Bucegi 7500

Dupa cum am spus intr-un articol anterior, Bucegi 7500 inseamna un concurs de alergare montana cu doua categorii: hobby cu 45 de km si 3200m diferenta de nivel si elite cu 95km si 7500 diferenta de nivel. In acelasi articol am spus ca acum 3 luni m-am hotarat cu un prieten sa participam la elite, intre timp, dupa 2 antrenamente in care prietenul meu a aflat pe propria piele cam ce inseamna anduranta pe munte, ne-am hotarat sa trecem de la elite la hobby. Zis si facut, si uite asa abia asteptam sa vina ziua in care sa particip pt prima data la acest incredibil concurs. Ziua a venit in acest ultim weekend cand vineri dupa ce am iesit de la munca, impreuna cu partenerul meu, o fata care urma sa ne sustina si o alta echipa care urma sa participe la mixt, ne-am deplasat la Padina unde aveam rezervate de ceva timp 5 locuri.
Noi cei de la hobby aveam sedinta tehnica vineri seara la ora 20:00, si startul sambata dimineata la 06:00. Cei de la elite au avut startul vineri dimineata la 06:00. De ajuns, am ajuns cu bine si seara la sedinta tehnica premergatoare cursei, am avut surpriza sa aflam ca celor de la elite le-a fost intrerupta cursa din cauza conditiilor atmosferice(vant, ploaie, burnita, ceata…), iar noua celor de la hobby, erau sanse foarte mari ca sa ne fie anulata. Pt a fi siguri de decizie am fost chemati la o alta sedinta tehnica sambata dimineata la ora 05:30. Peste noapte, in urma vestilor aflate de la organizatori, partenerul meu si cealalta echipa cu care am venit de la Bucuresti, s-au hotarat sa nu mai participe. Eu la randul meu am mers pe aceeasi unda crezand ca nu se mai tine nimic asa ca nu m-am prezentat la ora 05:30, in schimb am dormit pana pe la 07:00. Cand m-am trezit, am iesit putin pe afara si m-am trezit cu o alta persoana care era cazata acolo ca se incalzea. Din vorba in vorba am aflat ca el a fost la sedinta tehnica de la ora 05:30 unde au fost anuntati ca e posibil sa se tina totusi o cursa pe un traseu mai mic dar pt a afla mai multe trebuia sa mai mergem la ora 08:30 la o alta sedinta tehnica. Pai daca tot m-am trezit, mi-am zis sa merg si eu sa vad despre ce e vorba. Am mers si am aflat ca dupa o noapte in care organizatorii au tot adunat participantii de la elite de pe traseu, au muncit si la configurarea altui traseu pt noi. Asa ca traseul a fost micsorat la aproximativ 22km cu o diferenta de nivel de 1700(tot aproximativ 🙂 ). Mai exact, de la Pestera urma sa urcam pana la Piatra Arsa, de unde coboram pe Jepii Mari in Busteni, de aici iar urcus pe Jepii Mici pana la Babele, de unde coboram la Pestera si gata. A, pai e perfect mi-am zis eu. Macar n-am venit chiar degeaba. Era ora 09:00 si startul era la 10:00, asa ca m-am intors repede la Padina ca sa-i anunt si pe ceilalti si poate sa-i conving sa vina si ei. Degeaba m-am intors, nici partenerul, nici echipa de mixt, din diferite motive nu mai aveau nici un chef de miscare. Acestea fiind, m-am intors singur la start si am sperat sa fiu lasat sa alerg singur. De lasat, am fost lasat asa ca am pornit la start cu toate celelalte echipe dar fara sanse sa fiu luat in considerare in clasament. Ce sa mai, uite asa de la planul din urma cu 3 luni de a participa la elite, am ajuns acum sa alerg intr-o cursa de 22 km si fara sa fiu luat in considerare :). Poate altii ar fi fost foarte suparati, eu am fost doar putin necajit si asta mai ales pt ca trebuia sa particip singur. Pana la urma am alergat eu acolo printre ceilalti si am reusit sa scot un timp de 04:07, dar ceea ce este mai important e ca mi-am facut cativa prieteni cu care urmeaza sa ma mai intalnesc si pe la alte competitii. Oricum, la final, dupa oboseala, julituri…, mai conta doar medalia, felia de pepene si ciorba primita la finish :).
Acum abia astept sa treaca un an ca sa particip din nou si sper ca eu si partenerul meu sa fim sanatosi, iar vremea sa nu mai dejugheze planurile organizatorilor.

Era sa uit. Le multumesc foarte mult organizatorilor, voluntarilor, fotografilor si tuturor celor care au muncit in frig si ploaie pt noi. Tot respectul!

2

3 gânduri despre „Bucegi 7500

  1. Pingback: 2014 – Marathon 7500 editia a VI-a | Marathon 7500

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s