusit sa-l dibuim. Acum e usor :), treci de primul drum, ajungi la podet care in acest moment e deteriorat, mai mergi 5 min, ajungi la alt drum si de aici faci stanga aproximativ 20 de metri iesind de pe CA care continua inainte. Dupa ce ai mers 20 de metri, ai sa vezi ca in dreapta urca un drum foarte prost prin padure. Prost si drumul, prost si marcat :), de fapt, marcajul e vechi. E, si am continuat noi pe crucea galbena(CG) care insoteste acel drum pana la o bifurcatie de unde am facut dreapta pe punct rosu(PR) pana la Diham. Daca faceam stanga la respectiva bifurcatie ajungeam in aproximativ 3,4 ore in Azuga. Cam atat despre traseu.

Despre cabana. Pai e una din cabanele in care imi place foarte mult sa revin. Preturi de bun simt, oameni primitori. Camerele au fost foarte in regula, cu caldura si tot ce ai nevoie de la o cabana.

In concluzie, dupa aceasta tura am invatat o gramada de lucruri, atat despre mine cat si despre ce inseamna organizare.

Binenteles ca nu pot termina fara a pune si cateva poze 🙂

1 2 4 7 8 12

1 2 3 4 5

Valea Horoabelor

Dupa cum am scris in ultimul post, urmeaza sa spun cateva cuvinte despre ziua de duminica.

Cu toate ca sambata seara am urmarit meciul la cabana, trecand la culcare destul de tarziu, duminica am reusit sa ma trezesc la 06:00 pt a pleca pe traseu. Dupa ce m-am trezit, m-am echipat imediat ca asa sunt eu, am coborat jos in hol unde am imbucat o banana si la nici 06:30 eram pe usa afara. Daca in ziua precedenta mi-am tot schimbat planurile referitoare la ruta, de data asta stiam foarte exact ce aveam de gand sa fac, doar de coborat in Busteni nu eram foarte sigur pe unde :). Astfel la acea ora matinala, cand toata lumea dormea, eu mi-am indreptat pasii spre Horoabelor. De la cabana, in nici 10 min, pt ca era foarte racoare, eram deja la liziera padurii unde am dat peste indicatorul care ma anunta „accesul interzis fara asistenta salvamont”. De aici am urmarit firul apei prin padure pana am ajuns intr-o mica poienita, unde in partea mea dreapta se vedea o pensiune pe langa care se trece atunci cand mergi spre Pestera. Din respectiva poienita am trecut pe partea stanga a raului. De aici a inceput si adevarata salbaticie. Printr-o vegetatie deasa, pomi cazuti in toate directiile…, cu raul in partea mea dreapta, pe cursul caruia sunt cateva mici cascade, dupa aproximativ 20 de min am ajuns la prima zona mai dificila unde de altfel se vede si cascada cea mare. Aici am spus dificil pt ca este un traverseu pe partea stanga a vaii asigurat cu lanturi dar care totusi necesita atentie sporita si sa nu ai rau de inaltime. Dupa acest traverseu, destul de repede am trecut de cele doua arcade sapate in stanca. Dupa cea de-a doua arcada a trebuit sa trec peste Izbucul Horoabei care in primavara si dupa ploi inunda poteca cu apele lui inspumate, dar acum a fost foarte bine. Mai departe, destul de repede am ajuns la bucata de lemn pe care scrie Ponorul Horoabei, iar din acest punct am facut stanga intrand in canionul Horoabei. Am aflat mai tarziu ca acesta portiune se numeste si Valcelul Parhanilor. Acum nu mai tin minte chiar toate detaliile, dar stiu ca am avut de catarat cel putin doua stanci alunecoase, urcat un prag spalat si care nu prea oferea prize, urcat doua scari, una de metal mai lunga si una de lemn mai scurta iar spre final, undeva la iesirea din canion mai este un pasaj care se poate urca prin partea lui dreapta. Am trecut si de acest pasaj continuand pe firul vaii care acum era mult mai larg. In aceasta portiune este si un fir de apa marginit de jnepenis care atunci cand debitul e mare, sigur te cam uda la picioare pt ca nu ai pe unde sa-l eviti, dar acum abia avea putina apa. Mi-am continuat drumul si la un moment dat dupa ce am trecut de o stanca in forma de turn care era undeva pe partea dreapta si sus, printre jnepenis am iesit de pe fir urcand o colina. Dupa ce am urcat pana sus, am observat pe partea cealalta si renumita stana, iar mai sus stalpii care indicau traseul marcat intre Saua Strunga si Saua Batrana. Asta am si facut :), am urcat pana in traseul marcat si mi-am continuat drumul meu spre Omu. De pe vf-ul Batrana, mai exact la ultima urcare spre acest vf., am observat ca valea Horoabelor are mult mai multe iesiri, eu am iesit mult mai in spate, cand am ales sa merg inainte in loc sa fac dreapta pe firul ei si daca era sa continui puteam iesii chiar la capatul ei care era aici la aceasta urcare pe vf. Batrana. Ramane pe alta data :). Mai departe mi-am continuat drumul pe clasicul traseu marcat care duce la Omu, dar aproape de Omu eu iar am preferat sa merg pe curba de nivel undeva mai jos de cabana evitand astfel zona. Pe aici m-am intersectat si cu traseul marcat care duce la Costila, pe care l-am tinut pana in dreptul vaii Albe.

