Al-2-lea antrenament din Bucegi.

Participanti-Eu si Nicu care e coechipierul cu care urmeaza sa particip la Bucegi7500.

Unde? – In Bucegi

Traseu -Sambata, Busteni-Diham-La Prepeleac-Vf. Bucsoiu-VF.Omu-Refugiul Batrana-poiana Gutanu-saua Strunga-Padina

             Duminica-Padina-Vf. Omu pe Obarsia Ialomitei-Vf. Scara-poiana Clincei-podul Oprisului-urcare iar la Vf. Omu pe valea Gaura si coborare in Busteni pe valea Cerbului.

Timpi-Sambata 8h si 30min. Duminica 12h.

A fost o tura de antrenament asa ca n-am prea multe de spus. Ceea ce poate interesa pe diversi oameni, e stana peste care dai cand cobori de la saua Strunga spre Padina de unde noi ne-am cumparat o branza cum nu gasesti in tot Bucurestiul. Ba mai mult, domnu cioban care are o varsta, zic eu, de peste 70 de ani, e un om de o simplitate rar intalnita. 

In ceea ce priveste efortul depus de noi in cele doua zile, a fost destul de considerabil. Mai exact, duminica, colegul meu a preferat sa mearga in Bran fara sa mai urce pe valea Gaura pe care eu n-am rezistat tentatiei de a o urca :). Trebuie sa recunosc ca la ultima urcare de la stana Gaura si pana-n saua Hornurilor, m-am oprit de 3, 4 ori 🙂 ceea ce inseamna ca eram foarte obosit si eu. In plus de asta, din cauza cozorocului am avut grija sa dau cu un ochi intr-o creanga de brad, iar ochiul, dupa aceasta neatentie, a avut grija sa lacrimeze si sa ma doara tot restul zilei, de-am mers in tren cu servetel pe ochi. Iar ca totul sa fie bine, m-am mai si trezit cu o durere la genunchi care mi-a pus probleme la coborarea pe Cerbului. 

In ceea ce priveste traseul. Urcarea pe Bucsoiu e superba si destul de grea daca n-ai o minima experienta montana si ceva conditie fizica. Urcarea pe Obarsia Ialomitei de la Padina la Vf. Omu e foarte frumoasa si destul de usoara. Poate fi facuta de aproape orice persoana atata timp cat poate urca o diferenta de nivel de 1000m. Coborarea de la Omu pe Clincei spre Poarta, iti ofera privelisti cum rar iti este dat sa vezi in viata, dar este destul de dificila pt persoanele fara experienta. Urcarea pe valea Gaura, de la Poarta la Omu, este de o frumusete cum nu gasesti pe partea estica a Bucegiului(ma refer la traseele marcate care pleaca din Sinaia si Busteni).

Cazarea la Padina, am mai spus, eu personal n-am sa ezit niciodata. Oameni de calitate, preturi bune, conditii foarte bune. 

Eh, si acum cateva poze ca prea multe n-am facut din cauza specificului turei(pe fuga 🙂 ).

ImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagineImagine

 

Refugiul Batrana

 

 

Imagine

 

Saua Strunga

ImagineImagine

 

Caii de langa stana Strunga

 

 

ImagineImagine

 

Cascada Obarsia Ialomitei

 

ImagineImagine

 

Poza facuta din Saua Hornurilor

 

 

 

ImagineImagine

 

Vedere de pe vf. Scara asupra Pietrei Craiului si toate micile localitati care se afla intre Bucegi si Crai.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Imagine

 

 

 

ImagineImagineImagineImagineImagineImagine

 

Cascada Moara Dracului

 

Imagine

Retezat trail race.

Mda. Sunt multe de spus si nu stiu de unde sa incep :). E ciudat cum se leaga lucrurile, pana acum mai putin de un an, eram doar un plimbaret pe carari de munte indragostit de natura. Si acum sunt acelasi om, dar a mai intervenit ceva, placerea de a concura in diferite concursuri de alergari montane. Cum a inceput acest microb? pai foarte simplu. In unele din drumetiile facute, datorita ritmului pe care il aveam, multi oameni mi-au spus ca ar trebui sa particip la maratoane. Eu mereu raspundeam cu, nu e de mine mai ales ca-mi place mai mult sa ma plimb decat sa alerg pe munte. Toate astea pana intr-o zi cand in timp ce coboram de la cabana Piatra Mare in compania a doi prieteni cu care discutam diverse chestiuni, printre altele si faptul ca ei urmeaza sa participe la Bucegi 7500, m-am hotarat sa particip si eu. La acest concurs se poate participa doar pe echipe de doua persoane si cum una din cele doua persoane cu care discutam avea deja inscrierea facuta cu o alta persoana, i-am propus celeilalte persoane sa faca echipa cu mine. Zis si facut, in cateva zile ne-am inscris. Cam din acea zi a plecat aceasta nebunie, o nebunie frumoasa :). Dupa cum am scris si mai sus, sunt multe de spus dar mai departe am sa incerc sa ma rezum doar la Retezat trail. Initial am vrut sa particip la acest concurs ca sa-mi pot da seama de nivelul la care sunt cu pregatirea fizica si psihica in vederea trailu-lui la care urmeaza sa particip in Bucegi. 

De buna seama, a fost o intreaga aventura participarea la acest concurs. De ce spun asta? pai. Cu doua saptamani inainte am facut un antrenament in Bucegi care a constat in 5000 diferenta de nivel urcare/coborare in doua zile. Pana aici toate bune si frumoase, dar in urma celor doua zile m-am trezit cu cateva mici neplaceri si cu o durere la unul din genunchi unde aveam si o vanataie „nici azi nu stiu de unde a aparut :)”. Dupa cele doua zile din Bucegi am hotarat sa nu mai fac efort cateva zile ca poate trece durerea, asa ca o saptamana am facut doar plimbari de 2, 3 km prin Bucuresti. Dupa o saptamana mi-am zis sa incerc o alergare de cativa km. In timpul respectivei alergari, dupa aproximativ 2 km am inceput sa simt o mica jena la acelasi genunchi care ma facut ca si saptamana urmatoare sa stau pe bara. Printre altele, chiar cu cateva zile inainte de concurs, m-am trezit ca sunt angajat. Na belea acum, stresul naibii ca imi era rusine ca din primele zile de munca sa apelez la sefi si colegi sa ma ajute cu programul :). Cum, necum, am rezolvat si acest aspect, si anume, sambata, duminica liber, iar vineri sa lucrez dimineata. Acum alt stres, cu ce mama masii ajung eu la destinatie? ca cele cateva cunostinte plecau din Bucuresti vineri dimineata :). Dupa cateva zile de batut capul si facut planuri de tren… ma trezesc ca pe facebook, cu doua zile inainte un tip avea 2 locuri libere in masina cu plecare vineri dupa ora 15. Pfoa, nici ca se putea mai bine. Vineri dupa munca ma intalnesc cu respectivul om si hai la drum. Bineinteles ca asa cum se intampla de cele mai multe ori, atunci cand esti grabit nimic nu-ti mai iese cum trebuie. Adica in ziua plecarii n-am mancat mai nimic, baut nici un litru de lichide si am mai avut si o durere de cap groaznica din cauza oboselii si a nu mai stiu ce :). Eh, intru-n final, undeva dupa ora 21 am ajuns la locatia competitiei, de unde mi-am ridicat kit-ul de concurs ajutat de doua prietene care erau voluntare, si unde am incercat sa mananc putin ca mai mult nu vroia sa intre. Tot aici m-am intalnit cu restul de prieteni care au avut grija sa se ocupe de cazare unde dupa ora 23 m-am bagat la somn. In ziua marelui eveniment, m-am trezit frumos de dimineata, si primul lucru pe care l-am facut a fost sa beau apa si sa mananc o pizza pe care am avut grija sa o cumpar de cu seara, printre altele am consumat si un red bull care a fost oferit de organizatori. Stiam ca nu e bine sa mananc si sa beau inainte de eveniment dar chiar simteam o nevoie acuta de asa ceva. Cum, necum, sunt si eu la start „nu numai eu:)” . Din aceasta zona mi-am cumparat si un plic cu nu mai tin minte ce praf pe care l-am varsat in cele doua sticle de 500ml cu apa. Mi-am cumparat acel praf recomandat de domnu care se ocupa cu comercializarea lui pt ca-mi stiam organismul slabit si mi-am zis ca o sa beau doar daca simteam nevoia. Ora 9, POC se aude un micut pistol si hai :). Dupa nici 2 km de alergare, simteam ca-mi vine red bull-ul si pizza inapoi :). Am mai incetinit, am tras mai mult aer in piept si uite asa, usor, usor am scapat de acea senzatie de disconfort. Pana la urma, acest concurs de 28 km cu diferenta de nivel de 2300 l-am terminat in 05:03 si m-am clasat pe locul 54 din peste 200 de participanti. Am fost felicitat de foarte multi oameni chiar si pe traseu cand au auzit ca sunt incepator, dar ajunge despre mine :). Despre organizare, oameni, atmosfera… am numai cuvinte de lauda, asta poate si pt ca eu n-am prea multe pretentii si nici nu am cu ce compara dar sunt absolut sigur ca m-am simtit foarte bine. Despre traseu, nu prea stiu ce sa scriu :), pt ca n-am participat la alte alergari ca sa pot spune daca a fost greu sau usor, dar pt mine a fost foarte bine. Si coborari/urcari cu portiuni mai abrupte, si mai line, si portiuni de teren plat pe drum forestier, si printre stanci, ce sa mai, un traseu cu de toate. Nu scriu prea multe despre punctele de pe traseu pt ca n-am prea pierdut vremea si n-am ce scrie :). A, poate ca erau bine aprovizionate, cel putin atunci cand am trecut eu pe la ele. De mancat, am mancat doar 2 felii de portocala, am baut un pahar cu suc de mere si de 3 ori am folosit apa de la punctele respective ca sa-mi clatesc gura. Voluntarii, am tot respectul pt ei. Sunt oameni de nota 10. Tin minte o faza foarte tare. Undeva in apropierea vf-lui Custura, acesti oameni stateau acolo cu manusi, caciuli, haine groase si chiar daca erau inghetati pt ca era chiar frig in acea zona, ei ne incurajau. Ce pot spune in afara ca le multumesc foarte mult, atat lor cat si fotografilor de pe traseu. Ca mi-am amintit :). Pt mine, cea mai grea portiune a traseului, au fost ultimii km cand a trebuit sa alerg pe un drum forestier si nu mai aveam nici un chef. asta si din cauza oboselii dar mai ales ca m-am trezit singur pe acea portiune. Am avut noroc ca pana la urma am fost prins din urma de alti doi concurenti si am reusit sa tin un ritm constant cu al lor pana la finish, unde am si trecut toti trei in acelasi timp. 

Gata, ajunge, am scris prea mult. Un lucru e clar, abia astept sa particip si anul urmator!

Poze eu n-am facut. Sper sa nu se supere fotografii evenimentului ca le folosesc si eu 2 poze.

Ala negru cu rosu sunt eu 🙂

 

Imagine

Imagine