Aici alta poveste, alta mancare de peste :).

Cum eu am facut Valea Alba doar de doua ori, ambele pe urcare si nici alea pana la capat ci doar pana in Brana Vaii Albe pe care am mers pana-n saua Caraimanului, nu stiam unde se termina ea in platou. Cu harta in mana si banuind pe unde vine, am ajuns chiar in dreptul ei. Aici am intalnit si un om care mi-a confirmat ca este Valea Alba, pe care tocmai o urcase. Dupa ce am mai schimbat timp de 10, 15 min. impresii, pareri…cu omul respectiv, mi-am inceput coborarea pe acest traseu ,pe care probabil toti marii alpinisti l-au facut la inceput. Avand in vedere ca eu la coborare am o viteza destul de mare, detaliile nu prea le tin minte :). Cu toate astea, pot spune cu siguranta ca este mult mai greu sa cobori decat sa o urci. Astfel, tot sarind de pe o stanca pe alta, uneori pe burta sau pe fund pt ca nu tineam minte pe unde exact e mai bine sa ocolesti anumite zone, m-am trezit ca in nici o ora eram in poiana La Verdeata. Aceasta poiana, ooo si inca ce poiana, ce privelisti, ce mimunatie, mai ales ca era toamna si soare. Mi-am imbatat privirile, cateva minute cu, Albisoarele si Creasta Picaturii pe dreapta, Fisura Albastra pe stanga putin in spate si tare sus,  valea pe care tocmai am reusit sa o cobor si in zare cu Muntii Neamtu si plaiurile Munticelului. Am stat aici cateva minute, dupa care mi-am continuat coborarea prin padure pe cararea din partea stanga a vaii care ajunge in traseul marcat cu triunghi rosu (TR) ce face legatura intre Busteni si Malaiesti. Tot aici in padure, culcat pe spate, mi-am petrecut unele dintre cele mai relaxante minute din acest an. Nu pot descrie in cuvinte ce simteam in acele clipe privind printre ramurile copacilor incarcati de culorile toamnei si ascultand fosnetul padurii.

De stiut.

Valea Horoabelor are dificultatea 1A, se poate face fara ham, coarda…, atata timp cat persoanele care au de cand sa o strabata, detin o minima experienta in ceea ce priveste vai nemarcate. Spun asta pt ca prezinta cateva portiuni de putina catarare, portiuni de privit in gol :)…. Ma refer aici in anotimpul secetos. Primavara datele problemei se schimba total, eu unu nu stiu dar banuiesc cum se prezinta treaba :). In aceeasi ordine de idei, nu-i doresc nimanui sa fie surprins de ploi in zona respectiva.

Valea Alba pe coborat. Aici nu stiu ce sa zic. Eu am fost foarte incantat sa o cobor si sunt convins ca mai ales persoanele care sunt la inceput cand e vorba de o vale nemarcata, nu prea o sa-i aprecieze dificultatea pe coborare. Oricum, e bine de stiut ca este mai greu de coborat decat de urcat.

Cam asta a fost tot.

A, si promit ca data viitoare sa-mi iau la mine un pix si hartie pt a nota mai detaliat traseul pe care umblu. Asta asa ca sa nu mai fiu prea ambiguu.

41 43 45 46 49 51 55 57 58 60 62 63 69 71 73 83 84 88 90 92 94 95 99 116 132 134 136 137 139 140 141